Antena Căutare

Mireasa, sezonul 6. Cum a fost primită doamna Flori, mama lui Valentin în casă și cum a fost interacțiunea cu doamna Paula

După finalul galei Mireasa Gabriela a avut grijă ca doamna Flori, mama lui Valentin, să se acomodeze cât mai bine. Iubita lui Valentin i-a făcut turul casei doamnei Flori. Doamna Paula le-a însoțit pe ele două la turul casei. 

Colaj cu doamna Flori și doamna Paula Galerie
Doamna Flori, mama lui Valentin, a intrat în casa Mireasa | Antena 1

Când a aflat că urmează ca doamna Flori să intre în casa Mireasa, doamna Paula s-a supărat, însă când a intrat mama lui Valentin situația s-a calmat.

„Doamna Paula, eu nu sunt supărată pe nimic. Asta ați simțit, asta și făcut. Eu nu judec niciodată”, i-a spus doamna Flori doamnei Paula.

La Mireasa: Capriciile Iubirii de pe 21 octombrie 2022 au fost invitați Gabriela, Valentin, doamna Paula și doamna Flori.

În timp ce tânărl își ținea mama de mână, doamna Paula a explicat că reacția nervoasă a fost cauzată de gelozie, însă lucrurile s-au calmat.

Cum și-a explicat doamna Paula reația nervoasă pe care a avut-o la aflarea veștii că doamna Flori intră în casa Mireasa

„Ce să fac, eu n-am copii și am pus tot dragul pe Valentin. Și acum a intervenit și Gabriela care e o super domnișoară care mă ajută. Acum suntem bine”, a spus doamna Paula.

„Suntem foarte bine”, a spus și doamna Flori.

Citește și: Mireasa sezon 6, 18 octombrie 2022. Conflict de proporții la primele ore ale dimineții. Ce au făcut doamnele

Gabriela i-a promis doamnei Paula că lucrurile între ele nu se vor schimba și că va continua să o ajute când are nevoie.

Doamna Flori a intat în competiția Miresa în gala de vineri, spunând că simte că fiul ei se pregătește să facă pasul cel mare și își dorește să-i fie alături ăn aceste momente extrem de importante.

Mireasa sezonul 6 online, canale exclusive live pe AntenaPLAY

Emisiunea se difuzează de luni până vineri, de la ora 14:00 şi de la ora 17:00. În plus, la fel ca în sezonul anterior, publicul poate urmări în continuare peripețiile din casele concurenților pe canalele live exclusive dedicate din AntenaPLAY.

Pe AntenaPLAY, publicul fidel al emisiunii poate vedea în timp real cum se dezvoltă relațiile dintre concurenți, pot auzi dialogurile dintre ei și pot fi părtași direcți la poveștile de iubire conturate la cel mai iubit reality show matrimonial.

"După cinci sezoane emoţionante pe care le-am trăit împreună, cu sufletul la gură, alături de curajoşii care au decis să îşi găsească marea iubire în casa Mireasa, merităm cu toţii o iubire ca în filme, aşa cum spune şi numele noului sezon al reality show-ului de la Antena 1. Noi concurenţi sunt gata să îşi schimbe destinul. Ei sunt regizorii, ei îşi scriu povestea, ei îi dau viaţă. Noi doar îi ajutăm să îşi impartă fericirea cu lumea toată", spune Simona Gherghe.

Ana și Alex Brebenoiu au împlinit 1 an de căsnicie. Ce au făcut între timp și cum se înțeleg cei doi... Mireasa, sezonul 6. Valentin și Gabriela au avut o dilemă: Ce greutate au unele vorbe în iubire? Cum au găsit răspunsul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Citește și
x