Antena Căutare

Mireasa 2022, sezonul 5. În ce stadiu se află relația dintre Alina și Valentin. Ce se întâmplă cu cei doi

După ce ieri au fost difuzate materiale în care se certau și spuneau că se despart, la finalul emisiunii cei doi nu au știut să-i spună Simonei Gherghe în ce stadiu sunt.

Într-o discuție cu Perneș, Vali a spus că nu înțelege ce se întâmplă cu iubita sa și nu știe cum poate să o ajute ca să-și revină. Concurentul spune că nu știe de ce Alina mai vrea o relație dacă nu are nevoie de el.

În ce stadiu se află relația dintre Alina și Valentin

Vali nu a reușit să se calmeze, dar a stat cu Perneș la un pahar de alcool. Ulterior, Alina și Valentin s-au întâlnit din nou în casa fetelor și orgoliul a stat din nou în calea fericirii lor.

După ce Vali a spus că el nu este unul dintre foștii parteneri ai fetei, cei doi au stat din nou să discute, dar băiatul a spus că Alina nu își dorește relația și îl face să se simtă prost.

În emisia live de azi, Alina și Valentin au spus că tot ceea ce fac ei sunt niște copilării și că la vârsta lor nu tratează situația în mod corect. Întrebați de o posibilă logodnă, Valentin a spus că momentan există discuții între ei și nu este cazul de așa ceva.

Mai apoi, Alina i-a pregătit o surpriză lui Valentin și i-a făcut un platou de fructe. Valentin a fost plăcut impresionat de ceea ce a făcut iubita sa și i-a oferit mai multe sărutări.

Alina și Valentin s-au certat din nou

Discuțiile tensionate între cei doi au pornit încă de la petrecere. Valentin a rugat-o pe iubita sa să stea de vorbă cu el și să-l înțeleagă mai bine. Niciunul dintre ei nu a înțeles însă de la ce a pornit totul.

Cearta a continuat între cei doi și ziua următoare. Valentin i-a reproșat atitudinea sfidătoare, dar concurenta a spus că nu mai suportă cearta continuă.

Băiatul a spus că pentru el s-a terminat totul atunci când vede cum este tratat de iubita lui. Despărțirea părea să fie una definitivă, iar Valentin a strâns totul din camera sa care îi putea aminti de Alina.

Alina a mers după Valentin și a fost cea care a cerut împăcarea. Valentin nu a pus însă pozele înapoi pentru că spune el că la 5 minute de la împăcare a vazăt aceeași atitudine.

Simona Gherghe i-a spus că poate Valentin i-a gândurile prea dramatic. El este deranjat de faptul că Alina pică pe gânduri în anumite momente cheie din relația lor, dar nu poate afla mai multe de la iubita sa.

Întrebați azi de Simona Gherghe dacă mai formează un cuplu, Alina și Valentin au declarat că se vor hotărî asupra stasului relației lor și vor anunța.

Mireasa 2022, sezonul 5. Sese și Giovana au avut „o noapte de pomină” după ce s-au logodit. De ce a plâns mama concurent... Mireasa 2022, sezon 5. Perneș, deranjat de intervenția telefonică a surorii sale: ”A decăzut ca bărbat în fața ei”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la 26 de ani | FOTO
Transformarea Loredanei Tomoni, fosta concurentă de la Mireasa! Cum arăta la 19 ani și cât s-a schimbat până la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Prezența lui Claudio stârnește discuții în casa fetelor de la Mireasa. Ce a declarat Veronica despre concurent
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x