Antena Căutare
Logo show

Rețeta lui Vlăduț de la Neatza cu Răzvan şi Dani. Coaste prietenoase, un preparat extrem de simplu de realizat

Important pentru această rețetă este alegerea legumelor, frumos colorate și prepararea lor fie la cuptor fie pe grill, iar alături de coastele delicioase se vor combina spectaculos și vor încânta atât papilele cât și privirea.

Ce ne trebuie pentru Rețeta Coaste prietenoase:

  • cartofi
  • sfeclă
  • morcovi
  • ardei capia
  • ardei iute
  • roșii cherry
  • porumb
  • ceapă
  • usturoi
  • ciuperci
  • coaste de porc
  • sare și piper
  • ulei de măsline
  • salvie
  • rozmarin
  • Pentru sos:
  • ciuperci
  • parmezan
  • pesmet
  • Cum procedăm pentru a prepara Rețeta Coaste prietenoase

    Coastele de porc se asezonează cu sare și piper și se prepară la cuptor, la temperatură medie, până se rumenesc.

    Din câteva ciuperci tocate mărunt și amestecate cu pesmet și parmezan se prepară o pastă, o farsă cum îi spune Vlăduț și se așază peste coaste, la unul din capete, cu câteva minute înainte de a stinge focul, așa încât să se gratineze frumos.

    Între timp, ne ocupăm de legume.

    Sfecla roșie, morcovii și cartofii se vor fierbe, separat, în apă cu sare.

    Cartofii, însă, după ce sunt fierți se trag la tigaie în puțin unt cu puțin ulei de măsline, un cățel de usturoi și rozmarin, pentru a se aromatiza.

    Ciupercile se prepară pe grătar, iar ceapa, usturoiul, porumbul și roșiile cherry se prepară la cuptor, pentru câteva minute, la temperatură mare.

    Ardeii capia și ardeii iuți se trag la tigaie cu puțin ulei cu un cățel de usturoi.

    Coastele de porc gratinate cu farsa de ciuperci și parmezan se vor servi înconjurate de legumele frumos colorate.

    Spor și poftă bună!

    Luni, 25.05.2020, 08:36
    „Aveți 50 de lei până luni?”. Nu rata următorul episod Furnicuțele, de la 17:00, pe Antena 1

    „Aveți 50 de lei până luni?”. Nu rata următorul episod Furnicuțele, de la 17:00, pe Antena 1

    Logo show Marti, 14.07.2026, 19:00
    Furnicuțele 2026. Cum l-a cunoscut Nico pe Stelu Pandelescu și au ajuns să cânte muzică lăutărească împreună

    Furnicuțele 2026. Cum l-a cunoscut Nico pe Stelu Pandelescu și au ajuns să cânte muzică lăutărească împreună

    Logo show Marti, 14.07.2026, 19:00
    Furnicuțele 2026. Lucrare de control pentru Nico! Ce a întrebat-o Denise Rifai

    Furnicuțele 2026. Lucrare de control pentru Nico! Ce a întrebat-o Denise Rifai

    Logo show Marti, 14.07.2026, 18:57
    Furnicuțele 2026. Nico, mărturisiri intime despre căsnicia cu soțul ei: „Am fost geloasă!”

    Furnicuțele 2026. Nico, mărturisiri intime despre căsnicia cu soțul ei: „Am fost geloasă!”

    Logo show Marti, 14.07.2026, 18:35
    Furnicuțele 2026.  Nico, Denise Rifai, Oase și Ciucă, show total la un joc de-a mima

    Furnicuțele 2026. Nico, Denise Rifai, Oase și Ciucă, show total la un joc de-a mima

    Logo show Marti, 14.07.2026, 18:18
    Furnicuțele 2026. Aurelian Temișan, declarații de suflet despre Nico

    Furnicuțele 2026. Aurelian Temișan, declarații de suflet despre Nico

    Logo show Marti, 14.07.2026, 18:10
    Furnicuțele 2026.  Nico, cu sufletul deschis despre rolul de bunică și momentul marcant în care și-a pierdut tatăl

    Furnicuțele 2026. Nico, cu sufletul deschis despre rolul de bunică și momentul marcant în care și-a pierdut tatăl

    Logo show Marti, 14.07.2026, 18:00
    Furnicuțele 2026. Cine este omul care a ajutat-o pe Nico la începutul carierei? George Mărăcine, declarații emoționante

    Furnicuțele 2026. Cine este omul care a ajutat-o pe Nico la începutul carierei? George Mărăcine, declarații emoționante

    Logo show Marti, 14.07.2026, 17:42
    Furnicuțele 2026. Ghicește piesa! Nico și Stelu Pandelescu, duel de senzație la „Testul mușuroiului”

    Furnicuțele 2026. Ghicește piesa! Nico și Stelu Pandelescu, duel de senzație la „Testul mușuroiului”

    Logo show Marti, 14.07.2026, 17:23
    Nico, respinsă de producători din cauza vârstei! Totul despre începuturile grele ale carierei sale

    Nico, respinsă de producători din cauza vârstei! Totul despre începuturile grele ale carierei sale

    Logo show Marti, 14.07.2026, 17:10
    Furnicuțele 2026. Nico, dezvăluiri despre hitul „Cine e cu noi”. Cum i-a schimbat viața colaborarea cu B.U.G. Mafia

    Furnicuțele 2026. Nico, dezvăluiri despre hitul „Cine e cu noi”. Cum i-a schimbat viața colaborarea cu B.U.G. Mafia

    Logo show Marti, 14.07.2026, 17:00
    Mireasa sezonul 13. Ema și Alan, susținuți de Daniel, Daniela, Mihai, Claudia, Roxana și doamna Cătălina

    Mireasa sezonul 13. Ema și Alan, susținuți de Daniel, Daniela, Mihai, Claudia, Roxana și doamna Cătălina

    Logo show Marti, 14.07.2026, 15:57
    x