Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 3. Cum arată și cine e Bogdan Bachnev, concurentul care a intrat în casă pe 3 aprilie

O Gală cu surprize în casa Mireasa! Concurenții au avut parte de noi emoții atunci când i-au văzut pe Radu și Bogdan, cei doi băieți ce ar fi putut să intre în competiție. Într-un final, concurentele l-au ales pe Bogdan pentru casă.

Concurenții sezonului 3 Mireasa au avut parte de o surpriză atunci când Bogdan și Radu s-au prezentat concurenților pentru a avea șansa să intre în casa Mireasa.

Primul care s-a prezentat a fost Bogdan, ce a vorbit despre jobul lui de bucătar, pe care îl practică de 6 ani. Radu, ce a interacționat cu cei de la Mireasa prin video, pentru că se afla în Londra, a vorbit despre încercările prin care a trecut până acum, dar și despre fiul său.

Bogdan a fost ales să intre în casa Mireasa în Gala din 3 aprilie 2021

Bogdan, bucătar de profesie, are 34 de ani și a venit la Mireasa să-și găsească jumătatea. Ultima sa relație a fost de 1 an și jumătate, în Londra, și s-a încheiat din cauza programului încărcat al lui.

Citește și: Ce fată a fost salvată de Bogdan de la eliminare în Gala de sâmbătă, 3 aprilie

Potrivit spuselor sale, una dintre problemele lui Bogdan a fost comunicarea, pentru care ”am avut multe de pierdut”. Chiar și așa, bărbatul a spus că în ultima relație lucrurile au mers diferit și putea să comunice cu partenera lui.

Pentru idealul său în materie de femei, Bogdan a vorbit despre dorința de a avea o iubită comunicativă, deschisă, cu care să poată vorbi absolut orice, să fie ambițioasă (pentru că el nu e și vrea să îl împingă de la spate).

Citește și: Cum arată clasamentul publicului și cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Favoriți

”Eu cred în dragoste la prima vedere. Dacă îmi place de cineva, voi face tot posibilul ca acea persoană să fie a mea,” a declarat Bogdan.

Într-un final, concurentele din casa Mireasa și-au exprimat votul și au ales, în unanimitate, ca Bogdan să fie concurentul care se alătura competiției în acest moment.

Mireasa 2021, sezon 3. Cum arată clasamentul publicului și cine au fost desemnați Mama, Fata și Băiatul Favoriți... Mireasa 2021, sezon 3. Ce fată a fost salvată de la eliminare în Gala de sâmbătă, 3 aprilie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Mireasa, sezon 12. Mama lui Alex a intervenit în direct cu un mesaj clar pentru bunica Virginia
Mireasa, sezon 12. Mama lui Alex a intervenit în direct cu un mesaj clar pentru bunica Virginia
A pierdut aproape 9 kilograme cu Ozempic, dar își mai dorește să slăbească. Transformarea incredibilă a vedetei
A pierdut aproape 9 kilograme cu Ozempic, dar își mai dorește să slăbească. Transformarea incredibilă a vedetei Catine.ro
Mireasa, sezon 12. Task-ul cabinei telefonice. Cum a început cel mai dificil task și de ce a sunat AdrenaLINIA în live
Mireasa, sezon 12. Task-ul cabinei telefonice. Cum a început cel mai dificil task și de ce a sunat AdrenaLINIA în...
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri
Burak Özçivit și Fahriye Evcen au petrecut timp de calitate alături de copii. Cum s-au fotografiat actorii celebri Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Cum a fost săltată din pat „Zeița Bogăției”, creierul unei fraude cu criptomonede 6,2 miliarde de euro
Cum a fost săltată din pat „Zeița Bogăției”, creierul unei fraude cu criptomonede 6,2 miliarde de euro Libertatea.ro
Un expert britanic a descoperit găselnița Kievului: Cel mai bun contraatac al Ucrainei, lovitura care îl doboară pe Putin
Un expert britanic a descoperit găselnița Kievului: Cel mai bun contraatac al Ucrainei, lovitura care îl... Ziare.com
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a putut întâmpla
“A pierdut milioane de euro”. Când a renunţat milionarul celebru la cetăţenia română. Ce i s-a... AntenaSport
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero Ferrari: „Următorul pas în carieră”
Romina Gingașu s-a întors pe băncile facultății. La ce universitate de top studiază soția miliardarului Piero... Elle
Mădălina Ghenea, apariție care îți taie respirația! Primele declarații ale actriței, după ce s-a reîntors în România. PAPARAZZI
Mădălina Ghenea, apariție care îți taie respirația! Primele declarații ale actriței, după ce s-a reîntors... Spynews.ro
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE FOTO
Mădălina Ghenea a surprins pe toată lumea! Cum a putut diva să iasă dintr-un hotel bucureștean – GALERIE... BZI
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a președintelui
Previziuni sumbre pentru Nicușor Dan, pentru finalul anului! Carmen Harra a vorbit despre data de naștere a... BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok
Pui cu legume în stil asiatic. Rețetă preparată la wok HelloTaste.ro
Un sat din România cu 14 oameni are pistă asfaltată de biciclete care trece prin pădurea cu lupi și urși, dar drumurile sunt din pământ
Un sat din România cu 14 oameni are pistă asfaltată de biciclete care trece prin pădurea cu lupi și urși, dar... Antena3.ro
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit
Experții au observat materia întunecată pentru prima dată. Imaginea care i-a uimit useit
Horoscopul zilei de 11 noiembrie 2025. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta
Horoscopul zilei de 11 noiembrie 2025. Berbecii primesc o veste bună. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
ONG-urile #rezist, mișcare la 180 de grade. Se organizează un protest antijustiție. Ținta – președintele ÎCCJ, Lia Savonea
ONG-urile #rezist, mișcare la 180 de grade. Se organizează un protest antijustiție. Ținta – președintele... Jurnalul
Ce înseamnă când visezi că zbori, că plângi sau că te pierzi. Mesaje din subconștient la care să fii atentă
Ce înseamnă când visezi că zbori, că plângi sau că te pierzi. Mesaje din subconștient la care să fii atentă Kudika
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă
Cât va fi pensia ta dacă ai avut un salariu mediu brut de 6.000 de lei. Exemplu de calcul după noua formulă Playtech
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit unul dintre cei mai  importanți actori de la Teatrul Nottara
Doliu în lumea teatrului românesc. A murit unul dintre cei mai importanți actori de la Teatrul Nottara Redactia.ro
Imagini cu primul robot umanoid dezvoltat de Rusia în timp ce se prăbuşeşte pe scenă la prezentarea oficială
Imagini cu primul robot umanoid dezvoltat de Rusia în timp ce se prăbuşeşte pe scenă la prezentarea oficială Observator
Remedii naturale pentru nasul înfundat. Ce să faci când nu mai poți să respiri cum trebuie
Remedii naturale pentru nasul înfundat. Ce să faci când nu mai poți să respiri cum trebuie MediCOOL
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant
Cele mai bune condimente pentru carnea de porc. Cu ce să o aromatizezi ca să aibă gust ca la restaurant HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și mentală
Zodia care își schimbă radical viața în luna noiembrie 2025. Acești nativi vor face o detoxifiere fizică și... Gandul
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii
30 de lucruri mărunte și gesturi care înseamnă mult pentru copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat
Lansarea Grand Theft Auto 6 a fost amânată din nou. Când ar ajunge pe piață jocul mult așteptat UseIT
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală
Burgeri de sfeclă roșie cu orez. Fragezi, colorați și plini de savoare vegetală Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x