Duminica Samarinencei sau a cincea Duminică după Paște. Pildă importantă pentru credincioșii ortodocși

Urmărește A1 pe Discover

Duminica a V-a dupa Pasti sau Duminica samarinencei. Ce este, de fapt, și care e pilda în credința ortodoxă?

Pericopa evanghelica din Duminica a V-a dupa Pasti, aseaza inaintea sufletelor noastre icoana unei femei samarinence care, cunoscand pe Domnul Iisus, s-a facut cea dintai misionara a Lui. Domnul Iisus Hristos, venind din Iudeea si mergand spre Galileea, trecea prin Samaria, cetate numita Sihar, unde se gasea fantana lui Iacob. Ucenicii Domnului intrasera in oras ca sa gaseasca cele ce sunt necesare pentru hrana trupului, iar Mantuitorul a ramas singur langa izvorul istoric al lui Iacob. Dupa o scurta asteptare, iata o femeie samarineanca vine sa ia apa de la fantana.

Pilde şi învăţături duhovniceşti în Duminica Samarinencei

Convorbirea samarinencei cu Domnul Iisus Hristos, prezentată de Sfântul Evanghelist Ioan (cap. 4, 5-42), este revelatoare şi ziditoare de suflet. Este întâlnirea omului cu Dumnezeu-Omul în persoana Mântuitorului şi se distinge printr-un bogat conţinut religios-moral şi misionar.

Mântuitorul vine într-o cetate a Samariei, numită Sihar, arătându-ne în chip tainic trecerea propovăduirii Evangheliei şi cuvântului dumnezeiesc din Ierusalim la alte neamuri (Sfântul Chiril al Alexandriei). Aici se opreşte, ostenit de călătorie şi căldură, la fântâna lui Iacov. Era pe la ceasul al şaselea al zilei, la amiază, când soarele îşi trimitea razele sale arzătoare de pe bolta cerului. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă rece din fântână, iar Mântuitorul i-a cerut să-I dea să bea, căci ucenicii Lui plecaseră în cetate.

Femeia, auzind cuvintele Domnului, cu sfială I se adresează: „Cum Tu, iudeu fiind, ceri să bei apă de la mine, care sunt femeie samarineancă?“ (Ioan IV, 9). După înfăţişarea şi graiul Său, îşi dă seama că nu este din neamul ei. Iar iudeii nu aveau nici un amestec cu samarinenii, „ca unii ce voiau să facă mai mult decât cerea Legea“ şi pe cei de alt neam îi socoteau necuraţi şi nu gustau nici din apa, nici din mâncarea trecută prin mâna lor.

Domnul îi răspunde: „Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El şi ţi-ar fi dat apă vie“ (v. 10). Prin acestea, Domnul îi ridică samarinencei gândirea despre El, văzând că ea nu ştie cine i-a cerut să bea, nici ce era apa vie, stimulându-i şi dorinţa de a afla mai repede adevărul. Căci apa aceasta vie este „darul de viaţă făcător al Duhului, prin care umanul… revine la frumuseţea de la început a firii“ (Sfântul Chiril). Dar apa aceasta vie nu se dă fără dorirea ei de către om, nu se dă cu sila.

Samarineanca Îi răspunde nelămurită: „Doamne, nici găleată nu ai şi fântâna este adâncă… Nu cumva eşti Tu mai mare ca părintele nostru Iacov, care ne-a dat fântâna aceasta?“ (vv. 11-12). Sinceră şi respectuoasă, ea Îl numeşte Domn. Bucurându-se de cuvintele Lui dumnezeieşti, Îl compară cu Patriarhul Iacov, pe care şi samarinenii îl socoteau ca părinte al lor.

Sursa: ziarullumina.ro