Antena Căutare

Aviz favorabil în Comisiile de apărare pentru ministrul propus al Apărării Nicolae Ciucă. El nu consideră pensiile militarilor drept „pensii speciale”şivrea ca soldaţii să nu se afle „pe ultima linie” a grilei salarizării

Ministrul propus al Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a primit aviz favorabil din partea parlamentarilor din Comisia de Apărare. Ciucă a afirmat, la audierile din Parlament, că nu consideră pensiile militarilor drept „pensii speciale”, că vrea ca soldaţii să nu se afle „pe ultima linie” a grilei salarizării, dar şi că nu crede că în prezent pot fi produse vaccinuri la Institutul Cantacuzino. El nu a răspuns comentariilor unor reprezentanţi ai PSD care au făcut referire la faptul că propriul partid nu îl va vota în plen.

Ministrul propus al Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă susţine că nu consideră pensiile militarilor drept pensii speciale, ci nişte drepturi primite de la stat, aşa cum se întâmplă încă de la Alexandru Ioan Cuza încoace. „În momentul de faţă sunt activităţi de coordonare cu mediul asociativ militar în ceea ce priveşte partea de eliminare a inechităţilor. Pensiile militare în modul nostru de a înţelege acest aspect nu sunt pensii speciale, sunt pensii militare de stat. De la 1860 încoace, de la Alexandru Ioan Cuza militarii şi nu numai militarii toţi cei din structurile de apărare, au beneficiat de pensii de serviciu” a spus Ciucă. El a afirmat că îşi doreşte ca militarii români să nu fie plasaţi „pe ultima linie a grilei de salarizare” „Dacă se va revedea legea salarizării mi-aş dori foarte tare ca militarii să nu mai fie pe ultima linie de salarizare. (...) Nu cred că merită soldatul român să fie pe ultima linie a grilei de salarizare” a precizat Ciucă. Acesta a precizat că există „argumente” astfel încât să nu fie redus numărul de personal din armată. „Este greu să venim cu argumente prin care să reducem efectivele Ministerului Apărării”. Nicolae Ciucă a fost întrebat şi despre rolul Institutului Cantacuzino, Ciucă a spus că nu crede că în momentul de faţă acolo se pot produce vaccinuri. „În momentul de faţă nu cred că suntem în măsură la Institutul Cantacuzino să putem să ne angajăm să producem astfel de substanţe, vaccinuri, deci nu putem să facem acest lucru” a afirmat ministrul desemnat al Spărării. Întrebat despre contractele esenţiale din domeniul militar, Ciucă a afirmat că singurul contract esenţial blocat este cel privind achiziţia corvetelor. „Nu ne putem pronunţa până nu va exista o decizie a instanţelor”, a afirmat Nicolae Ciucă. Ministrul propus al Apărării Naţionale a arătat, în timpul audierilor, că ministerul nu a reuşit să atragă decât câteva sute de rezervişti voluntari, el spunând că este nevoie de modificarea legii în acest sens. Fostul şef al Statului Major al Armatei a făcut referire şi la situaţia rezerviştilor, în condiţiile în care foarte puţini dintre aceştia doresc redevină activi în cadrul MApN. „În ultimii doi ani de zile nu am reuşit să atragem mai mult de 300 - 400 de militari (...) Este neapărat nevoie să reuşim să venim cu această lege cât mai repede posibil pentru a deveni cât mai atractiv acest demers al MApN” a spus Nicolae Ciucă. Întrebat despre situaţia sa de fost militar care e propus să conducă în calitate de civil şi om politic ministerul, Ciucă susţine că astfel de situaţii se regăsesc în guverne din Europa, dar şi în SUA. „Nu sunt singurul ministru civil în NATO. Controlul civil asupra instituţiei militare nu se asigură de către o singură persoană. (...) Eu sunt militar în rezervă, sunt nenumărate exemple inclusiv la nivelul SUA, secretarul de stat pentru apărare a fost militar. Sunt mai multe ţări care au miniştri militari în rezervă”, a argumentat Nicolae Ciucă. El a dat exemplul Ungariei, Croaţiei, dar şi al unor foşti miniştri ai Apărării din Grecia. Nicolae Ciucă a fost de asemenea întrebat dacă este sau nu de acord cu „desfiinţarea voucherelor de vacanţă pentru tot sistemul militar” el răspunzând că acestea au fost „cât se poate de benefice”. Ministrul a fost de asemenea întrebat dacă sunt unităţi militare care sunt păzite de firme private. În răspunsul său, Ciucă a spus că ştie „despre ce este vorba” şi a vorbit despre societatea Ro Army Security care funcţionează la nivelul MAPN şi care „are un altfel de statut”. El a catalogat-o drept o societate „semi-militară” care execută paza pentru unele instituţii din cadrul ministerului. Ciucă a afirmat că în prezent 14 militari români se află în Irak, zece dintre aceştia ocupându-se de pregătire forţelor irakiene. Senatorul PSD Radu Oprea l-a întrebat pe ministrul Apărării ce anume îşi doreşte, dacă vrea sau nu să fie votat de către Parlament. La rândul său, Niculae Bădălău i-a spus ironic ministrului propus că îi este „foarte greu” să îl voteze ştiind că colegii săi nu îl apreciază şi vor vota împotrivă în plenul Parlamentului”. Nicolae Ciucă nu a răspuns comentariilor celor doi. Cu 13 voturi pentru, trei voturi împotrivă şi opt abţineri, Nicolae Ciucă a primit aviz favorabil din partea Comisiei de Apărare.

Sursa : news.ro

Orban: Alegerile locale vor fi, cel mai probabil, pe 14 iunie... Kelemen anunţă că sesizează Avocatul Poporului privind OUG care modifică Legea electorală pentru alegerile parlamentare:...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de viață impresionantă
Țara din Europa care nu are armată și nu a mai fost implicată într-un război de secole. Are o speranță de...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea ministrului Mediului
Scandalul cumpărăturilor de lux cu cardul ANM ia o nouă întorsătură. Ce s-a întâmplat după schimbarea...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x