CHINUL copiilor de oraș: blocați între școală, after-school și meditații, mereu grăbiți, mereu împinși de la spate. „Părinții care își lasă copiii să-și trăiască vârsta sunt eroi”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Oana Moraru, unul dintre cei mai apreciați consultanți educaționali români, atrage atenția asupra chinului la care sunt supuși copiii din mediul urban, a căror viață a ajuns să se rezume la școală, after-school, meditații, cluburi și alte pregătiri.

Oana Moraru atrage atenția că cei mici au nevoie de cel puțin 4 ore pe zi de joacă, timp petrecut afară cu prietenii, unde să alerge, să escaladeze, iar părinții care le permit copiilor acest stil de viață sunt niște „eroi”.

“Copiii din familii bune și ambițioase, mediul urban – tare chinuiți mai sunt! Își petrec viețile între școli, afterschool-uri, cluburi și meditații, mereu întrerupți de la cursul natural al jocului, mereu grăbiți, mereu împinși de la spate cu “hai! hai!”

Nu cred că suntem nici 10% conștienți de nivelul de stres și anxietate la care îi supunem. Am aruncat total nevoile vârstei și sursa din care cresc succesul și siguranța vieții de mai târziu. Le măsurăm productivitatea creierului, le înghesuim în program experiențe alternative de învățare, dar și acelea în stil clasic, instrucțional, le transmitem că nu sunt niciodată suficienți, că viața, ca să își merite aerul pentru respirat, trebuie muncită, sacrificată, transpirată, epuizată. Le predăm cu totul și cu totul predispozițiile noastre către depresie, burn-out și agitație interioară. De aici – atâți copii opoziționiști sau cu probleme de atenție.

Un copil între 6 și 12 ani are nevoie să își petreacă cel puțin 4 ore afară, alergând, transpirând fizic, escaladând, aruncând, sărind, descoperind, angajându-se în relație cu ceilalți – fără supraveghere invazivă, fără micromanagement al emoțiilor.

Așa își simte el spiritul. În viață liberă sau într-o viață în care nu totul este planificat. În care are timp și spațiu să își recunoască intenția, limitele fizice, emoțiile, puterea, voința proprie.

Sursa realizării lor ca adult nu este un intelect ornat cu multe abilități. Ci relația pe care acesta o are cu maturitatea emoțională și cu fizicul (corpul). Ne înverșunăm pe supraîncărcarea sau supraechiparea minții și uităm că gimnastica pe care o poate face pe hârtie nu va fi deloc relevantă în viață dacă nu rămâne vie acea stare centrală de grație – de prezent, de contact cu sine și de spațiu suficient pentru poveste, joc, vis, încercări, experimente cu el însuși.

Le golim sacul energetic și li-l umplem cu sertare organizate de frici și proiecții ale propriilor nerealizări.

De aceea pedagogiile din vest au renunțat – în anii formatori – la programe sofisticate și au păstrat ca obiectiv pentru toți copiii învățarea și aplicarea conceptelor de bază, plus timp pentru explorarea, modelarea și chestionarea lor în adâncime. Alte state au simțit că sănătatea mintală a copiilor lor, stările de triumf repetate în școală, sentimentul că mergem la pas, negrăbiți de nimeni nicăieri, după ritmul și puterile fiecăruia – sunt mai importante pentru viitorul unei țări decât orice alte matematici timpurii sau concursuri devreme.

Părinții care au curajul astăzi să iasă din hipnoza majorității și să-și lase copiii să își trăiască nevoile vârstei sunt eroi”, scrie Oana Moraru pe pagina ei de Facebook.

Sursă:www.constantadeazi.ro