Antena Căutare

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

S-a scos la vânzare o casă săsească din România a cărei frumusețe l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles. Cum arată casa de vis din Codlea și la ce preț este

Mulți dintre noi știm că Prințul Charles de Wales, prinţul moştenitor al Coroanei Marii Britanii, este un mare admirator al frumuseții țării noastre, deţinând în România cel puţin zece locuinţe aflate în proprietate personală sau prin intermediul Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust” pe care conduce.

De când a pășit pe tărâm românesc, prințul a fost fermecat de tradițiile, cultura și arhitectura autentică a țării și și-a dorit să aibă în proprietate câteva case deosebite în țara noastră.

Între proprietăţile mai sus menţionate se află Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, judeţul Sibiu, o locuinţă în Viscri (judeţul Braşov), patru în Valea Zălanului (judeţul Covasna) şi alte patru în satul Breb din judeţul Maramureş.

Când spunem casă săsească, ne ducem cu gândul la casa din Viscri a prințului Charles, care fiind construită în 1700 păstrează autenticitatea transilvană, însă arhitectura săsească înseamnă mult mai mult. Componentă importantă a patrimoniului autohton, imobilele săsești poartă amprenta civilizației germanice. Peste 200 de case și orașe din Transilvania duc mai departe cu mândrie aceste origini valoroase.

Articolul continuă după reclamă

O astfel de casă care scoate la iveală originile autentice este și casa din Codlea construită între anii 1905-1907, care a fost scoasă la vânzare și care este de o frumusețe aparte.

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

Aceasta se remarcă prin porţi înalte care feresc de orice privire indiscretă și care lasă să se întrevadă o reşedinţă impresionată, cu ferestre mari, bârne şi stâlpi din lemn la vedere, cu aerul unei fortăreţe în miniatură. Are o suprafaţă utilă de 450 de mp, imobilul este complet restaurat, actualul proprietar acordând o atenţie deosebită conservării detaliilor arhitecturale originale. Tâmplăria din stejar a fost recondiţionată, însă pentru un mai bun confort termic a fost adăugat încă un rând de ferestre din lemn stratificat. Uşile şi tocurile din lemn sunt de asemenea adaosuri moderne, replici de calitate ale elementelor originale.

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

Două rânduri de grinzi paralele străbat, la o înălţime de 3,5 metri, tavanul casei. Mansarda, un spaţiu deschis de 150 de mp, dispune de baie proprie şi este protejată de un acoperiş recent refăcut cu ţiglă dublă cu aerisire tip solzi. Instalatiile complet noi, garajul cu acces automatizat şi încălzirea centralizată separată pe fiecare nivel sunt doar câteva elemente discrete ale modernităţii într-un decor care păstrează farmecul unei locuinţe tradiţionale săseşti.

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

Locația casei este una cu totul deosebită, ea aflându-se în centrul orașului Codlea la 15 kilometri de Braşov şi la numai 5 kilometri de viitorul aeroport din Ghimbav. Din curtea casei săseşti poate fi admirat masivul Postăvaru, iar proximitatea drumului naţional DN1 o face o excelentă alegere pentru cei pentru care mobilitatea este o prioritate.

S-a scos la vânzarea cea mai frumoasă casă din România! Arhitectura sa fabuloasă l-ar face invidios chiar și pe Prințul Charles! Unde se află și cât costă!

Casa de licitaţii Artmark Historical Estate a scoas proprietatea la vânzare cu un preţ de pornire de 450.000 de euro. Casa are o valoare estimată la 500.000 – 550.000 de euro spune capital.

Un bătrân de 70 de ani, din Taiwan, a investit 5.000 de dolari sa vâneze pokemoni!... Maria Ghiorghiu, previziune sumbră despre o nouă tragedie în România: "Vom afla cât de curând"...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x