Antena Căutare

„M-am trezit cu o mână amputată în brațe! M-am gândit că sunt ca și mort și că sunt un nemernic!”. Amintirile terifiante ale unui erou de la World Trade Center

Puțin după ora 09.00, în dimineața zilei de 11 septembrie 2001, Greg Amira, vicepreședinte la banca Morgan Stanley la acea vreme, urca către biroul lui aflat la etajul 73, în turnul de Sud al World Trade Center. A simțit că se cutremură clădirea. Au urmat scene din Infern.

Puțin după ora 09.00, în dimineața zilei de 11 septembrie 2001, Greg Amira, vicepreședinte la banca Morgan Stanley la acea vreme, urca către biroul lui aflat la etajul 73, în turnul de Sud al World Trade Center. A simțit că se cutremură clădirea. Au urmat scene din Infern.

„Am presupus că a fost lovită clădirea numărul unu. Am crezut că este vorba despre o bombă”, a povestit Greg Amira.

A început să coboare. Când a ajuns main jos de etajul 20 al clădirii, a fost lovit și turnul de Sud, în care se afla el.

„Eram cu telefonul mobil la ureche, încercând să efectuez un apel, când am pierdut semnalul. Toți am căzut în genunchi în urma impactului”, a mai povestit el.

Articolul continuă după reclamă

Când a reușit, într-un final, să iasă din clădire, Greg Amira a văzut că mai multe porțiuni ale Turnurilor Gemene erau în flăcări.

Fi al unui polițist din New York și militar în rezervă fiind, Greg Amira a fost copleșit de instincte și, în ciuda tuturor obiecțiilor colegilor care erau lângă el, a alergat înapoi către World Trade Center.

La acel moment, cei mai mulți răniți ieșeau din turnul de nord al World Trade Center.

„M-am trezit cu o mână amputată în brațe! M-am gândit că sunt ca și mort și că sunt un nemernic!”. Amintirile terifiante ale unui erou de la World Trade Center

„Aveau răni grave. Nu vreau să descriu în detaliu, dar cred că oricine își poate imagina”, a spus el.

În mijlocul acelui carnagiu au apărut mulți pompieri, care au intrat în clădire. Amira li s-a alăturat, mai întâi cu două îndrumări utile, întrucât el cunoștea împrejurimile.

Brusc, s-a auzit un nou zgomot puternic. „Am văzut scântei, apoi toate geamurile s-au spart și au izbucnit flăcări. Primul lucru pe care l-am gândit a fpst că sunt un nemernic. Pentru ce îmi lăsam eu fiica fără tată? Nu era treaba mea să fiu acolo”, și-a mai amintit supraviețuitorul atentatelor din 11 septembrie 2001.

Din fericire, Greg Amira și un pompier care se afla lângă el au fost protejați de explozie și de molozul căzut datorită unei bucăți de perete din marmură. Pompierul i-a spus lui Amira să verifice o persoană de lângă el.

„Am apucat un cot, iar când l-am tras spre mine, m-am trezut cu o mână amputată în brațe. Pompierul mi-a smuls-o din mâini și m-a întrebat cum putem ieși de acolo”, a povestit el.

„M-am trezit cu o mână amputată în brațe! M-am gândit că sunt ca și mort și că sunt un nemernic!”. Amintirile terifiante ale unui erou de la World Trade Center

Soarele lumina carnagiul din jur. Pe jos, Amira a văzut sute de cadavre. A căutat supraviețuitori, alături de pompier, dar nu a găsit niciunul.

S-au târât prin moloz pentru a ajunge la o ieșire. S-a auzit un alt zgomot puternic. Era aproape 10.30. Turnul de sud nu mai exista. Turnul de nord se prăbușea.

„Încă îmi aduc aminte fiecare moment, fiecare imagine pe care am văzut-o și miros pe care l-am simțit”, a mai spus Amira.

Greg Amira a ajuns la un spital, cu un os ieșit din brațul stâng, o vânătaie pe cap și alte răni la gât, pe spate și pe picioare.

La 18 ani de la tragedia din 11 septembrie 2001, Greg Amira locuiește în Palm Harbor și conduce organizația nonprofit Asociația Veteranilor Răniți.

Aproape 3000 de oameni au murit pe 11 septembrie 2001, după ce patru avioane au fost deturnate de terorişti. Două dintre acestea au lovit în plin turnurile gemene World Trade Center, iar la scurt timp, cele mai înalte clădiri din Statele Unite ale Americii la acel moment s-au prăbuşit.

Un al treilea avion a fost prăbuşit de către terorişti în clădirea Pentagonului. A patra aeronavă s-a izbit de sol pe o câmpie în zona rurală a statului Pennsylvania, după ce pasagerii și membrii echipajului au înfruntat teroriştii.

În locul fostului complex de clădiri din New York a fost ridicat World Trade Center One. Construcţia a fost începută în noiembrie 2006 şi deschisă oficial 8 ani mai târziu.

Austriac acuzat de legături cu o grupare ”teroristă”, achitat de un tribunal din Ankara... Preşedintele Milos Zeman vrea să revină asupra recunoaşterii independenţei Kosovo de către Cehia...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se pregătesc
Din Europa până în Asia, tot mai multe țări le cer oamenilor să facă rezerve de urgență. Pentru ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află copila
Incident grav la o grădină zoologică din Germania! O fetiță de 8 ani, atacată de lupi. În ce stare se află...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x