Antena Căutare

Cum poți să înlături stresul financiar și să îți regăsești optimismul

Se spune că nu e politicos să vorbești sau să îi întrebi pe alții despre bani și salariu, dar, orice ar spune regulile, într-o țară care se află mereu pe primele locuri în Europa privind rata sărăciei, a discuta deschis despre lipsuri și stresul financiar poate fi un obicei sănătos, mai ales atunci când în conversație apar și soluții.

Se spune că nu e politicos să vorbești sau să îi întrebi pe alții despre bani și salariu, dar, orice ar spune regulile, într-o țară care se află mereu pe primele locuri în Europa privind rata sărăciei, a discuta deschis despre lipsuri și stresul financiar poate fi un obicei sănătos, mai ales atunci când în conversație apar și soluții.

Ultimul raport Eurostat despre sărăcie, din martie 2016, plasa România pe locul 3 în Europa, pe lista țărilor cu gospodării care nu își pot permite să le ofere tuturor copiilor din familie o masă zilnică. Sărăcia este o problemă reală și larg răspândită, despre care vorbim prea puțin.

Nu trebuie însă să ne încadrăm toți aici, în astfel de clasamente, ca să trecem prin episoade de stres financiar. Stresul poate să apară și în situații neprevăzute în care, de exemplu, nu reușești să plătești câteva facturi care și-au depășit de mult scadența sau riști să ai probleme cu proprietarii apartamentului pentru care plătești chirie, sau cu banca la care achiți rate, pentru că treci printr-un moment dificil financiar.

Un lucru e sigur: indiferent care sunt cauzele problemelor tale, așa cum se arată într-un articol din Forbes, stresul se instalează rapid și are efecte negative asupra calității vieții și a stării de sănătate. Ai, deci, nevoie de soluții care să te ajute în primul rând să te relaxezi, până când reușești să rezolvi situația; odată ce te-ai calmat, al doilea pas este să te informezi și să găsești idei concrete despre cum îți poți regăsi stabilitatea financiară.

Articolul continuă după reclamă

Iată ce poți face ca să rezolvi problemele și să îți regăsești liniștea:

1. Soluția rapidă - împrumutul în 24 de ore

Bine, - vei spune - educația este bună, dar am nevoie de o soluție urgent. Există câteva variante pentru a rezolva rapid situația și a scăpa de stres, cât mai curând. Cea mai eficientă și mai sigură metodă o reprezintă un împrumut la domiciliu, acordat în 24 de ore, prin care obții și asistență personalizată, la tine acasă, în așa fel încât să completezi rapid și corect documentele și să intri la fel de repede în posesia banilor.

Astfel de împrumuturi sunt gândite de companiile financiare în mod special pentru clienții care se confruntă cu situații și cheltuieli neprevăzute sau care au nevoie de finanțare pentru idei și proiecte nu foarte largi. Sunt soluții comode și rapide, în care implicarea ta este minimă, nefiind necesare drumuri la bancă.

2. Echilibrează economiile cu cheltuielile, prin educație financiară

Fie că ai exagerat cu cumpărăturile și ai rămas cu contul descoperit, sau te afli într-o situație stresantă financiar, din motive independente de tine - de exemplu, atunci când intervine un eveniment neprevăzut în familie - informația este cea mai bună apărare. Poți ieși din impas și poți evita repetarea acelorași scenarii, pe viitor, investind puțin timp în educația financiară.

În situațiile în care ai nevoie să găsești răspunsuri rapid, te ajută resursele online. Asociația Română a Băncilor, dar și diverse bănci și alte instituții financiare pun la dispoziția publicului larg informații utile despre cum să îți gestionezi bugetul, cum poți accesa un credit, care sunt secretele care te ajută să economisești etc.

3. Descoperă cauzele care îți golesc bugetul

Înainte să ajungem să vorbim despre stres și anxietate, trebuie să vedem care sunt cauzele. De ce este important acest pas? Problemele financiare au, uneori, cauze obiective, însă sunt și numeroase situații în care adevăratul motiv al instabilității este atitudinea greșită față de bani. Pregătește o listă cu evenimentele recente care te-au afectat din punct de vedere financiar și notează și ceea ce nu funcționează în relația ta cu banii.

Exemple: pierderea locului de muncă, cheltuieli peste limita planificată, evenimente în familie, datorii, lipsa unui plan financiar, cheltuirea salariului lunar mult prea repede, cumpărăturile impulsive.

4. Plătește datoriile

Știm, te afli într-un moment în care vrei să primești, nu să dai. Însă datoriile acumulate se numără, cu siguranță, printre principalele surse ale anxietății tale: nu doar că ai nevoie de un venit suplimentar, dar mai ai și bani de returnat cunoscuților sau băncilor.

Ei bine, încearcă să duci la îndeplinire acest pas, de îndată ce vei avea posibilitatea. Vei elimina mare parte din presiunea care îți apasă pe umeri și te vei putea concentra pe ceea ce e de făcut mai departe.

5. Renunță la cumpărăturile impulsive

După cum spuneam mai sus, de foarte multe ori ne creăm singuri probleme, prin atitudini și obiceiuri de consum greșite. Dacă te numeri printre cei care nu pot rezista în fața vitrinelor de magazin care fac cu ochiul, încearcă mai întâi să conștientizezi acest fapt, apoi fă un mic efort prin care să îți schimbi comportamentul de cumpărător.

O idee bună este să planifici de acasă lista de cumpărături și să te ții de ea, odată ce ai ajuns în centrul comercial. Ce mai poți face? O organizare a bugetului, în care treci toate cheltuielile prevăzute pe luna în curs și stabilești care ar fi suma suplimentară care poate fi cheltuită pentru orice altceva.

Nu în ultimul rând, nu uita să te relaxezi, să gândești optimist și să trăiești în prezent. Multe dintre lucrurile de care te temi nu se vor întâmpla niciodată și întotdeauna vor exista soluții.

Sursa foto: Shutterstock

Dincolo de bancuri. Avantajele reale ale lucrului într-o multinațională... Rata de neocupare a clădirilor de birouri este de 9,5%. De ce rămân goale aceste imobile?...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
(P) Vrei să îți extinzi afacerea? Argumentele Neamțului pentru antreprenori și investitori
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără instrucțiuni
Alertă la marile bănci! Agenți AI au fost descoperiți în conturile clienților. Ce au început să facă fără...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x