Antena Căutare

Ne-am bătut joc și de lacul lui Eminescu! Sufocat de buruieni şi gunoaie, este aproape imposibil de găsit, chiar și de cei mai curajoși turiști

Lacul lui Eminescu de la Ipoteşti, unul dintre cele mai importante simboluri culturale din nordul Moldovei ar putea să dispară. Sufocat de buruieni şi gunoaie, obiectivul turistic aproape că a secat, iar puţinii turişti care se mai încumetă să-l viziteze sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile din asfalt pentru a ajunge la el.

Lacul lui Eminescu de la Ipoteşti, unul dintre cele mai importante simboluri culturale din nordul Moldovei ar putea să dispară. Sufocat de buruieni şi gunoaie, obiectivul turistic aproape că a secat, iar puţinii turişti care se mai încumetă să-l viziteze sunt nevoiţi să facă slalom printre gropile din asfalt pentru a ajunge la el. Autorităţile îşi pasează răspunderea şi dau vina pe lipsa banilor.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Aici, poezia se încheie. Lacul cu nuferi, aflat la trei kilometri de casa lui Eminescu, în codrii Ipoteştiului, şi pădurea seculară de stejar arată feeric. de la distanţă. Odată ce te apropii dai de primul obtsacol: drumul. Deşi este inclus în circuitul turistic naţional și ar trebui să atragă mii de turişti, locul este greu accesibil.

Cei care totuși reușesc să răzbată prin pădure au parte de o altă surpriză: lacul cu nuferi e năpădit de buruieni!

Responsabilii promit să curețe lacul...anul viitor...

Pădurea lui Eminescu are însă nevoie de investiţii mult mai mari. Ar trebui refăcut drumul și pistele de biciclete, ar trebui schimbate băncile și indicatoarele rutiere și ar trebui reparat podul care traversează lacul.

Bebelușul a revenit la viață, în brațele mamei care își lua rămas-bun de la copilul pe care nu și l-a dorit. Reacția păr... Dragoste adevărată! Câinele unui bărbat din Satu Mare nu s-a dezlipit de mormântul stăpânului său!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x