Antena Căutare

Motivarea judecătorilor în cazul Elenei Udrea. De ce sunt de acord ca fostul ministru să iasă mai repede din închisoare

Judecătorii de la Judecătoria Ploiești au explicat motivul pentru care sunt de acord ca Elena Udrea să iasă din închisoare mai devreme.

Motivarea judecătorilor în cazul Elenei Udrea. De ce sunt de acord ca fostul ministru să iasă mai repede din închisoare | Hepta

Condamnată pentru corupție la șase ani de închisoare, Elena Udrea ar putea ieși după mai puțin de patru ani, deoarece ar fi avut un comportament exemplar în spatele gratiilor, este unul dintre argumente judecătorilor, potrivit digi24.ro.

Citește și: Adrian Alexandrov, primele declarații după vestea că Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare. Ce a spus partenerul ei

În aceeași motivare, obținută de sursa citată mai sus, se arată că instanța a luat în calcul faptul că Elena Udrea a făcut cereri în mod constant la Penitenciarul Târgșorul Nou, în care a solicitat audierea la comisia de muncă, ceea ce a arătat interesul acesteia de a munci. Totodată, ea ar fi făcut cursuri după gratii.

Un alt aspect care a contat la cererea ei de eliberare este faptul că a ținut constant legătura cu familia, ceea ce a ar fi arătat integrarea ei mai ușoară în societate după eliberare. De asemenea, cât timp a fost încarcerată, Elena Udrea nu a fost sancționată disciplinar și a fost recompensată de 16 ori, mai transmite digi24.ro.

Articolul continuă după reclamă

Instanța a mai ținut cont și de faptul că fostul ministru are un copil mic în întreținere, având obligații morale, de creștere și de educare. Pe baza documentelor puse la dispoziție de apărarea sa, se precizează că Elena Udrea are șanse mari să găsească un loc de muncă legal atunci când va ieși din închisoare.

Procurorul DNA Lucian Onea a contestat decizia instanței Judecătoriei Ploiești de eliberare condiționată a Elenei Udrea, potrivit Antena 3 CNN.

În vârstă de 51 de ani, Elena Udrea a primit vestea în timp ce se afla internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, după ce, duminică, a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgență, ca urmare a unui diagnostic de colecistită acută litiazică.

Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022 pentru a-și ispăși pedeapsa în dosarul „Gala Bute”.

Citește și: Judecătorii au decis că Elena Udrea poate ieși din închisoare. Fostul politician a aflat vestea de pe patul de spital

Ce acuzații i s-au adus Elenei Udrea

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea, potrivit adevarul.ro.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie al Organizaţiei Bucureşti a PDL sau al fostului şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja.

Elena Udrea mai este acuzată că a determinat funcţionari din Ministerul Turismului să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la trei milioane de euro.

Imagini de la locul accidentului în care a murit Diogo Jota. Bolidul în care se afla alături de fratele său, complet car... Rovinieta se scumpește în mai puțin de 2 luni. Cât va costa și ce se întâmplă cu cei care merg fără ea...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Mărturia unui pasager din avionul vizat de amenințarea cu bombă de la Otopeni: „Am fost reținuți și percheziționați”
Mărturia unui pasager din avionul vizat de amenințarea cu bombă de la Otopeni: „Am fost reținuți și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi diseară, 5 noiembrie 2026, la Antena 1. Ce se difuzează de la ora 20:30, în prime time
Ce vezi diseară, 5 noiembrie 2026, la Antena 1. Ce se difuzează de la ora 20:30, în prime time
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x