Antena Căutare

Discuţiile între UE şi Londra pe tema relaţiei post-Brexit, lansate într-o atmosferă tensionată la Bruxelles

Uniunea Europeană (UE) şi Regatul Unit au deschis luni discuţiile cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, într-o atmosferă tensionată şi sub presiunea unui calendar care impune prudenţă cu privirer la şansele ajungerii la un acord, relatează AFP.

Negociatorul-şef UE al Brexitului francezul Michel Barnier şi omologul său brotanic David Frost s-au întâlnit luni după-amiaza într-o reuniune de o oră, lansând astfel în mod oficial aceste discuţii.

Britanicul a sosit cu puţin înainte de ora locală 14.00 (15.00, ora României), fără să spună un cuvânt, la sediul Comisiei Europene (CE), unde îl aştepta Barnier.

O primă rundă de negocieri între echipele lor - aproximativ 100 de persoane de fiecare parte - a început apoi, până joi, când Barnier urmează să susţină o conferinţă de presă.

După publicarea, săptămâna trecută, a mandatelor de negociere ale celor două tabere, care şi-au afişat viguros liniile roşii ce confirmă divergenţe profunde, problema este dacă este posibil un teren de înţelegere.

Articolul continuă după reclamă

În cazul unui eşec, un ”no deal” cu consecinţe economice brutale pentru Regatul Unit, dar şi pentru continent, se va impune la sfârşitul perioadei de tranziţie, la 31 decembrie.

Din primul bilanţ al negocierilor - prevăzut în iunie -, Guvernul lui Boris Johnson a făcut o dată-limită - el a ameninţat joi să iasă de la negocieri încă din vară, dacă discuţiile se împotmolesc.

MESAJ POLITIC

”În orice negociere există mereu un pic de postură”, remarcă Fabian Zuleeg, du European Policy Centre (EPC).

Discuţii urmează să se desfăşoare în paralel, în aproiximativ zece grupuri de negociatori, cu o temă pentru fiecare - comerţ, transporturi, energie, condiţii de concurenţă, pescuit, cooperare judiciară -, în mod alternativ, la Bruxelles şi la Londra, la două-trei săptămâni.

”DIKTAT”

Însă având în vedere puţin timpul timp avut la dispoziţie, ele se vor concentra asupra a trei domenii: acordul de liber-schimb şi condiţiile concurenţei, rezolvarea diferendelor şi pescuitul. Sunt trei subiecte extrem de inflamabile, care promit discuţii fierbinţi.

UE nu este pregătită să-şi dea accesul la piaţa sa de 440 de milioane de consumatori, avertizând că nu va încheia un acord ”cu orice preţ”.

Accesul britanicilor pe această piaţă în condiţiile propuse de UE de ”zero cote, zero taxe vamale” va avea loc în funcţie de respectarea condiţiilor concurenţei loiale, mai ales respectarea pe termen lung a normelor europene în domeniul dreptului muncii, mediului, fiscalităţii şi ajutoarelor de stat. Uniunea exclude să accepte o economie dereglementată la uşa sa.

Or Londra, care-şi revendică libertatea comercială după divorţ, îşi subliniază refuzul de a se alinia reglementărilor europene.

Altă piedică este Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Britanicii refuză ca aceasta să joace vreun rol în mecanismul soluţionării diferendelor, aşa cum prevede mandatul european, în numele unei relaţii între ”egali suverani”.

Ultimul subiect vital pentru statele membre UE, cu Franţa în frunte, este pescuitul. Uniunea doreşte menţinerea unui ”acces reciproc în apele teritoriale”, iar Londra intenţionează să redevină un ”stat de coastă independent” şi să negocieze anual accesul în apele sale.

UE a avertizat deja că nu va exista niciun tratat comercial fără un acord asupra pescuitului.

”Dacă Londra rămâne pe linia sa, nu poate exista un acord. Brexitul a fost mereu o problemă politică, ideologică, nu economică”, subliniază Fabian Zuleeg, exprimându-şi îndoiala cu privire la faptul că îngrijorarea mediilor de afaceri ar fi suficientă pentru a exercita presiuni asupra lui Boris Johnson.

”O zonă de aterizare comună este posibilă”, în cazul în care condiţiile unui acord, în special asupra concurenţei, ”nu apar ca un diktat, un copy-paste al alinierii europene”, apreciază sursa europeană citată. Ea avertizează că ”există doar un plan A şi nu există un plan B”, odată ce britanicii refuză orice prelungire a discuţiilor după 2020.

Sursa : news.ro

Peste 100 de cineaşti LGBTQ boicotează un festival israelian în semn de solidaritate cu palestinienii... Cel puţin trei morţi şi 11 răniţi într-un atentat cu o motocicletă-capcană la un meci de fotbal în estul Afganistanului...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul, surprins de camere
Incident în direct, la o emisiune TV! Un prezentator a lovit o dronă, iar aceasta a rănit o tânără. Momentul,...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Asasinat în Bulgaria! Un fost europarlamentar a fost împușcat mortal în propria casă. Trei suspecți, reținuți
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x