Antena Căutare

Anunțul făcut după întâlnirea istorică a liderului Jim Jong-Un cu președintele sud-coreean Mon Jae-in: ”O nouă eră!”

Coreea de Nord şi-a sărbătorit sâmbătă sumitul cu Sudul, salutând ”o întâlnire istorică” ce deschide calea ”unei noi ere”, după ce liderii celor două ţări s-au angajat să apere pacea şi la o dezarmare nucleară a peninsulei coreene, relatează AFP.

Coreea de Nord şi-a sărbătorit sâmbătă sumitul cu Sudul, salutând ”o întâlnire istorică” ce deschide calea ”unei noi ere”, după ce liderii celor două ţări s-au angajat să apere pacea şi la o dezarmare nucleară a peninsulei coreene, relatează AFP.

Summitul, care a avut loc în Zona Demilitarizată (DMZ) care desparte cele două Corei, între liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, este ”o întâlnire istorică ce a deschis o nouă eră a reconcilierii şi unităţii naţionale, a păcii şi prosperităţii”, apreciază agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA.

Acest summit ”a putut să fie realizat mulţumită dragostei aprige a liderului suprem (Kim Jong Un) faţă de popor şi voinţei de autodeterminare”, scrie KCNA.

”PENINSULĂ NON NUCLEARĂ”

Articolul continuă după reclamă

Agenţia a difuzat textul integral al ”Declaraţiei de la Panmunjom”, semnată de Kim şi Moon la finalul întâlnirii. Acest document conţine următoarea frază: ”Coreea de Sud şi Coreea de Nord confirmă obiectivul comun al obţinerii, prin intermediul unei denuclearizări totale, a unei peninsule coreene non nucleare”, scrie news.ro.

Ani de zile, regimul stalinist de la Phenian a afirmat că nu va renunţa niciodată la arma nucleară, indispensabilă în opinia sa în vederea protejării de o posibilă invazie americană.

Însă el a propus acum ca aceasta să facă obiectul unor negocieri, în schimbul unor garanţii de securitate, potrivit Seulului. Însă Kim nu a menţionat acest lucru, în mod public, în summitul de vineri.

În alt comunicat, KCNA afirmă că cei doi lideri au purtat ”o discuţie deschisă şi sinceră” despre probleme precum ”asigurarea păcii în peninsula coreeană şi denuclearizarea peninsulei”.

Cotidianul Rodong Sinmun, organul partidului unic nord-coreean a consacrat, sâmbătă, patru din cele pagini ale sale evenimentului, de la care a publicat 60 de fotografii - dintre care 15 pe prima pagină.

PRESA SUD-COREEANĂ, PRUDENTĂ

În Coreea de Sud, cotidienele de sâmbătă salută pe prima pagină, cu o anumită rezervă, summitul intercoreean, relevând absenţa unui angajament ferm şi explicit al Nordului de a renunţa la arma nucleară.

Ziarul conservator Chosun relevă, astfel, într-un editorial, că întâlnirea a fost pozitivă în sensul în care repară legăturile între cele două Corei, însă ea lasă mult de dorit în privinţa dezarmării nucleare.

”Este vorba despre un pas în urmă faţă de ceea ce s-a decis în 2005”, într-un acord în care Coreea de Nord, aminteşte Chosun, promitea să abandoneze ”toate armele nucleare şi programele nucleare existente” şi să primească inspetori însărcinaţi să verifice acest lucru.

Vineri, după o strângere de mână foarte simbolică cu preşedintele sud-coreean, Kim a declarat că Peninsula Coreea este ”în pragul unei istorii noi”.

Primul lider nord-coreean care a pus piciorul pe pământ sud-coreean de la Războiul Coreei (1950-1953), Kim s-a declarat ”copleştit de emoţie” după ce a trecut de bordura de beton înaltă de câţiva centimetri care reperzintă demarcaţia în satul Panmunjom.

”Cei doi lideri declară solemn în faţa celor 80 de milioane de coreeni şi a înregii lumi că nu va mai fi război în peninsula coreeană şi că, prin urmare, o nouă eră a păcii a început”, afirmă Kim şi Moon în ”Declaraţia de la Panmunjom”.

După ce au semnat acest text, Kim şi Moon s-au îmbrăţişat, după o zi de mărturii calde de prietenie între cei doi.

Cei doi vecini au anunţat că vor căuta să se întâlnească cu Statele Unite, poate şi cu China, ”în vederea declarării sfârşitului războiului şi stabilirii unui regim de pace permanent şi solid” în peninsulă.

În lipsa unui tratat de pace, cei doi vecini se află în continuare, teoretic, în război.

