Antena Căutare

Planeta pe care s-ar putea ascunde extratereștri. La ce distanță de Pământ se află

Experții au descoperit planeta pe care s-ar putea ascunde extratereștri, capablă să susțină viața cu un fenomen inedit.

Planeta e considerată o premieră în astronomie | Shutterstock

O planetă aflată în afara Sistemului Solar are mai multe elemente care ar putea ajuta la susținerea vieții, o premieră în astronomie.

Astronomii au detectat o atmosferă în jurul unei planete stâncoase, asemănătoare Pământului, aflată în zona locuibilă a stelei sale, scrie Space.com.

Planeta stâncoasă, numită LHS 1140 b, se află la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, iar potrivit noului studiu, atmosfera sa conține heliu.

E, de asemenea, prima planetă stâncoasă la care atmosfera a fost detectată în mod direct.

Articolul continuă după reclamă

Planeta pe care s-ar putea ascunde extratereștri

Totodată, e prima planetă de acest tip aflată în zona locuibilă. Adică la distanța potrivită față de steaua sa pentru ca apa lichidă să poată exista la suprafață. În căutarea planetelor care ar putea fi considerate locuibile, LHS 1140 b bifează mai multe criterii decât aproape orice altă exoplanetă descoperită până acum.

„Am detectat direct heliul din atmosferă. Aceasta e prima detectare directă a unei atmosfere pe o exoplanetă stâncoasă, ceea ce e extraordinar. Iar faptul că planeta se află în zona locuibilă e un bonus incredibil pentru astrobiologie și pentru căutarea vieții,” a declarat autorul principal al studiului, Collin Cherubim. „Totul pare aproape ireal.”

Această exoplanetă, adică o planetă aflată în afara Sistemului Solar, a fost descoperită pentru prima dată în 2017 de o echipă condusă de astronomul Jason Dittmann, care e acum coautor al noului studiu.

Citește și: Unde s-ar putea afla extratereștrii cu adevărat, potrivit experților. Președintele Obama susține că nu se află în Aria 51

„Planeta a fost descoperită în urmă cu aproape 10 ani. Dar abia acum putem spune cu certitudine că are atmosferă,” a declarat Dittmann. „Încet, dar sigur, eliminăm necunoscutele și bifăm toate criteriile. E o planetă stâncoasă, are temperatura potrivită și acum știm că are și atmosferă.”

Fiind o planetă stâncoasă, „există cu siguranță o suprafață solidă, care e alcătuită din roci”, a explicat Dittmann. Cum arată acea suprafață nu se știe încă, însă cercetătorii cred că există șanse mari ca planeta să aibă și apă.

Deși orbitează o pitică roșie, o stea mai mică și mai rece decât Soarele, planeta se află suficient de aproape de aceasta pentru a menține o temperatură care o plasează în așa-numita „zonă Goldilocks”, unde apa lichidă ar putea exista la suprafață.

„Cel mai probabil, planeta conține și o cantitate semnificativă de apă,” susține Cherubim. „Dacă atmosfera produce chiar și un efect de seră moderat, iar acum știm că există atmosferă, atunci condițiile ar putea fi similare celor considerate locuibile pe Pământ și ar putea permite existența apei lichide.”

Exoplaneta e similară cu Pământul

Planeta poate fi considerată asemănătoare Pământului din 2 motive importante, susține Cherubim. În primul rând, e o planetă stâncoasă, probabil cu un nucleu bogat în fier și cu atmosferă. În al doilea rând, temperatura de la suprafață pare potrivită pentru existența apei lichide, un ingredient esențial pentru viață, cel puțin așa cum o cunoaștem noi.

Prima exoplanetă a fost confirmată în urmă cu puțin peste 30 de ani. De atunci, experții au descoperit peste 6.000 de exoplanete, iar numărul continuă să crească. Deși mai multe planete stâncoase au fost identificate în zonele locuibile ale stelelor lor, până acum niciuna nu avea o atmosferă confirmată.

Unul dintre motivele pentru care astfel de descoperiri sunt atât de dificile e faptul că LHS 1140 b orbitează o pitică roșie. Acesta e cel mai comun tip de stea din Univers, cu o dimensiune de aproximativ o treime din cea a Soarelui.

Aceste stele rămân active mult mai mult timp și emit frecvent erupții stelare și ejecții coronale de masă, radiații intense care, în mod normal, distrug atmosferele planetelor aflate în apropiere.

Citește și: De ce unii oameni cred că văd extratereștri de Crăciun. Experții au dezvăluit ce cauzează fenomenul neobișnuit

„Această descoperire e extrem de importantă deoarece demonstrează că, cel puțin în cazul acestei planete, atmosfera a supraviețuit miliarde de ani,” susține Cherubim. „E o dovadă solidă că planetele stâncoase din jurul piticelor roșii pot păstra o atmosferă.”

Cercetătorii cred că atmosfera planetei conține probabil și alte gaze, nu doar heliu. E posibil ca o parte din atmosferă să fi fost pierdută în trecut din cauza radiațiilor stelei, însă aceasta are aproximativ 6 miliarde de ani, fiind suficient de bătrână încât activitatea sa violentă să se fi redus considerabil.

Chiar dacă heliul continuă să se piardă lent în spațiu, cercetătorii estimează că planeta își va păstra atmosfera pe termen lung. De altfel, și Pământul pierde în mod constant mici cantități de heliu în spațiu.

De ce doar 2% din populația Pământului are ochii verzi. Ar fi cea mai rară culoare pentru specia noastră... AI a rezolvat o problemă considerată imposibilă timp de 80 de ani. De ce sunt nemulțumiți matematicienii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce spune psihologia despre cei care cumpără caiete și pixuri frumoase. Ar putea căuta mai mult decât simple obiecte de papetărie
Ce spune psihologia despre cei care cumpără caiete și pixuri frumoase. Ar putea căuta mai mult decât simple...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce să pui un borcan cu zaț de cafea în frigider. Trucul simplu care rezolvă o problemă frecventă
De ce să pui un borcan cu zaț de cafea în frigider. Trucul simplu care rezolvă o problemă frecventă
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x