Antena Căutare

Mireasa 2020, sezon 2. Publicul a decis cine sunt preferații săptămânii! Surpriză în topul fetelor

Surpriză de zile mari în ediția de sâmbătă, 16 ianuarie 2021, a emisiunii „Mireasa”, sezonuL 2! Cine sunt preferații publicului, de data aceasta?

Colaj foto cu Simona Gherghe (dreapta sus) și concurenți din casa „Mireasa” sezonul 2 Galerie
Ediția din data de 16 ianuarie 2021 a emisiunii „Mireasa”, sezonul 2, a adus numeroase surprize pentru fani. | Antena 1

Ediția din data de 16 ianuarie 2021 a emisiunii „Mireasa”, sezonul 2, a adus numeroase surprize pentru fani.

A fost ziua în care, pentru prima dată, băieții au nominalizat și toată lumea s-a întrebat dacă Bianca își va folosi amuleta. Fiecare a contat , iar fanii au așteptat cu sufletul la gură să descopere deznodământul.

Cine au fost preferații săptămânii, în gala din 16 ianuarie 2021 a emisiunii „Mireasa”, sezonul 2

Fetele și-au exprimat preferințele și în urma votului, Alex a fost propus spre eliminare. Băieții, în schimb, s-au gândit extrem de bine și au fost de părere că cea care trebuie să plece din competiția „Mireasa” sezonul 2 este nimeni alta decât Alexandra!

Totuși, înainte de-a aflat ce concurenți părăsesc competiția în gala din 16 ianuarie 2021, Simona Gherghe, prezentatorea emisiunii, a anunțat care sunt preferații publicului în această săptămână.

citește și: Mireasa 2020, sezon 2. De ce a început Andra să plângă, aparent din senin, în emisiunea live. Care era, de fapt, motivul

Mama săptămânii, cu un vot total de 58,8 %, a fost desemnată nimeni alta decât doamna Mia, care a primit vestea extrem de surprinsă, dar și recunoscătoare.

La fete, clasamentul a adus surprize pentru toată lumea: Claudia a obținut 28,53% din voturi, Bianca a primit 28,32% din voturi, iar Mădălina s-a ales cu un procent de 18,82%.

citește și: Mireasa 2020, sezon 2. Bianca și Mihai au discutat despre apelul Ștefaniei. Ce a vrut concurenta să afle

La băieți, situația a stat astfel: Mihai a obținut un total de 36,62%, în timp ce Alex a primit 30,54% din voturi.

În ediția de luni a emisiunii „Mireasa”, Bianca poate decide dacă își folosește amuleta pentru a salva unul dintre cei doi concurenți eliminați!

Mireasa 2020, sezon 2. Votul fetelor a decis o nouă eliminare! Ce băiat a părăsit competiția în gala din 16 ianuarie 202... Mireasa 2020, sezon 2. David a primit inelul pe care și-l dorea pentru a o cere în căsătorie pe Andra. Ce s-a întâmplat ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă
Hello Chef sezonul 7, 18 mai 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul Nicoletei Nucă Sambata, 18.05.2024, 15:30
Citește și
x