NOU SUMMIT ÎN TOAMNĂ

Acest summit, care urmează să fie preludiul unei întâlniri faţă în faţă foarte aşteptate între Kim şi preşedintele american Donald Trump, a provocat un concert de laude în capitalele străine.

Trump a salutat o întâlnire ”istorică”, subliniind ”entuziasmul” Phenianului în favoarea unui acord şi avertizând totodată că nu se va lăsa înşelat de Kim Jong Un, înaintea întâlnirii lor foarte aşteptate. El a mulţumit totodată Beijingului pentru ”ajutorul (său) preţios”.

China a insistat asupra ”curajului” lui Kim şi Moon, premierul japonez Shinzo Abe a evocat ”un pas pozitiv”, iar Rusia a primit ”veşti foarte pozitive”.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a salutat ”curajul şi leadershipul” celor doi lideri, într-un summit ”cu adevărat istoric”. Ei au arătat că ”drumul către pace este posibil, în pofida tuturor aşteptărilor”, s-a felicitat şefa diplomaţiei euopene Federica Mogherini.

Cele două Corei se vor concerta strâns pentru a se asigura că ”nu vor repeta trecutul nefericit în care alte acorduri intercoreene au eşuat”, a dat asigurări Kim, al cărui comportament a fost scrutat cu atenţie de către telespectatori în întreaga lume.

”S-ar putea ca pe drumul să apară schimbări, dificultăţi şi frustrări”, a continuat liderul în vârstă de treizeci şi ceva de ani. ”Însă nu putem ajunge la victorie fără durere”.

Nordul şi Sudul au decis ca Moon să se ducă în toamnă la Phenian, în al patrulea summit intercoreean.

Această destindere excepţională a apărut după ce Kim a surprins anunţând, pe 1 ianuarie, că ţara sa va participa la Jocurile Olimpice (JI) de Iarnă organizate în Sud.

MOON, SCURT TIMP ÎN NORD

De când a preluat puterea, la sfârşitul lui 20111, la decesul tatălui său, Kim a prezidat o accelerare fulgerătoare a programelor nuclear şi balistic nord-coreene.

În 2017, Nordul a efectuat cel mai puternic test nuclear de până în prezent şi a testat rachete balistice intercontinentale (ICBM) care pun în raza lor de acţiune partea continentală a Statelor Unite.

Tensiunile au atins vârfuri, în timp ce Kim şi Trump şi-au adresat reciproc ameninţări apocaliptice şi insulte persoanle.

În prima demonstraţie a destinderii intercoreene, Moon, la invitaţia neaşteptată a lui Kim, a trecut, pentru câteva clipe,de partea nord-coreeană a liniei de demarcaţie.

Kim tocmai a anunţat un moratoriu asupra testelor nucleare şi tirurilor de ICBM-uri cu rază lungă de acţiune, afirmând că obiectivele sale au fost atinse.

El a anunţat de asemenea închiderea singurei instalaţii nord-coreene cunoscute de teste nucleare. Însă unii experţi bănuiesc că ultimul test, în septembrie, ar fi făcut-o inutilizabilă.

Alfie Evans, băiețelul care a fost deconectat de la aparate săptămâna trecută, a murit! Anunțul sfâșietor făcut de tatăl... Detalii halucinante au ieșit la iveală despre atacul din Canada! Cum au explicat autoritățile gestul tânărului de 25 de ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius Borg Høiby
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, acuzat de 40 de infracțiuni! Câți ani de închisoare a primit Marius...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Prinţesa thailandeză Bajrakitiyabha a murit după mai bine de trei ani petrecuţi în comă
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu
Hande Erçel a participat la Cannes. Ce ținută a purtat vedeta pe covorul roșu Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e legal”
Au primit “interzis”! Afacere de milioane de euro între Ion Ţiriac şi Nadia Comăneci: “Nu e... AntenaSport
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara sportivă după ce a fost celebrată la 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii olimpice: „Mă emoționez…”
Nadia Comăneci, anunț despre soțul ei, Bart Conner, după 30 de ani de căsnicie. Ce a dezvăluit legendara... Elle
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO
Cod roșu de furtună! A fost emis RO - Alert. Pe A3 se circulă cu dificultate | VIDEO Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!”
Rareş Bogdan îl distruge pe Ilie Bolojan: „Le stau în coastă! Au nevoie de slugi!” BZI
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda
Serviciul Secret al MAI, contract de 130 milioane de euro prin programul SAFE cu o firmă din Olanda Jurnalul
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate
Porozitatea părului: detaliul care decide dacă rutina ta dă rezultate Kudika
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ Redactia.ro
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor
Idei de jocuri de rol care stimulează empatia și imaginația copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x