Antena Căutare

Test Drive: Opel Antara, facelift reusit

Cel mai impozant model din gama Opel a primit de putina vreme o restilizare, menita sa-l repozitioneze in segmentul SUV la nivelul tendintelor din 2011. Modificarile sunt destul de elocvente inca de la nivelul designului exterior, care a fost aliniat la in linia generala a constructorului de la Russelheim. Farurile fata si proiectoarele au fost redesenate, in timp ce spoilerul este cu totul nou. Iar grila frontala este parca preluata direct de la noul Astra sau de la Insignia, efectul fiind ca acum Antara apartine parca mai mult familiei Opel.

Modelul testat a fost dotat cu o motorizare diesel de 2.2 litri si 184 de cai-putere, cu transmisie automata in sase trepte, ceea ce reprezinta varful de gama din lista celor noua versiuni de echipare sub capota.

Gandit ca un SUV care sa ruleze in conditii bune atat pe sosea, cat si in off-road, Antara beneficiaza de la acest diesel de un cuplu de 400 Nm. Iar aceasta valoare il face sa se miste cu multa usurinta, indiferent ca vorbim de o depasire pe un drum national sau de atacarea unei rampe in conditii mai speciale. Ceva probleme apar insa atunci cand este depasita valoarea de 2.800 rpm, deoarece motorul acuza iesirea din zona de cuplu. Cutia de viteze automata lucreaza bine, iar rapoartele se schimba aproape pe nesimtite. Totusi, nu este cea mai prompta in raspuns, dar asta este aproape o trasatura comuna a transmisiilor automate existente pe SUV-uri.

Opel Antara accelereaza de la 0 la 100 de kilometri in 9,6 secunde, in timp ce viteza maxima avansata de constructor in fisa tehnica este de 200 km/h.

La capitolul consumului, Antara 2.2 l diesel a inregistrat aproximativ 8 litri la o suta de kilometri parcursi extraurban, sensibil peste valoarea de 6,4 litri din fisa oficiala. Masina era totusi nou-nouta, ca atare fiind de asteptat ca „setea" sa sa mai scada dupa prima mie de kilometri in rulaj. De altfel, exista si o functie ECO, ce modifica setarile cutiei automate in vederea optimizarii consumului. In oras, producatorul de la Russelheim avanseaza un consum de 10,3 litri/100 km.

Articolul continuă după reclamă

De la tractiune exclusiv pe puntea fata, puntea spate poate primi jumatate din cuplu atunci cand situatia o cere. Totusi, Antara este o masina mai degraba de sosea. Se poate descurca decent in off-road, dar nu exceleaza la acest capitol. Garda la sol este de 176 de mm, iar unghiurile de atac si degajare sunt estimate la 20, respectiv 24 de grade. Pentru un forestier ceva mai desfundat merge!

Pe sosea, a impresionat directia, evident in progres fata de modelul anterior, dar in curbe tot se simte putin ruliu, ceea ce iarasi nu este anormal pentru o masina de asemenea dimensiuni.

La interior, Antara cuprinde cam toate lucrurile de bun simt pentru acest nivel: climatizare auto, sistem audio cu comenzi pe volan, scaune incalzite, senzori de ploaie si cruise control, plus, optional, sistem multimedia cu navigatie. In versiunea de echipare Cosmo, cum a fost cea testata, Opel Antara 2.2 diesel 184 CP costa 32.250 euro (TVA inclusa).

Sursa: Jurnalul National

Jaguar C-X75: hibridul de un milion de dolari, lansat in 2013... VIDEO! Dacii de colectie la Sibiu...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Elon Musk a prezentat noua „mașină zburătoare” Tesla! Ce poate face Roadster și când ar putea ajunge pe piață
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
(P) La câți km se schimbă distribuția, uleiul și plăcuțele
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x