"Casa asta, cum o vedeţi, e tot ce am. Și niște picioare bolnave"! El e Iulian, bărbatul care primește o pâine pe zi, de la magazinul din sat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Are un nume, o vârstă, o poveste, deși nimeni nu mai știe de el. Îl cheamă Iulian, a împlinit recent 38 de ani, dar n-are buletin sau certificat de naștere. Familie? A avut cândva, dar toți au plecat în căutarea unei vieți mai bune. Singurul care i-a rămas aproape e un frate, dar care a căzut în patima alcoolului. Locuiește într-o casă mizeră dintr-o localitate micuță din județul Vrancea.

Despre el îi e greu să vorbească. Durerile de picioare nu-i dau pace. Și-a deschis, totuși, sufletul în fața unui jurnalist de la Monitorul de Vrancea. I-a spus că și-ar dori să ducă o viațănormală, cu un loc de muncă, cu o casă decentă, însă l-au lăsat picioarele. Mult prea devreme. Pentru că nu figurează ca persoană, atunci când a mers la spital a primit doar îngrijiri de Urgență. Atât. Nu are asigurare medicală, nu plătește dări la stat, nu poate fi ajutat, i s-a spus. Picioarele sale încep să putrezească, scrie sursa citată.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Am încercat mereu să mă descurc cum pot. Mă mişc greu, mă dor foarte tare rănile de la tălpi dar nu pot să stau să mor de foame în casă. Cum pot, merg, târâş, în cap, în limbă, trebuie să mă descurc! Câteodată mă duc şi muncesc cu ziua, strâng din dinţi, e greu, dar ce să fac… Nevoia m-a învăţat, nevoia trebuie să înveţe orice om aflat în situaţia mea. Că altcineva nimeni nu vine să te-nveţe…”, spune omul.

Întrebat dacă a fost vreodată fericit, Iulian zăbovește puțin și apoi dă să răspundă... "Când eram prea mic ca să mai ţin minte. Că după aia ne-a dat mama la cămin. Am fost trei băieţi şi o fată. N-avea cu ce să ne mai crească. Eu am făcut opt clase la cămin la Odobeşti. După aia am crescut, fratele mai mare şi o soră au plecat în Italia… cu viaţa lor, cu necazurile lor. Alt frate, mai mic cu patru ani, stă aici cu mine. Doarme în patul ălalalt. Da nici el nu mă ajută cu nimic. Pleacă toată ziua… şi are şi patima băuturii. E un chin în plus, cu el… Că dacă eu aş putea munci, m-aş descurca. Dar cu picioarele astea… nu pot deloc… În genunchi mă pun şi mă târăsc aşa. Nu mai pot”, explică bărbatul jurnalistului de la Monitorul de Vrancea.

"Trăiesc din mila vecinilor. Şi mai e un om bun, domnul Petrişor, care îmi plăteşte în fiecare zi o pâine la magazinul din sat, să am ce mânca.Să-i dea Dumnezeu sănătate. Că eu n-am nimic, nimic…”, mai spune, deznădăjduit, Iulian.

Povestea acestui om vine în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, când Monitorul de Vrancea lansează campania "Să dăruim de Paşti”. Totul despre cum îl puteți ajuta pe Iulian!