Antena Căutare
Logo show

Castraveciori murați de vară, rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani

Este o altfel de rețetă de castraveciori murați în saramură, gata în trei zile și se folosesc castraveți mari, ajunși la maturitate.

Ce ne trebuie pentru Rețeta Castraveciori murați de vară:
  • castraveciori mai mari, maturi
  • floare de mărar cu semințe
  • sare grunjoasă, neiodată
  • căței de usturoi
  • apă
  • Cum procedăm pentru Rețeta Castraveciori murați de vară?

    Mai întâi spălăm castraveții și îi decojim. Îi decojim pentru că este o rețetă mai altfel, destinată supelor și mâncărurilor cu castraveți murați. Asta nu înseamnă că nu se pot consuma castraveții murați și ca atare.

    Feliem castraveții în rondele de 1-1,5 cm grosime.

    Așezăm la baza unui borcan de 5 litri, de exemplu, 2 căței de usturoi și 2-3 flori de mărar din cele cu semințe.

    Apoi adăugăm rondelele de castraveți, dar mai strecurăm și 1-2 flori de mărar printre ele.

    Presăm bine rondelele de castraveți, să intre cât mai multe, adăugăm apa și o lingură cu vârf de sare grunjoasă, neiodată și agităm bine borcanul să se topească sarea.

    Lăsăm borcanul cu rondelele de castraveți la geam, sau în balcon, la soare, trei zile, apoi putem servi castraveții murați, sau îi putem adăuga în preparatele noastre.

    Spor și poftă bună!

    Luni, 06.07.2020, 08:43
    Concurenții intră în bootcamp! Nu rata următoarea ediție Chefi la cuțite, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

    Concurenții intră în bootcamp! Nu rata următoarea ediție Chefi la cuțite, de la 20:30, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

    Logo show Marti, 07.04.2026, 23:53
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Motivul pentru care Gagea Neaga Ilie a primit o șansă neașteptată: „Această bijuterie o voi face cadou!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Motivul pentru care Gagea Neaga Ilie a primit o șansă neașteptată: „Această bijuterie o voi face cadou!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 23:50
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Too Calderone și Ellista îi uimesc pe jurați: ”Lady Gaga cred că este fanul ei!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Too Calderone și Ellista îi uimesc pe jurați: ”Lady Gaga cred că este fanul ei!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 23:27
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Alex Dobre, critici și laude: ”Ai deocheat sosul!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Alex Dobre, critici și laude: ”Ai deocheat sosul!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 22:58
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Cristina Herac l-a făcut pe chef Richard să se răzgândească: „E nevoie de curaj!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Cristina Herac l-a făcut pe chef Richard să se răzgândească: „E nevoie de curaj!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 22:46
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Iulian Lupu, Andrei Călugăr și Marius Mircea Frunză, criticați de chefi: ”Peștele e plin de oase”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Iulian Lupu, Andrei Călugăr și Marius Mircea Frunză, criticați de chefi: ”Peștele e plin de oase”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 22:37
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Alin și Dorina Mușat, succes cu o supă cremă de leurdă: ”Mi-a amintit de copilărie”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Alin și Dorina Mușat, succes cu o supă cremă de leurdă: ”Mi-a amintit de copilărie”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 22:32
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Eunbee Go și Jieun You, mâncare coreeană tradițională pentru chefi: „Se gătește în sos picant”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Eunbee Go și Jieun You, mâncare coreeană tradițională pentru chefi: „Se gătește în sos picant”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 22:30
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Emoții și critici pentru Andreea Nedelcu. Chef Richard: ”Nu tot timpul CV-ul se potrivește cu ce se întâmplă aici!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Emoții și critici pentru Andreea Nedelcu. Chef Richard: ”Nu tot timpul CV-ul se potrivește cu ce se întâmplă aici!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 21:55
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Laleh Mohmedi, artă culinară spectaculoasă. Mickey Mouse și Scar, serviți pe farfurie!

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Laleh Mohmedi, artă culinară spectaculoasă. Mickey Mouse și Scar, serviți pe farfurie!

    Logo show Marti, 07.04.2026, 21:44
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. De la scenă la bucătărie. Povestea emoționantă a familiei Armeanca

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. De la scenă la bucătărie. Povestea emoționantă a familiei Armeanca

    Logo show Marti, 07.04.2026, 21:20
    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Anais Băniceru îmbină știința cu pasiunea pentru gătit: „Am construit un model de avion!”

    Chefi la cuțite | Sezonul 17. Anais Băniceru îmbină știința cu pasiunea pentru gătit: „Am construit un model de avion!”

    Logo show Marti, 07.04.2026, 20:58
    x