Antena Căutare

Mireasa 2022, sezon 5. Sabrina a acceptat cererea în căsătorie a lui Perneș. Reacția ei când băiatul a îngenunchiat

Sabrina și Perneș de la Mireasa sezon 5 s-au logodit. Iată cum a plănuit băiatul totul și ce reacție a avut concurenta.

Încă de la petrecerea de sâmbătă, Perneș a complotat pentru a ieși la date cu Sabrina. Scopul era unul clar: să o cere în căsătorie pe iubita lui, Sabrina.

Primul pe care a încercat să-l convingă a fost Andrei. Cu greu a reușit, și a trecut la Valentin, respectiv Adrian. Băieții l-au ajutat și a ieșit la date cu Sabrina, care știa că vor merge la o acțiune caritabilă care implică animăluțe.

Propunerea lui Perneș a venit într-un moment în care relația lor nu este așa cum se așteaptă tânărul. După ce s-au împăcat, Sabrina a fost toată numai zâmbet. Atunci, concurentul de la Mireasa sezon 5 a cunoscut o altă latură a ei.

Citește și: Mireasa 2022, sezon 5. Leo, surpriză romantică pentru Anda. Doamna Dana, încântată de gestul fiului

Afectuoasă, Sabrina l-a luat prin surprindere cu atitudinea ei. Cei doi au trăit câteva zile superbe, până când tânăra s-a schimbat. Sau, cel puțin, asa crede Perneș, care și-o dorește pe Sabrina cea tandră și lipicioasă care a fost după împăcare. Mai multe zile la rând, băiatul i-a reproșat faptul că este distantă și ea i-a repetat că are nevoie de spațiu.

Sabrina a acceptat cererea în căsătorie

Într-un cadru de vis, pus la punct de Perneș, Sabrina a fost cerută în căsătorie. În emisia live din 4 mai a recunoscut că este fericită și a arătat mândră inelul cu piatră albastră.

În urmă cu o zi, cei doi au luat masa în natură, după ce s-au plimbat cu calul și Sabrina se afla în balansoar atunci când Perneș i-a propus să se căsătorească.

”Vai, aia e o harpă?!”, a zis Sabrina de cum au ajuns în zona în care trebuia să aibă loc cererea în căsătorie. Apoi, Perneș i-a dăruit un buchet uriaș de trandafiri, 237 la număr.

Cei doi îndrăgostiți au ciocnit și fata a fost foarte impresionată de harpă, așa că iubitul ei i-a propus să se apropie. A fost doar un mijloc prin care Perneș plănuia să-i pună marea întrebare, căci de acolo au luat o hârtie cu poezia completă.

De cum a terminat de citit, băiatul a îngenunchiat: ”Sabrina, vrei să fii soția mea?!”. ”Vaaaai, da. Vai, te mănânc, mamă îmi bate inima”, a răspuns ea.

În emisia live din 4 mai, Sabrina a zis că nu se aștepta pentru că a venit foarte rapid cererea în căsătorie.

Mireasa 2022, sezon 5. Ce a răspuns Nora când a fost întrebată ce părere are despre cuplul Leo-Anda... Mireasa 2021, sezon 4. Ana, mesaj emoționant de ziua lui Alexandru. Ce i-a transmis soțului său: „Fără alte cuvinte pomp...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească normal”
Noi tensiuni între Anne-Mary și Veronica la Mireasa. De la ce a pornit conflictul: „Nu poate să vorbească...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere concurenții
Cine a fost eliminat de la Mireasa în gala din 30 octombrie 2026. Rezultatul votului a luat prin surprindere...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x