Antena Căutare

Vaccin coronavirus. UE, finanțare pentru o companie inovatoare. „Dacă le iese, testele încep în iunie”

Comisia Europeană va oferi un sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane de euro către CureVac, un dezvoltator de vaccinuri inovatoare din Tübingen, Germania, pentru a intensifica dezvoltarea şi producţia unui vaccin împotriva COVID-19.

Comisia Europeană a transmis luni, printr-un comunicat de presă, că se va oferi un sprijin financiar în valoare de până la 80 de milioane de euro către CureVac, un dezvoltator de vaccinuri inovatoare din Tübingen, Germania, pentru a intensifica dezvoltarea şi producţia unui vaccin împotriva COVID-19.

Sprijinul urmează să fie acordat sub forma unei garanţii a UE pentru un împrumut BEI evaluat în prezent la o valoare identică, în cadrul InnovFin, mecanismul de finanţare pentru boli infecţioase din cadrul programului Orizont 2020.

”În această criză a sănătăţii publice, este extrem de important să sprijinim cercetătorii noştri de prim rang şi companiile din domeniul tehnologiei. Suntem hotărâţi să punem la dispoziţia CureVac finanţarea necesară pentru a intensifica dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva Coronavirusului. Sunt mândră că avem astfel de întreprinderi precum CureVac în UE. Casa lor este aici, însă vaccinurile lor vor fi în beneficiul tuturor, atât în Europa, cât şi în afara ei”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele comisiei Europene.

Citește și: Doctor infectat cu coronavirus, mărturie dintr-un spital din Italia: Până nu ajungi așa aproape de moarte, nu înțelegi prin ce suferințe trec unii

Articolul continuă după reclamă

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, a declarat: ”Sprijinirea cercetării şi a inovării de înaltă calitate din UE este o parte esenţială a răspunsului nostru coordonat împotriva răspândirii virusului. În 2014, CureVac a câştigat cel dintâi premiu al UE pentru stimularea inovaţiei. Ne angajăm să sprijinim în continuare cercetarea şi inovarea la nivelul UE în aceste momente critice. Ştiinţa şi inovarea în Europa se află în centrul politicilor noastre de protejare a sănătăţii oamenilor.”

La rândul său, Ambroise Fayolle, vicepreşedintele pentru inovare al Băncii Europene de Investiţii, a declarat: ”BEI este şi rămâne Banca UE pentru inovare, chiar mai mult ca niciodată în contextul crizei actuale din domeniul sănătăţii. Datorită unui parteneriat puternic şi fructuos cu Comisia de-a lungul timpului în domeniul instrumentelor financiare pentru cercetare şi inovare (InnovFin), suntem hotărâţi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a susţine nevoile CureVac în beneficiul cetăţenilor UE şi nu numai”.

Înfiinţată în anul 2000, CureVac este o companie biofarmaceutică germană care a dezvoltat o tehnologie nouă pentru a depăşi unul dintre cele mai mari obstacole în calea utilizării vaccinurilor: nevoia de menţinere stabilă fără refrigerare.

Tehnologia sa pentru vaccinuri se bazează pe molecule de ARN mesager (ARNm), care stimulează sistemul imunitar. Studiile preliminare au demonstrat că tehnologia poate constitui o reacţie rapidă la COVID-19.

”În cazul în care va fi demonstrat acest lucru, milioane de doze de vaccin ar putea fi produse la costuri scăzute în unităţile de producţie existente ale CureVac. CureVac şi-a început deja programul de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi estimează lansarea testelor clinice până în iunie 2020”, a transmis Comisia Europeană.

Citește și: Comisia Europeană propune închiderea spaţiului Schengen pe o perioadă de 30 de zile

Sprijinul acordat CureVac face parte din răspunsul al UE în ceea ce priveşte ameninţarea COVID-19 la adresa sănătăţii publice.

În strânsă colaborare cu industria, Comisia a mobilizat până la 140 de milioane de euro în fonduri publice şi private pentru a sprijini cercetarea de urgenţă.

La 6 martie, Comisia a anunţat că a selectat 17 de proiecte care implică 136 de echipe de cercetare pentru a primi o finanţare totală de 47.5 de milioane de euro din programul său de cercetare şi inovare Orizont 2020.

Echipele vor lucra la elaborarea de vaccinuri, tratamente noi, teste de diagnosticare şi sisteme medicale menite să prevină răspândirea Coronavirusului.

În plus, Comisia a alocat până la 45 de milioane de euro pentru cercetare privind vaccinurile şi tratamentele prin intermediul unei cereri de propuneri publicată la 3 martie, prin Iniţiativa privind medicamentele inovatoare (IMI), care urmează să fie completată de industria farmaceutică, ajungându-se la aproximativ 90 de milioane de euro.

În ultimii ani, Comisia Europeană a investit foarte mult în cercetare pentru a se pregăti exact pentru acest tip de urgenţă de sănătate publică. În prezent, mai multe proiecte finanţate de UE contribuie în mod activ la activităţile de pregătire şi răspuns europene şi mondiale

„Soțul meu ne-a lăsat. L-au dus deja la cimitir. Nu m-au lăsat să merg”. O româncă din Italia, despre viață și moarte în... Medic infectat cu coronavirus, mărturie dintr-un spital din Italia: „Până nu ajungi așa aproape de moarte, nu înțelegi p...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie îndeplinită
O insulă din Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care aleg să locuiască acolo. Singura condiție care trebuie...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această perioadă
Ploaie torențială la Mecca. Imagini spectaculoase din jurul Kaabei. Cât de neobișnuit este fenomenul în această...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x