''L-am cunoscut pe internet și m-a îmbolnăvit cu HIV. Cum mi-am făcut singură dreptate’’ O poveste care îți face pielea de găină

Diane Reeve nu se aștepta să găsească din nou dragoste după o căsătorie eșuată care a durat 18 ani. Dar în 2002, la vârsta de 50 de ani, a făcut-o. S-a dovedit, totuși, că noul său partener, Philippe Padieu, o infectase cu HIV

,,Voiam să renunț la dragoste, dar apoi câteva persoane și prieteni dragi m-au încurajat că sunt prea tânâră ca să fac asta, ba chiar mi-au sugerat cunoașterea persoanelor în mediu online. Eram pe punctul de a renunța, atunci când Philippe mi-a scris direct și scurt: "îmi place profilul tău și aș vrea să ne întâlnim". Abordarea lui m-a intrigat, dar am picat în plasă pentru că era un francez cu farmec.

Ne-am întâlnit la școala mea de arte marțiale , pentru că în trecut și el practicase artele marțiale și apoi am mers la un restaurant unde am servit băuturi și aperitive și am stat o oră de vorbă. Am fost fascinată și cred că a fost și el. Avea povesti minunate și mi-a spus multe despre el. A fost destul de plăcut, pentru că, de obicei, este invers, femeia vorbește tot timpul, iar acest gen de discuții mă epuizau.

În acea primă întâlnire eram foarte încântată de el, dar nu știam sigur dacă și el este de mine. După câteva flirturi, mi-a arătat că este și de atunci am început să ne întâlnim regulat.

Philippe a fost analist de securitate pentru o companie mare, dar a fost concediat la un an după ce am început să ne întâlnim. În perioada în care căuta un nou loc de muncă, l-am rugat să mă ajute la școală.

Când a început să mă ajute, ieșeam de obicei după muncă, iar apoi petreceam nopțile împreună. Am avut niște discuții cu el, părându-mi-se că începusem prea devreme o relație serioasă. Am început să ne vedem doar de 3, 4 ori pe săptămână.

Am fost fericită, a fost fericit, a fost așa de bine și am fost împreună timp de patru ani și jumătate.

În 2006, fiica mea s-a căsătorit și am avut o ceremonie minunată. Philippe a fost acolo, a făcut o înregistrare video și urma să plecăm toți la o cină de familie. El m-a sunat la telefon și mi-a zis: "Nu pot merge, nu mă simt bine". Această veste m-a înfuriat pentru că era un eveniment important.

M-am dus singură, dar pe drum spre casă m-am gândit să merg la Philippe să văd cum se simte.

Ușa era închisă, casa era întunecată, iar mașina lui nu era acolo. M-am așezat pe alee și am plâns mult timp, iar apoi m-am înfuriat.

Pentru că plătisem pentru telefonul lui mobil, puteam accesa mesageria lui vocală. Două femei diferite i-au lăsat mesaje și era evident din mesajele vocale că acestea erau femeile cu care el avea planuri. Era clar că mă înșală.

Am așteptat mai bine de o oră și jumătate și în sfârșit, l-am văzut venind. Când mi-a văzut mașina, a plecat cât a putut de repede, dar eu îl urmăream. El conducea cu peste 90 km/h, dar eu nu mă lăsam. L-am urmărit până s-a oprit și a țipat la mine că nu ar fi trebui să îi ascult mesajele. A bătut cu pumnii în mașină și asta m-a speriat și m-a determinat să plec. Duminică, imediat cum m-am trezit, m-am dus la ginecolog pentru analize. Rezultatele au fost extrem de triste. Am fost diagnosticată cu HPV, iar celulele mele cervicale își schimbaseră forma. Am fost nevoită să suport o intervenție chirurgicală pentru a încerca să evit cancerul de col.

M-am întrebat dacă trebuie să le anunț și pe celălalte două femei cu care Philippe se întâlnise. Am căutat în înregistrările pe care le salvasem. As fi sunat la toate numerele de telefon și ori de câte ori mi-ar fi răspuns o femeie, aș fi întrebat-o dacă îl cunoaște pe Philippe Padieu, pentru că trebuie să o anunț ceva. Am mai găsit alte 9 femei care se văzuseră cu Philippe, unele erau nervoase, altele au țipat la mine, altele mi-au fost recunoscătoare.

