Antena Căutare

TARA HOLTEA: ”Tragedia Anei Davila nu se poate măsura. A murit, la 40 de ani, otrăvită de un asistent al soțului ei, marele medic Carol Davila!”

De obicei, treaba stă așa: amărâtul de scriitoraș sună vedeta în căutarea unui material. Poate iese un interviu frumușel, poate merge o ședință foto. Acum lucrurile s-au prezentat invers: Tara Holtea a sunat, invitând alergătorul pe cărările dintre cuvinte la o excursie, în coasta Cotrocenilor din București: aici a trăit, aici s-a stins și aici își doarme cel din urmă somn doamna Ana Davila. Cea cu o poveste tragică

De obicei, treaba stă așa: amărâtul de scriitoraș sună vedeta în căutarea unui material. Poate iese un interviu frumușel, poate merge o ședință foto. Acum lucrurile s-au prezentat invers: Tara Holtea a telefonat, invitând alergătorul pe cărările dintre cuvinte la o excursie, în coasta Cotrocenilor din București: aici a trăit, aici s-a stins și aici își doarme cel din urmă somn doamna Ana Davila. Cea cu o poveste tragică

Tara-ți dă întâlnire pe mâna dreaptă a Academiei Militare, în Dealul Cotrocenilor. Te duce într-un mic părculeț, departe de zarva Bucureștilor: trei bănci, o perche de îngrăgostiți și un monument. Miroase a tei și-a ”Mâna Doamnei”. ”Oprișene, știi povestea Anei Davila?” N-apuci să răspunzi. ”Ascultă aici! Voi de fiecare dată ne luați la întrebări. Acum vreau să-și povestesc eu ceva”.

Când s-a luat cu Carol Davila, Ana avea 27 de ani. Frumoasă, așa cum reiese și din pensula lui Aman. Davila, marele medic, cel care pusese pe picioare tot sistemul nostru santiar, mai fusese căsătorit. Cu Maria Marseille, fiica unui franțuz stabilit, pre la 1825, în Țara Românească. La doar 24 de ani, la nașterea unui copil, se stinsese. Ana Racoviță era din familia Goleștilor, de viță nobilă, nepoată de-a lui Dinicu, mare boier și mare cărturar. ”M-a pasionat viața ei”, spune Tara. ”S-au căsătorit în aprilie 1860. Carol, o personalitate uriașă, o alinta Anica”.

”Mama” lui Vlaicu Vodă

Articolul continuă după reclamă

Urmau să aibă doi copii. Primul era Alexandru, viitorul om de litere, viitorul Director de Teatru Național, autorul lui ”Vlaicu Vodă”. Apoi venea Elena, faimoasa Elena Perticari, viitoarea educatoare a Regelui Carol al II-lea. Anica se ocupa de Azilul de Orfane ”Elena Doamna” și mergea cu Carol la toate conferințele acestuia.

13 ianuarie 1874 a picat într-o duminică. Geroasă, dar frumoasă. Davila ține obișnuita ședință, la Colțea, la spital. Amfiteatrul, ca de obicei, plin până la refuz. La 10 trecute fix purcede la vorbă. Zice despre materie, despre viață. Scrie pe tablă, nădușește, își drege perciunii, se tușinează cu batista. Bea apă, apoi continuă. Audiența e în extaz. Toate orele maestrului erau neprețuite, dar acum parcă se întrecuse pe sine. Aplauze furtunoase, lumea nu vrea să-l mai lase să plece. Abia pe la trei ale după amiezii scapă. Anica, de pe margine, e îmbujorată toată: a trăit din plin succesul lui Davila. Lângă ea, doctorul Bernath, un apropiat adus de Carol în țară pentru a-i fi mână dreaptă.

”Ana avea tradiționala ei migrenă, cu care se războia de vreo patru ani. Era calmă, pentru că știa ce doftorie să ia. L-a rugat pe Bernath să-i dea un gram de chinină, medicamentul ce o calma, ce-i făcea, mereu, bine. Chimistul dă fuga până în laborator. Nu se știe dacă cere cuiva sau deschide personal borcanul, cântărește, pune totul într-o foiță de aluminiu și-l dete de înghițit pacientei”, povestește Tara.

A murit pe Dealul Cotrocenilor

Cei trei plecară spre casa medicului. De fapt, nu apucară. Ana se prăbușește pe holurile de la Colțea, cel mai vechi spital din Europa ce viețuiește în același local de la fondare și până azi. În graba nebună, Bernath i-a dat, în loc de un gram de chinină, unul de stricnină. La o asemenea doză, cea din urmă ucide și un efelant! Chinina se folosește la tratrea stărilor febrile, stricnina e un alcaloid extrem de toxic! Femeia de 40 de ani are spasme. Doamne, ce tragedie! Soția celui mai mare medic din România moare după ce a luat un medicament administrat greșit de un ilustru chimist!

Se luptă să o ducă spre casă, acolo ar putea încerca o intervenție. Dar Anica nu mai ajunge. Își dete sufletul după o jumătate de ceas, acolo, în coasta Cotrocenilor. Davila se turbură, mințile o iau razna. Se închide în sine, devine bătrân înainte de vreme. Acolo-i înmormântată. La o azvârlitură de băț i se ridică și un monument. Karl Storch și fiul său, Carol, înalță, la 1890, din marmură de Carrara, prima statuie din București dedicată unei femei. Alături de ea stă o fetiță orfană, desculță. Simbolul generațiilor de care avusese grijă la Azilul ”Elena Doamna”...

Carol Davila mai rezistă 10 ani. Se stinge pe 24 august 1884, pe la 4.30 dimineața. E înmormântat pe platoul Cotrocenilor, în grădina fostului azil, aproape de soața sa cea iubită.

Sursa: lovendal.ro

Povestiri înfricoșătoare. Despre strigoi în proza populară românească!... S-au făcut descoperiri importante pentru istoria creştinismului într-un labirint de sub Roma. Se aflau acolo de 1.600 de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a fascinat Parisul
Toată lumea a auzit de Salvador Dalí, dar puțini știu de românul Victor Brauner. Cine a fost artistul care a...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci când nu este utilizată
Anthropic dezvăluie că inteligența artificială Claude poate „visa”. Ce se întâmplă cu memoria sa atunci...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x