Antena Căutare

Finala sezonului 12 Mireasa. Ema și Alan și-au jurat iubire pentru totdeauna, sub privirile părinților. Cum a început povestea lor

Ema și Alan formează familia Șercăianu. Cei doi s-au cununat civil pe 16 iulie la primărie, iar în Finala Mireasa de pe 17 iulie 2026, Emași Alan și-au făcut jurăminte de iubire.

După momentele emoționante de la cununia civilă, a urmat Marea Finală: „Sunt dispus să renunț la trei sferturi din mine ca să fii fericită!”, i-a transmis și Alan soției sale după cununia civilă, iar Ema a zis: „Vreau să îți promit că, oricât de grea o să ne fie viața, o să te aleg zi de zi. O să luptăm pentru fericirea noastră și a copiilor noștri!”.

Sub ochii înlăcrimați ai părinților, Ema și Alan și-au rostit jurăminte de iubire. Mireasa i-a cântat soțului ei. Ce și-au spus și cum a început povestea lor: „Ești ancora mea când apele se tulbură”

În Finală, Ema și Alan și-au rostit jurăminte superbe.

Alan: Simt cu adevărat că ești prima persoană pe care am iubit-o cu adevărat. Îți mulțumesc că mă completezi, că îmi aduci un zâmbet pe buze. Îți promit că o să te aleg în fiecare zi și o să fiu stâlpul tău. Exact cum avem grijă de Maisa, așa o să avem grijă și de copiii noștri.

Citește și: Finala sezonului 13 Mireasa. Emoții mari pentru Amalia și Sebastian! Cum au sunat jurămintele lor și cum le-a început povestea

Ema: La noi nu a fost dragoste la prima vedere, ci la prima încătuțșare. Am găsit lângă tine omul potrivit sufletului meu. Ești ancora mea când apele se tulbură, ești soarele meu după furtună, ești fericirea pe care o aleg în fiecare zi.

Ema a cântat o piesă de dragoste de la Feli.

Cum a început povestea de dragoste dintre Ema și Alan

Ema nu a fost de la începutul sezonului 13 Mireasa, iar Alan a încercat, fără succes, să aibă interacțiuni în vederea formării unei relații. Tânărul a fost într-o cunoaștere eșuată cu Roxi, cunoaștere căreia i-a pus punct în live.

Citește și: Finala sezonului 13 Mireasa. Giulia și Alexandru și-au rostit jurămintele de iubire. Cum a început povestea lor de dragoste

Intrarea în competiție a Emei avea să-i schimbe complet parcursul lui Alan, care începuse să spună că-și dorește să părăsească emisiunea.

Task-ul cătușelor i-a apropiat pe cei doi. Au recunoscut că între ei a fost o chimie de la început și între ei au existat discuții și atingeri. Ema a avut mustrări de conștiință pentru că și-a dat frâu liber sentimentelor în contextul în care Alan ieșise cu 2 zile înainte din cunoașterea cu Roxi. Ema a intrat în competiție pe 12 februarie și ea și Alan au intrat într-o cunoaștere oficială pe 19 februarie, iar pe 20 februarie au intrat într-o relație, după primul sărut.

Așadar, Alan, băiatul care nu-și mai găsea locul în competiție și-a schimbat complet perspectiva după intrarea în competiție a fetei de care s-a îndrăgostit din prima. Totuși, scrisoarea primită de Ema de la familie avea să le perturbe parcursul, însă nu pentru mult timp. Inițial, părinții Emei au fost împotriva lui Alan, spunându-i fiicei că imaginile de la task-ul cătușelor, cu ei în pat îmbrățișați i-au dezamăgit.

Cu timpul, Alan le-a dovedit socrilor că poate fi un ginere pe placul lor. Dacă inițial Alan era agitat și se implica în conflicte, după venirea Emei a devenit mai calm.

Pe lângă chimia pe care au avut-o de la prima interacțiune, Ema și Alan au comunicat eficient, și-au dat șansa să se descopere reciproc și au învățat să-și exprime deranjurile, astfel încât să devină o echipă de neoprit. Au câștigat multe task-uri împreună și au primit ca premii date-uri care i-au ajutat să se cunoască și în alte contexte în afară de cele din casa Mireasa. Alan a dezvoltat o relație frumoasă și cu Maisa, cățelușa Emei, care a însoțit-o în competiție.

În luna iunie, Alan și-a luat inima în dinți și și-a cerut iubita în căsătorie. Ema a plecat la mare inivtată de Roxana, care câștigase un concurs, iar Alan și-a făcut apariția pe aerodrom și a pus marea întrebare. Ema a fost nespus de fericită și emoționată să-și vadă iubitul și să primească inelul de logodnă de la el.

După aproximativ 5 luni de relație, Ema și Alan au pășit în fața primarului și au spus un mare DA, iar în Finala de pe 17 iulie și-au rostit jurăminte de iubire.

Finala sezonului 13 Mireasa. Reacția băieților când își văd încântătoarele mirese. Finalistele au strălucit în rochiile ... Finala sezonului 13 Mireasa. Emoții mari pentru Amalia și Sebastian! Cum au sunat jurămintele lor și cum le-a început po...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute despre concurentă
Mireasa, sezon 14. Alberto și Paula formează un cuplu! Mama concurentului a scos la iveală detalii neștiute...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18 septembrie 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 18...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x