Antena Căutare

Da, se întâmplă în 2017! Un ZIAR renumit din Venezuela renunţă la ediţia tipărită, din lipsă de hârtie

Cotidianul venezuelean Ultima Hora, critic faţă de Guvern, a anunţat că îşi suspendă apariţia, pentru că nu are hârtie, după ce a fost timp de 40 de ani, principalul ziar din statul Portuguesa, din nord-vestul ţării latino-americane, relatează AFP.

Cotidianul venezuelean Ultima Hora, critic faţă de Guvern, a anunţat că îşi suspendă apariţia, pentru că nu are hârtie, după ce a fost timp de 40 de ani, principalul ziar din statul Portuguesa, din nord-vestul ţării latino-americane, relatează AFP.

“Versiunea noastră tipărită se opreşte astăzi (miercuri – n.r.), sperăm să fie temporar, până când ne va fi livrată hârtie, disponibilă în prezent în cantitate scăzută şi în mod limitat, din partea singurului furnizor de stat din Venezuela”, a declarat directorul Nestor Ramirez.

Sub titlul “Pauză forţată”, ziarul îşi anuţă decizia într-un editorial publicat cu litere albe, pe fond negru. Jurnaliştii precizează că au consumat tot stocul de hârtie şi că nu au mai primit livrări de două luni.

“Circumstanţele politice ne obligă să ne oprim. Un ceas sumbru, cu siguranţă, pentru cei 100 de bărbaţi şi femei” angajaţi la ziar, “dar în primul rând funest pentru democraţie şi exercitarea sa”, subliniază autorul editorialului.

Articolul continuă după reclamă

Sindicatul Naţional al Angajaţilor în Presă (SNTP) şi Colegiul Naţional al Jurnaliştilor au deplâns această suspendare a apariţiei ziarului, care îşi va continua activitatea pe internet.

Decizia vine într-un climat de tensiune într Guvern şi o parte a presei – naţionale şi internaţionale – pe care preşedintele socialist Nicolas Maduro o acuză că este în serviciul “complotului urzit de Statele Unite” pentru a-l înlătura de la putere.

În ultimii trei ani, aproximativ 10 ziare au renunţat la ediţiile tipărite zilnice, transformându-se în portaluri sau în săptămânale. Altele au redus numărul de pagini sau tirajul. Printre acestea se numără El Nacional, principalul ziar de opoziţie din ţară.

Şeful statului se confruntă, din aprilie, cu un val de contestare violent. Manifestaţiile s-au soldat cu 125 de morţi.

Catedrala Notre Dame are nevoie urgentă de reparaţii! Costurile ar putea ajunge şi până la 100 de milioane de euro... Atenționare de călătorie MAE: A fost actualizată lista cu țările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-vi...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
De ce au izbucnit protestele violente din Paris și cum s-a ajuns la haos. Totul a început cu nemulțumirile unor elevi
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Peste 120 de cutremure puternice în doar șapte zile, în Cercul de Foc al Pacificului. Ce se întâmplă în regiune
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x