Antena Căutare

Deputatul laburist Lindsay Hoyle, noul ”speaker” al Camerei Comunelor

Deputatul laburist britanic Lindsay Hoyle a fost ales de către colegii săi "speaker" (preşedinte) al Camerei Comunelor, succedându-i lui John Bercow, care a jucat un rol-cheie în foiletonul Brexitului, relatează AFP.

Acest ales în vârstă de 62 de ani, care era considerat favorit, are delicata sarcină să conducă dezbaterile cu privire la Brexit, în care predecesorul său John Bercow a fost acuzat uneori de părtinire de către susţinătorii ieşirii din Uniunea Europeană (UE).

Prim adjunct al lui John Bercow din 2010, Lindsay Hoyle a ocupat deja rolul de şef al orchestrei Camerei inferioare a Parlamentului britanic. Cu puternicul său accent din nord-vest, el nu a ezitat să-i oprească pe deputaţii zgomotoşi sau să-i someze pe naţionaliştii scoţieni atunci când aceştia cântau pe nas, în 2017, imnul european, într-o sesiune plenară.

El a fost desemnat în urma celui de-al patrulea tur de scrutin, cu buletine secrete, cu 325 de voturi la 213, împotriva ultimului său rival, Chris Bryant, şi el laburist.

Târât de doi dintre susţinătorii săi până la fotoliul din piele verde care domină băncile în Camera Comunelor, potrivit uneia dintre tradiţiile uneori suprinzătoare ale Parlamentului britanic, Lindsay Hoyle a promis că va fi ”neutru” şi ”transparent”. Obligat la imparţialitate, "speaker"-ul este nevoit să-şi părăsească partidul.

Articolul continuă după reclamă

El a fost felicitat imediat de către premierul conservator Boris Johnson, care i-a salutat ”bunătatea” şi ”raţiunea” şi de către liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn.

Şapte candidaţi, trei bărbaţi şi patru femei, au intrat în cursă la succesiunea lui John Bercow care, după zece ani în postul de "speaker” şi-a anunţat demisia în septembrie, pentru a consacra mai mult timp alor săi.

PAPAGAL, ŢESTOASĂ ŞI ROTTWEILER

Spre deosebire de predecesorul său, Lindsay Hoyle, deputat din 1997, declara în weekend că el vede "speaker"-ul ca pe un simplu arbitru şi sublinia că ”oamenii nu vor să-şi amintească arbitrul, ei vor să-şi amintească meciul”.

În acest interviu acordat Sunday Times şi publicat duminică, el a spus că vrea să potolească atmosfera adesea electrică în Camera Comunelor, mai ales în dezbaterile pe tema ieşirii regatului Unit din UE.

Originar din Lancashire, în nord-vestul Angliei, Lindsay Hoyle a apărat luni egalitatea dreptului la cuvânt al deputaţilor şi a pozat ca apărător al securităţii lor, a echipelor lor şi familiilor lor, într-un context de tensiuni în ţară, în care mulţi aleşi au primit ameninţări.

Parlamentul care l-a ales, adesea paralizat din cauza lipsei unei majorităţi clare, ar putea să-şi schimbe fizionomia - el urmează să fie dizolvat miercuri, în vederea unor alegeri anticipate la 12 decembrie, declanşate într-o încercare de scoate Brexitul din impas. Amânată în trei rânduri, ieşirea Marii Britanii din UE este prevăzută de-acum la 31 ianuarie 2020.

Acasă, noul ”speaker” are o mică menajerie, care poartă nume ale unor personalităţi politice britanice. Papagalul său, căruia i-a pus numele Boris, o trimitere la premierul conservator, a învăţat deja să vocifereze "Ordeeer!" (”Faceţi ordine!”). Ţestoasa ”cu carapace dură” se numeşte Maggie, iar rottweilerul Gordon, ca premierii Thatcher şi Brown.

Alegerea unui "speaker" are loc după fiecare scrutin legislativ sau după demisia sau pensionarea precedentului preşedinte.

Odată cu plecarea lui John Bercow, un om scund cu o voce de tenor şi replici adesea tăioase, Camera Comunelor dă o pagină.

Acest amator de cravate ţipătoare, în vârstă de 56 de ani, care provine din Partidul Conservator, şi-a stabilit data plecării la 31 octombrie, ziua în care Regatul Unit ar fi trebuit să iasă din UE.

Cel mai tânăr titular, la prima sa alegere, în iunie 2009, al acestei prestigioase funcţii, John Bercow a depus eforturi să o moderizeze, abandonând anumite elemente ale ţinutei tradiţionale, precum peruca. În iunie 2017, el le-a permis deputaţilor să participe la sesiune fără cravată.

Sursa : news.ro

Statele Unite îşi oficializează ieşirea din Acordul de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice... Patru zile de muncă, mai productive decât cinci. Concluzia la care a ajuns o companie după ce, timp de o lună, angajaţii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Cine era copilotul de 20 de ani care a murit în accidentul aviatic din Florida. Detaliile despre ultimele sale momente
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Două artiste, la un pas de bătaie în fața orchestrei! Imaginile care au atras atenția pe internet. Ce s-a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x