- MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
2 septembrie 1945. Japonia semneaza actul de capitulare pe cuirasatul Missouri in golful Tokio. Al Doilea Razboi Mondial s-a terminat. Euforie in tabara aliata. Deznadejde in randurile invinsilor. Dar pentru o mica parte dintre militarii japonezi nu exista infrangere. Educatia si stilul lor de viata exclude o asemenea conceptie. Se refugiaza in padurile tropicale, pe insule izolate si continua lupta pana la noi ordine.
Francezii si americanii sunt surprinsi sa dea peste luptatori japonezi in Vietnam la 10 ani, respectiv 20 de ani terminarea razboiului. La inceputul anilor ’70 sunt gasiti ultimii trei, al caror destin va fi total diferit.
Sergentul infanterist Shoichi Yokoi a ajuns in insula Guam, din Oceanul Pacific, in februarie 1943. Dupa ce americanii au cucerit acest teritoriu 1944 s-a decis, alaturi de alti conationali, sa ramana pe loc si sa continue lupta. Pana in 1964 a mai pastrat legatura cu alti doi soldati, dar a ramas singur atunci cand acestia au murit in urma unor inundatii puternice. Apoi a trait inca opt ani singur supravietuind din vanat. Yokoi a fost descoperit de doi localnici in seara zilei de 24 ianuarie 1972. Crezand ca se afla in pericol japonezul i-a atacat, dar a fost imobilizat si predat autoritatilor.
Intrebat de ce nu s-a predat a raspuns ca nu a dat crezare vestilor ca Japonia a fost invinsa si ca aceasta este de fapt propaganda a Aliatilor. Intors in tara a facut o serie de declaratii tip nipone: “O spun cu multa jena, dar m-am intors” sau “Majestate, m-am intors acasa si regret profund ca nu te-am servit asa cum trebuie”. Yokoi a devenit apoi vedeta de televiziune si a primit din partea statului o recompensa de 300 de dolari si o mica pensie prin care i-au fost recunoscute meritele. A murit in 1997, la 82 de ani, in urma unui atac de cord.
Cazul locotenentului Hiroo Onoda, penultimul luptator este si cel mai cunoscut, dar si cel mai spectaculos. Pregatit ca ofiter de informatii si pentru razboiul de gherila, Onoda a fost trimis la sfarsitul anului 1944 in insula Lubang, din Filipine, cu ordinal de a organiza acolo o miscare de rezistenta antiamericana alaturi de un grup de soldati. Mai mult a primit ordin sa nu se predea, sa nu se sinucida si sa astepte numai ordinul superiorului direct. Americanii au cucerit insula in februarie 1945, iar din acest moment Onoda s-a refugiat in zona muntoasa impreuna cu trei soldati si a declansat lupta de hartuire. Au reusit sa omoare circa de 30 de filipinezi si au avut mai multe schimburi de focuri cu politia locala. Si asa au trecut aproape 30 de ani!
Locotenentul nu a dat crezare informatiilor, parvenite inclusiv prin manifeste, ca razboiul s-a terminat si a continuat cu incapatanare lupta, chiar daca in ultimii doi ani a ramas singur. Pe 20 februarie 1974 Onoda s-a intalnit in jungla cu alt japonez, Norio Suzuki, care il cauta. Acesta i-a explicat situatia reala si i-a cerut sa se predea. Ofiterul a refuzat categoric, pe motiv ca asteapta ordinul superiorului direct! Suzuki a revenit in Japonia cu dovezi despre existenta lui Onoda si l-a convins pe maiorul Yoshimi Taniguchi sa mearga in Filipine si sa-i explice luptatorului de gherila ca totul s-a terminat. Ajuns la fata locului, Taniguchi i-a ordonat lui Onoda sa inceteze lupta si acesta s-a conformat. Asa s-au incheiat 29 de ani de razboi.
Cazul lui Hiroo Onoda a fost atat de mediatizat in Japonia, incat la revenirea acestuia in tara a fost intampinat ca un erou national, i s-a propus sa candideze pentru Parlament, iar statul i-a oferit o mare suma de bani. A refuzat sa intre in politica, iar banii a preferat sa-i doneze. A scris rapid o autobiografie, “Nu m-am predat. Razboiul meu de 30 de ani”, despre perioada traita in Filipine., care s-a bucurat de un success enorm. Gasind ca tara sa se schimbase foarte mult, Onoda s-a insurat si a emigrat in Brazilia (1976), unde s-a ocupat cu cresterea vitelor. In 1984 a revenit in Japonia, dar nu a parasit definitiv patria adoptiva, traind trei luni pe an in “tara cafelei”. A trait venerat si respectat pana la data de 16 ianuarie 2014, cand, la 91 de ani, inima a incetat sa-i mai bata din cauza unor complicatii la plamani.
Ultimul militar japonez care a refuzat sa se predea are o poveste cu totul speciala. Soldatul Teruo Nakamura nici macar nu era japonez. Pe numele adevarat Attun Palalin acesta facea parte din populatia Amis, bastinasa in Taiwan. S-a oferit voluntar in armata imperiala si a fost trimis alaturi de alti conationali in insula Morotai, din Indonezia. Alaturi de alti camarazi a ramas pe pozitii si dupa ce Aliatii au eliberat insula. Dupa zece ani a preferat sa-si duca viata de unul singur, in jungle, unde si-a construit un adapost. A fost descoperit de un pilot la mijlocul anului 1974, la 30 de ani dupa ce a refuzat sa se predea. Fortele aeriene indoneziene l-au capturat pe 18 decembrie 1974. Stirea despre gasirea lui nu a provocat emotie si interes in Japonia, iar Nakamura a preferat sa se repatrieze direct in Taiwan, unde a si murit la 15 iunie 1979, din cauza unui cancer la plamani. Tara sub stindardul careia a luptat nu i-a acordat nici o recunoastere, nu a primit nici vreo decoratie, nici pensie si s-a stins intr-un total anonimat.
