Antena Căutare

VIDEO: Curaj sau nebunie? Cântă la chitară, în timp ce e operat pe creier: "Nimic nu mă poate opri. Fac treaba asta de peste 20 de ani!"

Să vezi şi să nu crezi! Un brazilian în vârstă de 33 de ani a avut un concert în timp ce.....era operat pe creier! Da, aţi auzit bine! Pacientul a fost conştient pe perioada intervenţiei de 9 ore, timp în care le-a cântat medicilor la chitară. Operaţia s-a încheiat cu succes!

Să vezi şi să nu crezi! Un brazilian în vârstă de 33 de ani a avut un concert în timp ce.....era operat pe creier! Pacientul a fost conştient pe perioada intervenţiei de 9 ore, timp în care le-a cântat medicilor la chitară. Operaţia s-a încheiat cu succes, însă clipul cu prestația sa din timpul operației a ajuns să facă înconjurul internetului.

Anthony Dias este numele celui care în urmă cu ceva vreme își programa o operație pe creier, pentru a i se îndepărta o tumoare periculoasă. Bărbatul a descoperit-o în urmă cu trei luni, atunci când medicii i-au propus o intervenție modernă, care necesită doar anestezie locală. Iar pentru că toată treaba avea să dureze ore bune, Anthony s-a gândit să facă ceea ce iubește cel mai mult: să cânte.

"De-a lungul celor două zile în care am discutat detaliile intervenţiei, medicul mi-a spus că ar fi interesant să cant la chitară, mai ales că fac treaba asta de peste 20 de ani", a povestit Anthony.

Printre piesele interpretate a fost și cea de la Beatles, "Yesterday". La final, și-a primit aplauzele din partea publicului format din... medici și asistenți.

Trebuie să vezi asta! "Cântă cucu-n Bucovina, de răsună toată... China"! O chinezoaică interpretează IMPECABIL... A băut suc de morcovi în fiecare zi, timp de opt luni, şi s-a vindecat de cancer! Vezi reţeta minune...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 7: Cremă Vichyssoise (supă cremă de praz și cartofi) Luni, 13.05.2024, 11:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
x