Antena Căutare

Tara Nightingale are 52 de ani, dar trezește interesul bărbaților de 30 ani. Reacția lor când află adevărata vârstă

Tara Nightingale, din Essex, are 52 de ani și arată ca la 30. Femeia parcă a înflorit după ce căsnicia sa de 20 de ani s-a terminat.

Tara Nightingale, din Essex, are 52 de ani și arată ca la 30. Femeia parcă a înflorit după ce căsnicia sa de 20 de ani s-a terminat | Profimediaimages.ro

De atunci, spune ea, viața amoroasă s-a schimbat. Tara susține că este bombardată cu mesaje de la bărbați care sunt chiar și cu 20 de ani mai mici decât ea.

Femeia a afirmat, conform The Sun, că aceștia sunt atrași de aspectul ei tineresc și că, de cele mai multe ori, cred că are 30 de ani.

”Întâlnirile și viața mea intimă sunt mult mai bune decât cele pe le-am avut până acum. Până nu am ieșit din mariaj, nu realizam cât de mulți bărbați mai tineri tânjeau după femeile în vârstă. A fost un șoc cultural masiv, dar îmi place. Cui nu i-ar face plăcere ca toți acești bărbați mai tineri să creadă că ești atrăgător?”, a spus Tara.

Citește și: Prințul Charles i-ar fi cerut Dianei să includă o floare în buchetul de mireasă. Ce era și de ce a ținut să nu lipsească

Articolul continuă după reclamă

Ba mai mult, în ultimii doi ani femeia a ieșit doar cu bărbați care au aproape jumătate vârsta ei.

”Cred că motivul pentru care sunt atrași de mine este pentru că nu-mi arăt vârsta și aș spune că am fizicul unei femei mai tinere. Când le spun vârsta mea, ei cred că vreau doar să-i sperii. Nu pot înțelege cum o femeie de vârsta mea poate fi încă sexy. Totul este așa distractiv și nebunesc”, a mai adăugat femeia pentru The Sun.

Cu toate acestea, Tara nu neagă că și-ar dori să cunoască un bărbat care să aibă gânduri serioase, dar momentan vrea să se bucure din plin de viața de femeie liberă.

”Mă simt mai puternică, liberă și uimitor în pielea mea. Mă bucur acum mai mult decât atunci când aveam douăzeci de ani”, a mai zis Tara.

Cum reacționează bărbații când află ce vârstă are Tara Nightingale

Sigur că reacțiile negative, legate de modul în care Tara își trăiește viața, nu au întârziat. Au existat persoane care i-au spus să acționeze conform vârstei sale, dar ea insistă că aceasta este doar un număr.

Citește și: Elisane Silva, femeia care măsoară 2.07 m înălțime, iubește un bărbat cu 45 cm mai scund. Cum arată cuplul inedit - VIDEO

După ce s-a căsătorit la 26 ani, acum crede că 50 este noul 40. Pentru a arăta atât de bine, Tara a apelat la ajutorul medicilor esteticieni și și-a făcut câteva proceduri non-chirurgicale pentru a obține strălucirea tinerească.

”Încheierea acestei relații mi-a oferit o nouă viață. Mi-am dat seama că timpul este prețios și că trebuie să profit la maximum de viața mea. Era acum sau niciodată și trebuia să mă eliberez. De atunci, mă simt mai tânără cu mai mult de un deceniu. Sunt mai încrezătoare, sigură pe mine și mă simt chiar mai atractivă.

Nu obișnuiam să am grijă de mine și de pielea mea. Am fost blocată într-o rutină. Însă acum îmi place să am grijă de mine, să-mi aranjez părul, să mă machiez și să mă îmbrac cu ținute superbe. Mă simt mai sexy ca niciodată și cred că interesul bărbaților mai tineri pentru mine întăresc acest lucru.”, a concluzionat Tara.

Dovada că Tara Nightingale este, la 52 de ani, într-o formă de invidiat sunt fotografiile din galeria foto atașată acestui articol.

Prințul Charles i-ar fi cerut Dianei să includă o floare în buchetul de mireasă. Ce era și de ce a ținut să nu lipsească... Laurent Simons, băiatul cu un IQ de 145, e licențiat în fizică cuantică. Vrea să creeze organe artificiale și să obțină ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Primul preot chinez al Bisericii Ortodoxe Române a fost hirotonit. Cine e Dionisie Kenan Wang și unde va sluji
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența artificială până în 2030
Guvernul din Coreea de Sud trage un semnal de alarmă! Ce meserii riscă să fie afectate de inteligența...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x