Se numeste simplu: Platoul Vartoapelor. Nu este un obiectiv turisic, neaprat. Nu doreste, inca, sa fie calcat de picioarele manelistilor si al distrugatorilor de frumos. Este un loc cu totul special, nemaivăzut, nemaiîntâlnit. Este inceputul şi sfârşitul, este acel tărâm descris, parcă,de Ispirescu, fiind acela al tineretii făra batraneţe şi al vieţii fără de moarte.
Platoul Vartoapelor este locul unde treci graniţa între tinereţe şi senectute, între adevăr şi minciună, între dreptate şi nedreptate, între puritate şi maculare. Acela este raiul, cel pe care il intuim, dar nu il pricepem, acela pe care il visăm dar nu suntem pregătiţi să-l călcăm. 10 hectare de ghiocei, 10 hectare de alb şi verde, 10 hectare de covor sfânt şi sublim, ascunse în imensitatea unui loc mirific nu trebuie sa fie o invitaţie la vizitare.
Aerul de legendă al poienii nu este întâmplător, pentru că localnicii povestesc despre iele ale pădurii, fete albe şi peşteri fermecate. „Bunica ne zicea că prin peşterile Vârtoapelor stau Alea Frumoase, Ielele Pădurii sau Fetele Albe, cum le mai zic pe aici oamenii. Cum se topeşte neaua, ele ies şi încep să cânte şi să danseze, şi n-o iau la goană până nu dă căldura. Şed numa’ acolo cuminţi şi grijesc de ghiocei. Când se gată ghioceii, le apucă nebuneala. O iau la goană prin păduri şi vai de ăla care stă în faţa lor.”
Surse: Formula AS și all4romania.eu
