Antena Căutare

Legea privind falimentul institutiilor de credit a fost adoptata

Parlamentul aproba astfel, cu amendamente, Ordonanta de Urgenta 37/2010 privind falimentul institutiilor de credit. La votul din Plenul Camerei Deputatilor s-au inregistrat 229 de voturi „pentru” si 48 „contra”. Documentul este inscris pe ordinea de zi din luna iunie, dar a fost sistematic amanat la vot. Actul normativ va fi trimis spre promulgare, urmand sa fie publicat in Monitorul Oficial.

Principalele modificari aduse de catre deputati



Articolul continuă după reclamă

in cazul in care nu se primesc oferte in termenul stabilit in cererea de oferta ori ofertele primate nu se incadreaza in cerintele de fezabilitate ale unei astfel de tranzactii sau daca judecatorul-sindic nu aproba tranzactia, lichidarea urmeaza a se efectua prin celelalte metode prevazute in prezenta ordonanta

Tot in actul normativ aprobat astazi de Camera Deputatilor se prevede ca ,,procedura falimentului va fi inchisa de judecatorul-sindic, la solicitarea lichidatorului, printr-o hotarare de inchidere, atunci cand:

- judecatorul-sindic a aprobat raportul final
- toate fondurile sau bunurile din averea institutiei de credit in faliment au fost distribuite
- fondurile nereclamate de catre cei indreptatiti, in termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidator la Trezoreria Statului, iar extrasul
de cont va fi depus la judecatorul-sindic.

Argumentele prezentate de Guvern

Prin Ordonanta 37/2010, Executivul a modificat anul trecut o alta ordonanta referitoare la falimentul institutiilor de credit (OUG 10/2004) argumentand ca astfel se asigura ,,indeplinirea conditiilor prevazute in Aranjamentul Stand-by dintre Romania si FMI, precum si a unor recomandari formulate de acesta".

Printre aceste recomandari se numara:
- cererea institutiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia pentru deschiderea procedurii falimentului va fi insotita de aprobarea prealabila a BNR, in calitate de autoritate de supraveghere prudentiala a institutiilor de credit;
- pentru solicitarea cererii de catre BNR si pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului la tribunal sunt prevazute termene scurte de 10 zile;
- pentru declararea si judecarea recursului impotriva hotararii judecatorului sindic prin care s-a dispus deschiderea procedurii falimentului institutiilor de credit sunt prevazute termene speciale.

Sursa: Financiarul

Foto: Intactimages

Jumatate din hotelurile de pe Litoral sunt de vanzare... Ministerul Transporturilor vrea sa absoarba toate fondurile UE pentru caile ferate: 2,3 miliarde de euro...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
(P) Câte împrumuturi poți avea în același timp fără să ajungi blocat între rate
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
De ce China și Polonia cumpără masiv aur, iar România nu? Explicația economistului Radu Georgescu
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a transmis fostului coleg din Asia Express
Alina Pușcău a reacționat după declarațiile făcute de Dan Alexa despre ea la Știrile Antena Stars. Ce i-a... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o singură condiţie pentru turişti
Ferma care oferă cazare gratuită la o cabană cu piscină, în mijlocul naturii. Şi mâncarea e gratis. E o... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă
Dragoș Pîslaru pleacă de la Palatul Victoria cu o tinichea de 500 de milioane de euro atârnată de coadă Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti
Un şofer a lovit mortal un animal dispărut de 200 de ani din România. Mister la un accident din Piteşti Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x