Antena Căutare

COD RUTIER 2018. Cum vor achita șoferii amenzile de circulație, de anul viitor: online versus ghișeu!

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, reglementările prezentate în continuare urmând a se aplica de la 1 ianuarie 2019, scrie legestart.ro.

A fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, reglementările prezentate în continuare urmând a se aplica de la 1 ianuarie 2019, scrie legestart.ro.

În plus, termenul de 48 de ore de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, în care puteam achita jumătate din amenda contravenţională, se modifică, începând cu 1 august, astfel că șoferii vor avea la dispoziție 15 zile pentru a plăti pentru greșelile în trafic.

Astfel, pentru aplicarea legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale:

  • se constituie un cont unic deschis la Trezoreria Statului, destinat încasării amenzilor contravenționale;
  • se reglementează obligația utilizării unei serii de evidență unică a proceselor-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, denumit în continuare proces-verbal de contravenție;
  • se instituie titlul de creanță electronic cuprinzând datele din procesul-verbal de contravenție, stabilite de prezenta lege;
  • se constituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice.
Articolul continuă după reclamă

Prin ordin al ministrului finanţelor publice va fi deschis un cont unic pentru achitarea amenzilor contravenţionale, încasarea urmând a se face conform modalităţilor de plată ce vor fi stabilite prin normele de aplicare.

Achitarea în numerar a amenzilor contravenționale se poate face la orice unitate a Trezoreriei Statului, la casieriile unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau la alte entități care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, indiferent de domiciliul persoanei fizice.

În cazul amenzilor achitate în condițiile prezentei legi, contravenientul nu este obligat să facă dovada plății către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.

Documentele de plată

Documentele de plată prin care se realizează achitarea amenzii contravenționale conțin următoarele informații:

  • seria de evidență unică a procesului-verbal de contravenție;
  • codul numeric personal al contravenientului, dacă persoana are atribuit un asemenea cod;
  • contul sau codul IBAN al contului unic;
  • suma plătită;
  • data plății;
  • alte informații necesare, stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.

Unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale care încasează amenzi contravenționale au obligația de a transfera către sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță electronice informații despre încasările efectuate în numerar prin casieriile proprii, precum și despre sumele încasate prin alte modalități de plată decât cele stabilite prin normele de aplicare a prezentei legi.

În termen de maximum două zile lucrătoare de la data încasării în contul unic, Ministerul Finanțelor Publice virează sumele încasate în contul unic de venituri al bugetului local/bugetului de stat, potrivit destinațiilor stabilite de prezenta lege.

Citește mai multe AICI!

REZULTATE FINALE ADMITERE MEDICINĂ 2018, UMF ”Victor Babeș”... ULTIMĂ ORĂ: Aeroportul Sibiu, evacuat după ce în terminal s-a simţit un miros înţepător de la o substaţă necunoscută...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale internetului
Ce ar trebui să știe părinții după atacul de la Bistrița. Documentarul care arată pericolele ascunse ale...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cum reglezi termopanele pentru iarnă ca să nu mai intre frigul în casă. Detaliul pe care mulți români îl ignoră
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x