Adaugă-ne ca sursă preferată în GoogleCiteste cu greu, pe silabe, desi are 11 ani. Plimbat de la o scoala la alta, Antonio a ramas tot in clasa I. Fara un domiciliu stabil, nu a reusit sa duca la bun sfarsit niciun an. Povara lui e mai grea decat cea a unui om mare.
“Oi fi eu mic, dar inteleg. Eu as vrea sa avem o camaruta, eu, sora mea si mama mea, sa fim si noi ca oamenii”, spune el, cu maturitatea unui adult care stie ce sunt greutatile.
Lipita de el sta Narcisa, inghesuiti amandoi in duba unei dacii papuc. A implinit si ea 10 ani, dar ramane departe de scoala, in masina care le-a fost casa in ultimii doi ani si jumatate. Narcisa a cazut in gol de la 7 metri si din cauza loviturilor a ramas cu un defect la ochi.
“Urmeaza sa ii fac o operatie, are un strabism accentuat. E in jur de 30, nu e mult, dar daca nu am, de unde?”, spune, indurerata, mama copiilor. Vaduva si fara un loc de munca, Luminita se descurca cum poate. Lucreaza cu ziua in Piata Obor pentru cativa lei sau pentru mancare.
“E foarte greu, enorm de greu, in aceasta incapere stam 3 suflete, am suportat si canicule, si ploi, si geruri. Iau copiii in brate sa-i incalzesc, le mai citesc”, povesteste ea.
Cei trei au fost la un pas de a-si pierde chiar si casa-masina. Politistii au venit sa o ridice pe motiv ca este o rabla si ca ocupa abuziv un loc de parcare. Asa a ajuns sa o mute in curtea unui depozit. In fata greutatilor, Luminita si-a pastrat demnitatea: “Nu cer bani, nu suntem cersetori, chiar daca suntem de etnie. O casuta, o camaruta, macar o rulota daca are cineva”.
Luminita traieste zi de zi cu teama ca din cauza conditiilor si-ar putea pierde copiii. Cu toate ca a batut drumul primariilor si al fundatiilor, pana acum efoturile ei au ramas fara raspuns.
