Antena Căutare

Mireasa sezonul 9, 25 iunie 2024. Doamna Daniela a insistat să vorbească între patru ochi cu fiul Cristian. Ce și-au spus

Cristian a cerut plecarea mamei, după ce doamna Daniela a enunțat așa zisul plan ”diabolic” al Antoniei. Femeia susține că tânăra e capabilă să facă un copil pentru a îl ține pe fiul ei lângă ea.

Lucrurile au escaladat după discuția dintre Cristian și doamna Daniela. Iată ce acuzații grave a făcut mama concurentului la adresa Antoniei.

Mireasa sezonul 9, 25 iunie 2024. Doamna Daniela a insistat să vorbească între patru ochi cu fiul Cristian. Ce și-au spus

”Nu ești tu, nu te regăsesc. De ce nu rămâi același, rațional, calculat? De ce te grăbești?”, i-a zis doamna Daniela lui Cristian, după ce i-a transmis că îi crește tensiunea din cauza acțiunilor lui.

Cristian i-a zis: ”Îmi pare rău, nu am ce să fac.” Mama i-a sugerat să se delimiteze și să vadă ce îl privește pe el. ”Dacă nu aș mai fi cu ea, tu ai fi bine”, a plusat băiatul.

”Nu este vorba despre asta, ci că te-ai pierdut pe tine și nu vezi lucrurile. (..) Te raportezi la mine în mod diferit”, a insistat doamna Daniela.

”Cine mi-o trage, i-o trag și eu. Și ai mai încercat aici în emisiune, să mă temperezi, să alea...”, a spus Cristian, care a mai adăugat că Antoniei i-a atras atenția de mai multe ori, lucru pe care nu l-a făcut și cu mama sa.

Între timp, Antonia îl aștepta pe Cristian cu masa făcută. I-a atras atenția că l-a așteptat mai mult decât i-a zis.

Întrebată de ce este atât de tulburată, doamna Daniela a dezvăluit că Antonia a mai primit o nouă bilă neagră.

”Ca să înțeleagă că îi respect autoritatea, liberul arbitru și, așa cum de fiecare dată a manifestat o dorință, a fost înțeles și ajutat. Să caute să înțeleagă lucrul ăsta”, a zis doamna Daniela.

În emisia live, mama lui Cristian a fost deranjată de faptul că Antonia i-a reproșat iubitului ei că l-a așteptat la masă.

Doamna Daniela a mai spus că Antonia și Cristian nu mănâncă împreună, sugerând că nu există plăcerea de a lua masa împreună. Mai târziu, a adus aminte de un detaliu intim din viața Antoniei, când a avut parte de un avort medicamentos. Ea susține atunci că fata și-a manipulat fostul iubit ca să îi fie alături, lucru negat de Antonia.

Aceasta a spus că orice femeie ar fi îngrijorată de faptul că Antonia a zis că obține ce-și dorește, punctând că primul pas ar fi să rămână însărcinată. Cristian a cerut indirect eliminarea mamei sale, întrebând dacă e posibil să rămână singur în ultimele săptămâni de competiție.

Mai multe detalii în materialul video de mai sus.

Mireasa - ritmul inimii, de luni până vineri, de la ora 14:00

Nouă fete şi nouă băieţi vor păşi astăzi în Casa Mireasa, locul unde ritmul inimii se va accelera, în căutarea marii iubiri. Poveşti surprizătoare de viaţă, emoţie, iubire, intrigă, răsturnări de situaţie, dezvăluiri şocante, momente unice, veselie, prietenie, dragoste necondiţionată, cereri în căsătorie spectaculoase, mirese şi miri fericiţi, nunţi aşteptate şi mai puţin aşteptate, iubire venită ca prin magie, viaţa în Casa Mireasa surprinsă 24 de ore din 24, toate acestea fac parte din fenomenul Mireasa, reality show care revine astăzi, cu un nou sezon, difuzat de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1.

Citește și: Mireasa sezon 9, 22 aprilie 2024. Albert și Ionela s-au sărutat. Cei doi formează un cuplu

”Venim cu o mulţime de surprize şi cu un record în ceea ce priveşte prezenţa mamelor în emisiune: nu mai puţin de 8 mame spun <prezent> alături de băieţii lor în Casa Mireasa. Mai exact, toţi băieţii români vin însoţiţi de mame. Pentru cel de-al nouălea concurent, păstrăm misterul până la premieră. Le mulţumim telespectatorilor pentru fidelitate şi îi aşteptăm să ne fie alături, de luni până vineri, de la ora 14.00, la Antena 1”, dezvăluie Simona Gherghe.

Mireasa sezonul 9. Maria Lungu, tachinări cu doamna Daniela: ”O să mă întind așa puțin pe mama soacră”... Mireasa sezonul 9, 25 iunie 2024. Mama Antoniei a venit în casă. Ce a vorbit cu fiica sa și cu Cristian...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Unde au mers Alexandru și Giulia la scurt timp de la Finala sezonului 13 Mireasa. Locul cu semnificație deosebită
Unde au mers Alexandru și Giulia la scurt timp de la Finala sezonului 13 Mireasa. Locul cu semnificație deosebită
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mihai și Daniela din sezonul 13 Mireasa s-au despărțit. Băiatul a confirmat separarea la 4 zile de la Finală
Mihai și Daniela din sezonul 13 Mireasa s-au despărțit. Băiatul a confirmat separarea la 4 zile de la Finală
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x