Antena Căutare

Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu 123 de morţi şi 1.284 de contaminări la 7.119 decese şi 166.091 de cazuri; poliţia efectuează percheziţii în mediul islamist la Berlin în urma unor fraude la ajutoare pe timpul pandemiei

Numărul contaminărilor cu noul coronavirus a crescut la 166.091, iar al morţilor din cauza covid-19 la 7.119 în Germania, a anunţat joi Institutul de boli infecţioase Robert Koch (RKI), relatează Reuters.

Alte 1.284 de contaminări şi 123 de decese au fost înregistrate în 24 de ore în Germania, precizează institutul.

Pe de altă parte, poliţia germană a percheziţionat joi apartamentele mai multor membri ai mişcării islamiste, la Berlin, suspectate de escrocherie în legătură cu ajutoare economice acordate din cauza epidemiei, a anunţat parchetul local, relatează AFP.

Această acţiune vizează cinci persoane ”care fac parte din mediile salafiste din Berlin”, a precizat parchetul, şi mai ales un ”nucleu dur” al unei foste moschei islamiste foarte controversate în capitala germană, Moscheea Fussilet.

Această fostă moschee este suspectată de faptul că a ascuns islamişti consideraţi periculoşi în Germania - inclusiv, o anumită perioadă, pe tunisianul Anis Amri, autorul atentatului cu camionul, în decembrie 2016, într-un târg de Crăciun de la Berlin, soldat cu 12 morţi.

Între cei cinci suspecţi se află un fost apropiat al lui Anis Amri şi un imam, dezvăluie cotidianul berlinez Tagesspiegel.

Poliţia a percheziţionat apartamente şi vehicule care aparţin acestor persoane.

Grupul este suspectat de faptul că a ”obţinut în mod fraudulos ajutoare economice acordate de oraşul Berlin” din cauza impactului epidemiei, a precizat parchetul.

Este vorba o sumă de 50.000-60.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei citate de Tagesspiegel.

Autorităţile germane acordat generos şi rapid, în perioada de vârf a crizei, ajutoare financiare atât întreprinderilor, cât şi lucrătorilor independenţi şi ”autoîntreprinzătorilor”, fără să efectueze controale foarte stricte.

Ele au semnalat ulterior mai multe fraude.

Unul dintre cele mai folosite procedee de către escroci a fost să înfiinţeze false site-uri de web oficiale care le permit candidaţilor la ajutoare să depună cereri, lucru care le-a permis fraudatorilor să culeagă aceste date şi apoi să depună - uzurpând identităţile furate - cereri oficiale în numele lor.

Sursa : news.ro

Bilanţul covid-19 în SUA creşte cu 2.073 de morţi la 73.095 de decese şi 1,22 milioane de contaminări... Armata franceză respinge ipoteza oricărei contaminări cu noul coronavirus la Jocurile Militare Mondiale de la Wuhan, în ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x