Antena Căutare

Ce fel de persoană ești în funcție de prima zonă a corpului pe care o ștergi când ieși de la duș! O să ai surprize mari

Dacă aveai impresia că momentul în care te ștergi după ce ieși de la duș nu spune nimic despre tine, atunci află că te înșelai amarnic! Îți spunem ce persoană ești în funcție de acest lucru mai puțin cunoscut

Dacă aveai impresia că momentul în care te ștergi după ce ieși de la duș nu spune nimic despre tine, atunci află că te înșelai amarnic! Îți spunem ce persoană ești în funcție de acest lucru mai puțin cunoscut.

Cei care se şterg mai întâi pe păr sunt persoane cu o logică de excepţie, un simţ practic deosebit, dar...incredibil de plictisitori în pat. Sunt persoane care au visat la un moment dat la ţeluri înalte, pe care le-au uitat încet-încet, vărsându-şi acum amarul asupra omenirii. Pe plan profesional sunt angajaţi model, devotaţi, iar în plan sentimental sunt predispuşi să înşele folosind mai mereu scuza consumului de alcool. În mod ironic, deşi au o prezenţă fadă în viaţa sexuală a partenerilor din relaţia de lungă durată, devin adevărate "animale" în pat, în timpul aventurilor de-o noapte.

Oamenii care se şterg mai întâi pe urechi după ce ies din duş au senzaţia că se pricep perfect la a "citi" oameni, dar în realitate habar nu au. Se cred vicleni, dar nu sunt. Cred că dacă îşi pun mintea la contribuţie, pot realiza orice. Doar că...nu pot, de fapt. Cred că sunt sexy, dar nu sunt deloc atrăgători. Sunt supravieţuitori, dar lupta lor continuă nu are niciun fel de măreţie.

Cei care se şterg mai întâi pe faţă sunt oamenii care iau întotdeauna atitudine şi care fac diferenţa pe orice plan. Chiar dacă sunt într-o şedinţă de corporaţie plictisitoare, chiar dacă sunt la un biliard cu prietenii sau la o banală discuţie la cină, pe oamenii care-şi şterg faţa prima dată îi vei găsi mereu activi, în prim-plan, gata să aibă succes şi gata să-i împingă şi pe alţii spre ţeluri mai înalte. Cu toate astea, foarte multă lume nu-i place şi asta din cauza toleranţei lor senzaţionale la...orice. Suportă cele mai ciudate condimente, acceptă cele mai bizare complimente, nu se supără dacă le scrii cu MAJUSCULE şi acceptă, în principiu, cam orice.

Articolul continuă după reclamă

Află mai multe detalii pe Libertatea

Îţi mai aduci aminte de puștiul simpatic din reclama la brânză topită? A devenit un macho super sexy! Transformarea este... Descoperirea care a uluit cercetătorii din întreaga lume! Un simplu poştaş a desluşit secretul construirii piramidelor d...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
S-a căsătorit cu un român și a renunțat la viața din Anglia pentru un sat din Vâlcea. Ce a descoperit după mutarea în România
S-a căsătorit cu un român și a renunțat la viața din Anglia pentru un sat din Vâlcea. Ce a descoperit după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un copil a murit de rujeolă, primul deces după mai bine de 30 de ani. Simptomele care trebuie să îi alerteze pe părinți
Un copil a murit de rujeolă, primul deces după mai bine de 30 de ani. Simptomele care trebuie să îi alerteze pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x