În anul centenarului aniversăm 100 de ani de la moartea unuia din marii poeți naționali

Urmărește A1 pe Discover

În anul în care sărbătorim Centenarul Marii Uniri se împlinesc și 100 de ani de la moartea unuia dintre marii poeți ai României. George Coșbuc, poetul a cărui operă aparține patrimoniului cultural național, nu a mai trăit să vadă România Mare!

George Coșbuc este unul dintre cei mai importanți poeți, critici literari și traducători români din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916. A luptat pentru iluminarea țăranilor și a fost un precursor al mișcării poporaniste și un tehnician desăvârșit al prozodiei.

Primii ani

S-a născut la 20 septembrie 1866, satul Hordou din Districtul Năsăud, comitatul Bistrița-Năsăud, azi, comuna Coșbuc, județul Bistrița-Năsăud, fiind al optulea din cei 14 copii ai preotului greco-catolic Sebastian Coșbuc și ai Mariei, fiica preotului greco-catolic Avacum din Telciu.

Primele noțiuni despre învățătură le află de la țăranul Ion Guriță, dintr-un sat vecin, despre care mama sa auzise că „știe povești”. La vârsta de 5 ani este învățat să citească de batrânul diac Tănăsucă Mocodean, apoi, în clasa a III-a învață germana de la unchiul său, directorul școlii din Telciu, Ion Ionașcu.

Gimnaziul și gimnaziul superior(liceul) îl face la Năsăud, unde predau profesori cu o pregătire serioasă și se punea accent pe studiul limbilor și literaturilor clasice. Tânărul Coșbuc își formează acolo baza pentru cultura sa.

Debutul literar

Despre debutul său literar însuși poetul spune:

„Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am și nici nu știu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardelenești.”

Primele încercări de a scrie versuri datează din periada în care era elev la Gimnaziul Fundațional din Năsăud. În toamna anului 1880, George Coșbuc este primit ca membru în Societatea de lectură a elevilor Virtus Romana Rediviva. Despre acest momentul poetul afirma că „Întâiele încurajări mi le-au dat profesorii mei de liceu care în vederea talentului meu literar mă scuteau de studiile științifice ...”.

Doi ani mai târziu elevii din Năsăud redactează publicația liceului, „Muza Someșană”, unde apar și primele poezi ale lui George Coșbuc, altele fiind citite în ședințele societății. Aproape 50 de poezii, din cele 160 scrise în acel an, au fost expuse publicului.

In 1883, la 3 ani după ce a devenit membru, Coșbuc este ales președinte al Societății de lectură „ Virtus Romana Reviva”. Un an mai târziu, în numărul 47 din 18-30 noiembrie din 1884, revista Familia îi publică poezia „Aș vrea să fiu”, semnată cu pseudonimul C Boșcu, purtând indicația „după Petofi”.

Debutul editorial are loc prin apariția la Sibiu, în Biblioteca poporală a Tribunei, a cinci broșuri: Blăstăm de mamă, Legendă poporală din jurul Năsăudului și Pe pământul turcului(1885), Fata craiului din cetini, Draga mamei (1886) și Fulger. Poveste în versuri (1887).

Credincios publicației în care și-a făcut adevăratul debut literar, Coșbuc va rămâne colaborator asiduu al Tribunei mulți ani, chiar și după ce se va stabili în București.

Mișcarea literară de la Tribuna a dus la cristalizarea poziției lui George Coșbuc față de literatură, în direcția interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, și către limbajul popular, orientată, în esență spre idealul restabilirii unității culturale a poporului român.

Timpul petrecut aici s-a dovedit a fi cel mai rodnic din activitatea sa. Munca în redacția Tribunei, alături de Ioan Slavici, Ioan Bechnitz, Septimiu Albini, toți oameni cu o serioasă cultură înaintată, a însemnat o adevărată școală literară.

Venirea în București

După sosirea la București, Titu Maiorescu l-a invitat în ședința Junimii din 23 decembrie 1889, unde George Coșbuc a citit, alături de I.L. Caragiale. Spre sfârșitul lunii ianuarie 1890, Coșbuc este invitat din nou în o ședință a Junimii.

Însă relațiile dintre el, Titu Maiorescu și ceilalți membri au rămas reci. Acest lucru s-a întâmplat însă doar din considerente politice, liderul Junimii declarând că îi apreciază talentul și originalitatea.

În anul 1893, apare volumul Balade și idile (258 de pagini), editat de Socec. O primă variantă a acestui volum este gata de tipar la Editura Librăriei Socec din primăvara anului 1892. În 1893, volumul Balade și idile a apărut în luna iunie, apariția fiindu-i menționată în Românul literar (nr. 19 din 13 iunie) și în Moftul român (2 iunie 1893).

Sfârșitul vieții

La 24 februarie 1918 apare în revista Scena din București ultima poezie a lui George Coșbuc, Vulturul.

„La 9 mai 1918, poetul George Coșbuc moare la București. Țara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiile neamului nostru ...” spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut.

Nicolae Iorga publică un necrolog pe care îl încheie cu următoarele cuvinte:

„Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanții din 77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al țării. Să lăsăm ca asupra frunții lui palide, acum liniștite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

Simțul echilibrului și faptul că a scos în evidență partea solară, idilică, a sufletului țăranului român sunt calitățile care îl recomandă pe George Coșbuc pentru poziția pe care o ocupă, aceea de autor clasic, canonic, al literaturii române.