De-a lungul anilor, cele mai vechi descrieri ale domnitorilor români au fost modificate, iar informaţiile despre ei au devenit incomplete sau chiar greşite. Aşa se face că imaginile cu Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş sunt diferite faţă de cele cunoscute în trecut.
Mihai Viteazul
Mihai Viteazul (1558 - 1601) a fost domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o perioadă (în 1600), conducător al Transilvaniei, Munteniei şi Moldova. În primăvara anului 1601, Mihai Viteazul ajunge la Praga, unde se înfăţişează împăratului Rudolf al II-lea. Cu această ocazie, artiştii de la curtea imperială, impresionaţi de trăsăturile exotice ale voievodului român, îi realizează portetul.
Cronicarii vremii îl descriau pe Mihai Viteazul ca fiind un om foarte hotărât şi energic. „Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea netedă, păr cârlionţat, nas lung ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la faţă, bun de picior, straşnic vorbăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde. Nu se rade şi nici nu se sulemeneşte. Nu cunoaşte ce-i olanda, nici parfumurile, iasomie ori vraier, nu caută patul moale. Nici nu mănâncă numai fazan”, îl descria Lope de Vega, unul dintre cei mai importanţi scriitori din istoria Spaniei. O gravură contemporană a voievodului Mihai îl înfăţişa fără căciulă, lăsând să îi fie descoperită chelia. De asemenea, craniul lui Mihai Viteazul a dat naştere controverselor, datorită formei ţuguiate, scrie adevarul.ro.
Vlad Ţepeş
Vlad Ţepeş (1431 - 1476) a fost voievod al Ţării Româneşti şi una dintre personalităţile istorice implicate în luptele anti-otomane din trecutul teritoriilor române. S-au păstrat mai multe portrete ale domnitorului muntean, dar multe dintre tablourile din vremea sa, în care acesta este pictat, au avut ca scop denigrarea domnitorului.
Într-un manuscris din anul 1473, Vlad Ţepeş era descris astfel:
„Pe tiranul acestora Dracul, nume cu care ei numesc diavolul, l-am văzut captiv, pe când îndeplineam funcţia de legat al papei Pius al II-lea pe lângă regele hunilor; nu foarte înalt de statură, dar foarte vânjos şi puternic, cu înfăţişarea crudă şi înfiorătoare, cu nasul mare şi acvilin, nările umflate, faţa subţire şi palidă, în care genele foarte lungi înconjurau ochii verzi şi larg deschişi, iar spâncenele, negre şi stufoase, îi arătau ameninţători; faţa şi bărbia erau rase, cu excepţia mustăţii. Tâmplele umflate sporeau volumul capului. Un gât ca de taur lega ceafa înaltă de umerii laţi pe care cădeau plete negre şi încârlionţate”, informează cercetătoarea Maria Roşu, pe blogul Istorie povestită.
