Urmărește A1 pe DiscoverLucsandra Săndulescu, reporter al emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani, în direct, de la Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" din București, a aflat Paula Popiu, managerul muzeului, secretele sărbătorii Sânzienelor, cunoscută și sub denumirea de Drăgaica.
Sărbătoarea din 24 iunie este cunoscută în popor şi sub numele de Drăgaica. Tot acum, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Şi, nu în ultimul rând, pe 24 iunie este sărbătorită ia: este Ziua internaţională a Iei începând din 2013, la iniţiativa comunităţii online "La Blouse Roumaine".
Tradiții și obiceiuri de Sânziene:
Marcarea acestei sărbători populare la dată fixă se suprapune şi cu maturizarea timpului, la solstiţiul de vară, reprezentând astfel una dintre cele mai îndrăgite serbări câmpeneşti prilejuite de acest moment, care marchează mijlocul verii agrare. Tocmai de aceea, în unele locuri i se mai spune şi ''Cap de vară'', pentru că acum soarele ajunge la apogeu şi la începutul verii.
Asociate, în calendarul creştin ortodox, sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar, potrivit site-ului amintit anterior. Sărbătoarea este a iubirii şi a fertilităţii dedicată Sânzienelor sau Drăgaicelor, personaje mitice nocturne, care apar pe câmpuri în noaptea de 23 spre 24 iunie. Potrivit credinţei populare, în această noapte, cerurile se deschid, iar Sânzienele încep să cânte şi să danseze în cete (de obicei în număr impar). Noaptea este magică, lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană şi pentru aceasta se fac practici de pomenire a morţilor numite Moşii de Sânziene, când se deretică mormintele, se pun flori, se aprind lumânări şi se dă de pomană la cimitir. Pentru a alunga spiritele rele, oamenii aprind focuri, peste care aruncă substanţe puternic mirositoare, apoi se buciumă şi se strigă în jurul lor.
În credinţa populară, Sânzienele sunt considerate nişte femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, care, în această noapte umblă pe pământ sau plutesc prin aer, cântă şi dansează, înzestrând plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Ele sunt zâne bune, dar atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive, stârnind furtuni şi vijelii, aducând grindină sau lăsând câmpurile fără rod.
