La data de 10 octombrie 1957 a avut loc Incendiul de la Windscale, cel mai grav accident nuclear în istoria Marii Britanii înainte de dezastrul de la Cernobîl.
Incendiul a primit gradul 5 din 7 pe Scala Internațională Nucleară, iar în urma acestei pagube, au fost eliberate cantități mari de materiale radioactive.
Reactoarele au fost construite în clădiri de beton, la câteva sute de metri unul de altul. A fost necesară răcirea acestora prin trimiterea aerului prin găurile din grafit pentru că acestea produceau mult prea multă căldură. Aerul cald era evacuat prin spatele reactorului, în timp ce aerul rece era tras de către o baterie de ventilatoare. Filtrele au fost adăugate târziu și au fost puse la vârful galeriilor. Din acest motiv, acestea au fost numite de către ingineri “Prostia lui Cockcroft”. Această prostie a fost și cea care mai tarziu a oprit dezastrul din a deveni o catastrofă.
Ingineri au redus puterea ventilatoareleor și au stabilizat puterea reactorului la data de 7 octombrie 1957. Pentru a termina călirea, în ziua următoare, puterea generatorului a fost scăzută. Inginerii au introdus barele de control ca să oprească reactorul, însă energia Winger nu se distribuia uniform pe suprafața reactorului.
Pe aparate s-a văzut o ușoară încălzire, iar în dimineața de 10 octombrie s-a realizat că în loc ca temperatura să scadă, ea a continuat să crească, soluția găsită atunci fiind aceea de a crește influxul de aer. Starea de urgență s-a declarat, nivelul radioactivității fiind unul foarte ridicat. Reactorul luase foc, iar acesta ținuse minim 48 de ore. S-a încercat stingerea focului cu ajutorul ventilatoarelor, dar ele doar au întețit flăcările. După ce focul a fost oprit, au mai rămas 15 tone de uraniu în reactor.
Sursă: Wikipedia
Un episod din Black Mirror devine realitate. China introduce ratingul pentru cetățenii săi... Arterix și Obelix devin stații de metrou. Celebrele benzi desenate au împlinit 60 de ani...
