POVESTE CUTREMURATOARE. Sarajevo, 1992: S-a regasit in poza facuta acum 20 de ani!!!

• Liga Națiunilor: România vs. Kosovo se vede vineri, 15 noiembrie, de la 21:45, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite începe din 17 noiembrie, numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Avea 17 ani. Traia in Sarajevo. "Traia" e frumos spus. Supraviatuia. Foile calendarului aratau 1992. Orasul era asediat. Nici ei nu stiau bine de catre cine. Siguri doar ca se tragea. Din toate partile. Iubea scoala. Iubea sa dea la facultate. Iubea sa se faca medic. Iubea sa se faca medic veterinar.

Era razboi. Cand s-a prezentat in fata autoritatilor si le-a povestit despre dorintele lor, acolo, in plin razboi, in miros de mortiere si cenusa, barbatii prinsera a rade. "Nepoate, nu te uiti pe geam? Afara e razboi! RAZBOI, fiule! Tu vrei Universitate? Acum? Treci sa-ti aperi tara!" Nu prea intelegea bine ce trebuie sa faca. Pana cand mama sa a venit acasa, speriata. Isi aduce aminte ca facuse pe ea. Un glont tras de pe inaltimi ii strapunsese geanta pe care o purta subrat. Scapase. Pentru cat? Pentru cativa centimetri? Pentru cativa milimetri? Atunci a inteles ca trebuie sa faca ceva. Ura asta, dar daca el nu tragea primul, din directia opusa o faceau altii. A primit o AK 47 si 10 gloante. Ha, ha, si gloantele sa dadeau cu ratia...

Intre doua rafale, cand se facea liniste, se ducea dupa lemne. Alimentarea cu gaze era taiata. Nu aveau apa, nu aveau caldura, nu aveau nimic. A, ba da! Niste orez. Doar niste orez! Asta mancase ieri. Asta mancase alaltaieri. Asta mancase rasalalatieri. De fapt, asta manca de o luna de zile incoace. Atunci, in acea zi de primavara, Patrick Baz a "tras" in el. Fotograf pentru AFP. A tras si a declansat. A suprins o imagine dura, rece. In prim plan, un tanar la vreo 20 de ani, cu ochelari, tragand un carut plin de lemne. In spate, altii, la fel. Pe fundal, masini arse, gropi. Unii par ca rad. El, Vladimir Vrnoga, nu! Are blugii taiati, adidasii murdari, dar geaca de colegiu, de "Yale" si asta frapeaza! Imaginea sa, din asediul de la Sarajevo, 1992, face inconjurul lumii.

A ajuns in spital. Nu mai putea. Doi ani de razboi ii ajunsese. "Nu era lupta mea. Nu aveam nimic de aface cu asta. Nu voiam sa omor. Nu voiam sa se traga in mine!"

Intr-o zi, in 1995, a fugit. Prin tunelul sapat clandestin. A ajuns pe aeroportul fortelor UN. Calauzele l-au dus in Croatia. Si-a regasit mama, intr-o tabara de refugiati austriaca. Au aplicat pentru o viza de Statele Unite...

Azi, traieste in Chico, o localitate micuta din California. E manager la o brutarie. Ii merge binisor. Au trecut 20 de ani de atunci. Un material BBC l-a readus in actualitate. "Au dat acea poza, cu mine. Nu stiam de ea, dar, cand am privit-o, am inceput sa tremur. Eu eram! Pe atunci, nu aveam nimic. Taiam lemne din padure ca sa supravietuim", isi aminteste Vladimir.

Despre Sarajevo, nu mai vrea sa auda. "Sa-l vizitez? Poate! Sa traiesc aici? NICIODATA!"