M-am întâlnit cu câteva femei, ne-am făcut câteva poze obscene și I le-am trimis. Una dintre femeile cu care am vorbit a continuat să se mai vadă cu Philippe pentru o perioadă de timp, dar pentru că era deja îngrijorată cu privier la bolile cu transmitere sexuală, a mers la doctor pentru investigații. În scurt timp, am primit un telefon de la ea și mi-a spus scurt,, trebuie să vorbim’’.

După ce m-a anunțat că are HIV, mi-au venit în minte toată lipsa mea de putere, pe care am dat-o pe baza vârstei. Cu taote astea, a doua zi am fost la doctor. Peste câteva doctorița, mi-a dat vestea teribila,, Diane, îmi pare rău, este pozitiv’’.

Am crezut că mor, am început să urlu de disperare. Nu știam prea multe despre această boală, decât că este incurabilă.

M-am interesat de tratament. Din păcate celulele care luptau împotriva bolilor erau afectate și nu-și mai puteau face treaba. Tratamentele erau foarte scumpe. Eu eram angajată pe cont propriu și aveam asigurare pe care o plătisem recent. Din nefericire, la sfârșitul paginii, era o condiție ca asigurarea să fie acceptată și anume să nu ai HIV. Nici nu îmi pusesem această problemă vreodată. Tratamentul costa 2000 lire pe lună, cost care nu putea fi acoperit de nicio poliță.M-am întâlnit cu fata diagnosticată și l-a sunat pe Philippe să îl anunțe. Reacția lui a fost șocantă, dar era evident că nu l-a surprins. A spus așa:,, Toată lumea trebuie să moară din ceva, de ce nu plecați și vă vedeți de viața voastră?’’ Am decis să cerem ajutorul poliției pentru a-l împiedica să infesteze și alte femei nevinovate. Polițiștii au avut o reacție proactivă și în același timp simpatică pentru că ne-au spus că nu este suficient să fim doar 2 persoane, suntem prea puține. Din păcate, am mai găsit înca 11 femei diagnosticate cu HIV care avuseseră contact cu Philippe. Acum aveam nevoie și de dovada că el este bolnav de HIV, dar nu aveam cum să demonstrăm asta.Philippe nu răspundea la telefon și nici nu ar fi acceptat un test. Mi-am amintit că avea un pseudonim, și că după un an și jumătate de când eram împreună a făcut niște analize la rinichi. Analizele erau confidențiale. Cu ajutorul unui avocat am reușit să aflăm diagnosticul car era pozitiv. Din 13 infestate cu HIV, doar 5 au vrut să depună mărturie, din cauza modului în care sunt provote în societate persoanele bolnave cu această boală.

Într-un final am format un grup de sprijin, care ne-am unit forțele și am încercat să oprim infestarea altor persoane. Am înconjurat cartierul cu pancarde cu mesaje vizavi de boala lui Philiipe, am pus plăcuțe pe toate mașinile.

Un motiv de bucurie era că Texas va suporta toate cheltuielile medicale ale persoanelor îmbolnăvite de Phillipe și de asemenea el a fost dat în urmărire generală pentru deținerea de armă mortală. Procesul a durat 5, 6 luni, iar verdictul a fost unul înbucurător.Philippe a fost închis și nu mai putea transmite și altora. El nu și-a asumat niciodată răspunderea, ba mai mult, a spus că eu le-am dat femeilor HIV, ceea ce era absolut absurd. Ceea ce m-a întristat a fost faptul că acest lucru ne-a slăbit încrederea în relații și în oameni. Din fericire, medicina a evoluat și am găsit un tratament care poate stagna boala, este suficient o pilulă pe zi. De asemenea, virusul este nedetectabil în organismul meu, ceea ce ajută că nu pot transmite mai departe. Eu sunt împreună cu cineva,care m-a susținut și înțeles și care a avut în familie, frate cu HIV. Am păstrat legătura cu femeile care au fost victime ale lui Philippe, cu una dintre acestea m-am dus chiar la Marele Canion.

Sursă: bbc.com