Antena Căutare

Mireasa 2021, sezon 4. Ion și Raluca formează un cuplu. Concurenta, luată prin surprindere de declarația lui

Ion și Raluca de la Mireasa sezon 4 formează, din nou, un cuplu.

”A avut o șansă pe care nu a vrut să o accepte. Vi s-a părut că m-am sucit când eram cu Raluca? Credeți că am oprit cunoașterea cu Raluca din cauza lui Carmen? Carmen era singura cu care voiam să intru într-o cunoaștere. Dacă nu se întâmplă nimic între mine și Raluca, nu vreau să opresc. Puneți totul într-o lumină foarte ciudată.”, a zis Ion.

Raluca, luată prin surprindere de declarația lui Ion

”Da, suntem un cuplu.”, a mai adăugat concurentul de la Mireasa sezon 4. ”Am rămas așa surprinsă, nu știu, îmi e cam frică așa. Îmi e frică de faptul că o să mă lase iar cu ochii în soare. Da, suntem un cuplu. Nu știu ce zic mama și bunica.”, a zis și Raluca.

Citește și: Tatăl Anei a intervenit după ce Marius și Ion au jignit-o. A refuzat să discute despre excesele fiicei

Ion și Raluca și-au dat o nouă șansă la petrecere

În timpul emisiunii de luni, 1 noiembrie 2021, Ion și Raluca au afirmat că sunt într-o rerecunoaștere.

”Am putea să înțelegem că eu am niște sentimente pe care le tot neg de o perioadă. Se întâmplă anumite faze care mă enervează și vreau să opresc totul. Nu cred că Ionuț a tatonat, eu cred că Raluca a făcut un joc prost. Nu am avut niciun stres, dimpotrivă.”, a zis Ion.

Raluca a precizat că deși a început petrecerea în brațele lui Ionuț, pentru Ion are sentimente.

”Nu simt nimic față de Ionuț. Am încercat să mă apropii de el, să dansez, iar la un moment dat a fost un moment în care m-am blocat la el. Atunci s-a oprit lumea în loc. Nu l-am acceptat. I-am dat voie să-mi spună ce se întâmplă. Nu prea mai am încredere în el. E singurul cu care aș putea să stau. Nu suntem un cuplu”, a zis și Raluca.

Mireasa 2021, sezon 4. Ion, după ce a spus că Ana s-a dat la el: ”Mi-a fost rușine când am văzut materialul”... Mireasa 2021, sezon 4. Tatăl Anei a intervenit după ce Marius și Ion au jignit-o. A refuzat să discute despre excesele f...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x