Antena Căutare

30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie, 1990. Peste 1.300 de răniţi şi niciun vinovat | Video

După 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, există un bilanț al victimelor, dar niciun vinovat care să răspundă pentru ele.

Galerie
30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie, 1990. Peste 1.300 de răniţi şi niciun vinovat

Se împlinesc 30 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990, iar evenimentele sunt învăluite în același fum gros care a acoperit atunci Bucureștiul, după asalturile succesive ale forțelor de ordine și ale minerilor asupra civililor care protestau în Piața Universității.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 a fost precedată de aproape două luni de proteste neîntrerupte împotriva regimului Ion Iliescu, care preluase conducerea după căderea lui Nicolae Ceaușescu. După o serie de mitinguri și marșuri în Capitală, protestatarii s-au strâns pe 22 aprilie la Universitate, locul de comemorare a Revoluției, iar din acel moment piața nu a mai fost goală.

Au fost atacuri ale forțelor de ordine, care au încercat să golească piața, fără succes însă. Acest lucru a înverșunat și mai mult populația civilă. Dacă până atunci în Piața Universității erau sub 200 de oameni, numărul lor a crescut masiv, ajungând la zeci de mii în fiecare zi.

Galerie foto. MINERIADA din 13 iunie 1990. Mărturii ŞOCANTE din timpul celei mai sângeroase dintre toate acţiunile minerilor: "La fiecare rafală de mitralieră, cad câte patru-cinci oameni. Printre cadavre este şi trupul unui copil"

Articolul continuă după reclamă

Tot atunci au început să se formeze și liderii mișcării de protest, care au ieșit, pe rând, la celebrul balcon de la Universitate, devenit pupitrul manifestației.

Greviștii s-au organizat din ce în ce mai bine și au construit o adevărată tabără pe spațiul verde din fața Teatrului Național. Atunci au fost numiți „golani”, iar manifestația a căpătat numele de Golaniada. Tot atunci s-a născut cântecul care avea să definească protestul, Imnul golanilor, cu refrenul-manifest "Mai bine golan / Decât activist / Mai bine mort / Decât comunist".

Entuziasmul lor a fost de nezdruncinat până la alegerile de pe 20 mai 1990, câștigate de Ion Iliescu cu 85% din voturi și de FSN (precursorul PSD) cu 66%. Piața aproape s-a golit, majoritatea manifestanților plecând dezamăgiți. A rămas în piață un nucleu dur, format din reprezentanții câtorva asociații și din greviști ai foamei.

La începutul lunii iunie, pe 10 iunie, Guvernul Petre Roman a invitat protestatarii la negocieri, care au avut loc la sediul guvernului, dar au fost eșuate. Intenția puterii, de a goli Piața Universității, devenea din ce în ce mai clară și mai realizabilă.

13 iunie

Miercuri, 13 iunie 1990, înainte zorilor, a avut loc primul atac al forțelor de ordine împotriva protestatarilor rămași în Piața Victoriei. Trupele aduse în piață au distrus corturile manifestanților, iar aceștia au ripostat.

În dimineața aceleiași zile au venit în piață și câteva sute de muncitori de pe platforma IMGB, cu scandările devenite folclor: "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Prezența lor în piață a fost scurtă și s-au retras înainte de a avea un conflict serios cu protestatarii.

Ei au fost înlocuiți de forțe de ordine, din care făceau parte inclusiv trupele USLA (antitero), care au atact mulțimea demonstranților.

Toată ziua de 13 iunie a fost dominată de aceste ciocniri cu forțele de ordine, în timpul cărora mai multe autobuze folosite drept paravan de forțele de ordine au fost incendiate.

Confruntările nu au avut loc doar în piața Universității, ci și la sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.

90 de ani de Iliescu și alți 30 de la Mineriada: Povară grea pe umerii țării​

În acea seară a fost apelul lui Ion Iliescu către mineri, sub forma unui comunicat prin care erau chemate „toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.

Pe 13 iunie seara, trei trenuri pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București.

14 iunie

Minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit. Mineri au venit și din alte părți ale țării, astfel că Bucureștiul a fost "ocupat" de peste 10.000 de ortaci, până la 20.000, după alte estimări. S-au împărțit în grupuri și au plecat spre mai multe puncte din Capitală.

Minerii au fost întâmpinați atunci de la balconul Guvernului de însuși preşedintele Ion Iliescu, care i-a îndemnat să „facă curăţenie”.

