Antena Căutare

SPECIAL! Maria Mireselor, un "meşter" al rochiilor de mireasă maramureşene

Orice mireasă îşi doreşte ca în ziua nunţii să fie un adevărat centru al universului! Iar pentru asta se străduiesc cât mult pot. Aleg rochii cu trene interminabile, restaurante luxoase şi meniuri sofisticate. În Maramureş, însă, miresele arată cu totul altfel

Orice mireasă îşi doreşte ca în ziua nunţii să fie un adevărat centru al universului! Iar pentru asta se străduiesc cât mult pot. Aleg rochii cu trene interminabile, restaurante luxoase şi meniuri sofisticate. În Maramureş, însă, miresele arată cu totul altfel. Pentru ele, rochiile albe, pline de dantele, voaluri, cristaluri sau perle sunt înlocuite de portul popular. Unul special pentru nuntă, pe care doar puţini meşteri îl mai pot realiza. Am cunoscut un astfel de om. A îmbrăcat atât de multe mirese, încât s-a ales şi cu un supra-nume. I se spune Maria Mireselor.

Fain îi portul popular şi faini îs oamenii care-l poartă cu mândrie. Dacă la oraşe, moda este ca nunta să fie cât mai sofisticată, în proverbialul loc de naştere al nemuririi neamului, la sat, se păstrează datinile din moşi-strămoşi.

Pe oricine ai întreba, de la mic la mare, nu există ruşine mai mare ca în zilele de sărbătoare sau la evenimente fericite să nu porţi straie populare. E ca o punte între trecut şi prezent. Între străbuni şi urmaşii lor. Dar puţini mai sunt însă cei care aleg o nuntă tradiţională. Şi poate şi mai puţini sunt cei care mai ştiu a făuri straie populare. Noi am găsit un astfel de om. Pentru multi, e o necunoscută. Pentru cei din Ţara Oaşului, e o vedetă.

"Maria Mireselor m-au botezat femeile de prin sate. Când era mai de mult telefonul, că funcţiona prin centrală, nu-mi ştiau numărul şi ceareau la nuntă. Şi zice ‘dă-mi la Maria Mireselor’. Şi telefonista ştia”
, povesteşte Maria.

De patru decenii se asigură că la nuntă mirii sunt îmbrăcaţi corespunzător din cap până-n picioare. Dar a început timid. Pe când era tânără, văzuse la meşterii din sat cum se munceşte. Multă vreme nici nu a îndrăznit să se bage în seamă, până la nunta unui văr. De atunci, nu s-a mai oprit. Nici ea nu mai ştie câte costume i-au ieşit din mâinile dibace.

E o muncă mai grea decât pare la prima vedere. Trebuie multă rabdare şi migală. Doar în cununa purtată de mireasă în ziua nunţii intră mii şi mii de mărgele, care trebuie cusute manual. Nu mai aducem aminte de broderii şi de alte accesorii care nu pot lipsi dintr-un costum oşenesc.

"Un costum, ca să-l faci pentru o fată, trebuie o iarnă întreagă să lucri. Alea de mireasă costă 5-6000 de euro", spune Maria.

Nu există zi în care doamna Maria să nu fie în micul ei atelier. Când nu face rochii de mireasă, croieşte cu migală costumaşe pentru prunci sau îmbracă păpuşi în straie populare în miniatură.

Doamna Maria duce mai departe o traidiţie la fel de veche ca acest popor. Chiar dacă mulţi au ales să le dea uitării, în favoarea modernului, aici, în mânda Ţară a Oaşului, straiele populare au fost, sunt şi vor rămâne o parte importantă a identităţii noastre.

Un bărbat din Argeş şi-a scos la licitaţie jumătate de apartament, ca să-şi plătească datoriile... 252 de tineri scriitori au reconstituit povestea unei vechi fotografii...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Ajutor de cumpărături”, mențiunea de pe bonul fiscal care a nedumerit o clientă. Ce înseamnă, de fapt, și pentru ce a plătit
„Ajutor de cumpărături”, mențiunea de pe bonul fiscal care a nedumerit o clientă. Ce înseamnă, de fapt, și...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Un hoț a returnat ceasul de lux de 290.000 de dolari pe care îl furase dintr-un magazin din Tokyo. Ce mesaj a lăsat în colet
Un hoț a returnat ceasul de lux de 290.000 de dolari pe care îl furase dintr-un magazin din Tokyo. Ce mesaj a...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x