Antena Căutare

Concediul paternal în Europa. Cel mai lung este de opt săptămâni. Câte zile libere primesc tații în România

Începând de luni, 1 aprilie, taţii copiilor născuţi sau adoptaţi după această dată vor avea un concediu de aproape două luni şi ar urma să se bucure de primele două săptămâni în acelaşi timp cu mama, imediat sau după naştere sau adoptarea copilului. Se întâmplă în Spania, unde a fost deja adoptată legea. Restul de şase săptămâni de concediu paternal pot fi împărţite în primele 12 luni de la naştere sau adoptare. 

Începând de luni, 1 aprilie, taţii copiilor născuţi sau adoptaţi după această dată vor avea un concediu de aproape două luni şi ar urma să se bucure de primele două săptămâni în acelaşi timp cu mama, imediat sau după naştere sau adoptarea copilului. Se întâmplă în Spania, unde a fost deja adoptată legea. În România, în schimb, proaspeții tătici primesc doar cinci zile libere.

În Spania, concediile paternale sunt de opt săptămâni începând de luni, când a intrat în vigoare o lege cu privire la egalitatea în câmpul muncii, conform căreia concediile paternale au fost majorate de la cinci până la opt săptămâni, transmite EFE.

Guvernul socialist condus de Pedro Sanchez a aprobat recent o lege privind egalizarea progresivă a concediului paternal cu cel maternal, astfel încât în anul 2020 concediul paternal va fi de 12 săptămâni pentru ca în 2021 să ajungă la 16 săptămâni. În acel an cele două concedii vor fi egale şi non-transferabile pentru ambii părinţi.

Spania, în fruntea Europei la numărul de zile libere pentru tați

Articolul continuă după reclamă

Spania se plasează în fruntea Europei cu privire la egalitatea dintre concediul paternal şi cel maternal. Islanda este ţara europeană în care cele două concedii sunt cele mai apropiate, în timp ce în interiorul Uniunii Europene, Suedia este ţara cu cele mai apropiate concedii paternale şi maternale. In Islanda fiecare părinte beneficiază de cinci luni de concediu plătit non-transferabil, la care se adaugă alte două luni transferabile. Suedia oferă 480 de zile de concediu (16 luni) subvenţionat pentru fiecare copil, dintre care 90 de zile sunt rezervate pentru fiecare părinte şi nu sunt transferabile, iar restul pot fi împărţite între părinţi.

Cinci zile de concediu de paternitate în România

În România, conform Legii 210/1999, tatăl unui nou-născut poate beneficia de 5 zile lucrătoare libere în decursul primelor opt săptămâni de viață ale bebelușului. Această perioada de concediu se poate prelungi cu alte zece zile lucrătoare, în cazul în care tatăl urmează sau a absolvit un curs de puericultură și poate face dovadă acestui lucru. Acest tip de prelungire se acordă doar o singură dată, indiferent de numărul de copii al solicitantului.

Cele mai puţin egalitare ţări din UE sunt Olanda şi Italia unde taţii beneficiază de un concediu parental de doar trei respectiv cinci zile.

Momentul în care un artist este împușcat mortal de șase polițiști, în timp ce dormea în mașină! Tânărul era orfan de amb... ONU îndeamnă sultanatul Brunei să renunţe la pedepsirea cu moartea a homosexualităţii, adulterului şi blasfamiei...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce s-a întâmplat
Explozie devastatoare la o fabrică din Turcia! Șase morți și mai mulți muncitori prinși sub dărâmături. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună. Autoritățile au emis avertizări
Valuri uriașe, de până la 10 metri, pe coasta SUA! Imagini spectaculoase din Oregon, după furtună....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x