„Mă adresez dumneavoastră, mulţumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care şi de astă dată l-aţi dat, la chemarea noastră. Delegaţia de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piaţa Universităţii, pe care vrem să o reocupaţi dumneavoastră”, le-a spus Ion Iliescu, caracterizându-i pe protestatarii din piață drept „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.

Cel mai mare grup de mineri a ajuns în Piața Universității, unde minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul.

De fapt, ei au ocupat piața, au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București și au bătut pe oricine întâlneau în cale, studenți, profesori, manifestanți. Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. De asemenea, distrugerile provocate au fost importante.

Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”. Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL și nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor, fiind vandalizate. De atunci a rămas celebra vorbă - de asemenea, intrată în folclor - "Am găsit la penețeu droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la peneleu".

Ion Iliescu şi Petre Roman, inculpaţi în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990​

Și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste au fost pe traseul minerilor. România liberă a suferit distrugeri mari, iar un comitet al minerilor a "decretat" că ziarul nu mai are voie să apară.

15 iunie

Pe 15 iunie la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire.

„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus preşedintele de atunci, Ion Iliescu.

Bilanțul celor trei zile de violențe a fost de 4 morți, peste 1.300 de răniți, peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal, iar pagubele materiale imense. Toate acestea au fost inventariate în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Orban: Dacă Parlamentul respinge starea de alertă, riscul unui nou val epidemic este foarte mare... Nouă dispută Firea-Guvern. Edilul anunță deschiderea teatrelor din București. Ministru: „E o ilegalitate”...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Gestul lui Donald Trump care a inflamat internetul. Unde a fost mutat portretul lui Barack Obama de la Casa Albă
Gestul lui Donald Trump care a inflamat internetul. Unde a fost mutat portretul lui Barack Obama de la Casa Albă
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de Kevin Federline după reuniunea cu cântăreața
Fiul lui Britney Spears, Sean Preston, a renunțat la numele de familie al tatălui său. De ce s-a îndepărtat de... Catine.ro
Artistul de muzică populară și preşedintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar. Care este motivul 
Artistul de muzică populară și preşedintele CJ Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar....
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost surprinși foștii parteneri
William Levy și Elizabeth Gutiérrez, din nou împreună după ce s-a aflat de relația actorului. Unde au fost... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc
Lovitură de proporţii dată de fiul cel mare al lui Ion Ţiriac. Zeci de milioane de euro puse în joc AntenaSport
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici
Cele mai sexy & elegante cupluri de vedete la MET GALA 2026! Vezi galeria foto aici Elle
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o
Ce mesaj acid a transmis Oana Lis după moartea bunicii. I-a pus la punct pe cei care au criticat-o Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor
Pulpe de pui cu ardei și morcovi, în sos de roșii cu usturoi și rozmarin, la cuptor HelloTaste.ro
Surse: Numărul 2 din PNL a anunțat în ședința cu Bolojan că negocierile cu cei 50 de parlamentari anti-moțiune ar fi eșuat
Surse: Numărul 2 din PNL a anunțat în ședința cu Bolojan că negocierile cu cei 50 de parlamentari anti-moțiune... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din ianuarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!”
Emil Boc, despre moțiunea de cenzură: „Politicienii să negocieze până cad sub masă!” BZI
Alocații mult mai mici, dar cu „bursă de prezență” pentru elevii de 10 la purtare și fără absențe 
Alocații mult mai mici, dar cu „bursă de prezență” pentru elevii de 10 la purtare și fără absențe  Jurnalul
A  picat Guvernul Bolojan! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament!
A picat Guvernul Bolojan! Moțiunea de cenzură a trecut de Parlament! Kudika
Elena Udrea, mesaj acid după căderea Guvernului Bolojan. Ce a transmis în mediul online
Elena Udrea, mesaj acid după căderea Guvernului Bolojan. Ce a transmis în mediul online Redactia.ro
Descoperire inedită făcută de un bărbat pe un teren agricol dintr-o comună din Iași. Vechime de 3.000 de ani
Descoperire inedită făcută de un bărbat pe un teren agricol dintr-o comună din Iași. Vechime de 3.000 de ani Observator
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează
Durerile de cap cauzate de deshidratare: de ce apar și cum se tratează MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante
Cum să îți înveți copilul să își gestioneze emoțiile în situații stresante DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din mai 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x