Antena Căutare

(P) Fii un șofer responsabil! Asigură-te că ai programarea făcută la fișa medicală pentru permis auto

Legea afirmă cât se poate de clar că, pentru a conduce un autoturism pe drumurile publice din România, este necesar ca, în prealabil, să te dovedești apt din punct de vedere medical. Documentul care certifică această capacitate este fișa medicală pentru permis auto.

Descoperă tot ce trebuie să știi despre fișa medicală pentru permisul auto

Ce trebuie să faci pentru a obține fisa medicala permis auto?

Primul pas constă în efectuarea unei programări la o clinică autorizată, precum Clinica Medicală Standard Med din București. Această unitate funcționează după următorul program: lunea, marțea și joia între orele 14:15 și 18:30 sau până la ultima programare, iar miercurea și vinerea între orele 9:00 și 12:30 sau, de asemenea, până când este rezolvată și ultima programare.

Solicitanții pot să intre rapid în posesia documentului dorit, datorită faptului că medicii care aparțin diferitelor specializări sunt prezenți la clinică în același timp, ceea ce face ca durata de așteptare să fie redusă la minimum. Tot pentru accelerarea întregii proceduri, toate formularele tip necesare, cu consemnarea evaluărilor medicale, se găsesc la recepție, astfel încât pacientul nu trebuie să facă altceva decât să completeze datele personale.

În vederea obținerii unui permis auto, trebuie ca o serie de specialiști să certifice faptul că ești apt din punct de vedere medical. Prin urmare, trebuie să fii examinat de medici care aparțin următoarelor specializări: Oftalmologie, ORL, Ortopedie/Chirurgie, Neurologie, Psihiatrie și Medicină internă.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, vei dovedi că ai acuitatea vizuală, capacitatea de concentrare, stăpânirea de sine și toate abilitățile fizice și psihice necesare pentru a conduce în siguranță, fără a pune în pericol integritatea corporală, sănătatea și viața ta, a pasagerilor din mașina pe care o conduci și a tuturor celorlalți participanți la trafic.

Documente necesare pentru a obține fișa medicală pentru permis auto

Pentru a obține documentul dorit, specialiștii de la clinica medicală trebuie să cunoască și o serie de informații suplimentare despre identitatea pacientului și despre starea sa de sănătate, altele decât cele obținute prin evaluările medicale propriu-zise.

În acest scop, pacienții trebuie să aibă asupra lor următoarele documentele:

  • cartea de identitate sau buletinul;
  • fișa de școlarizare pentru obținerea permisului auto;
  • o adeverință emisă de medicul de familie, din care să rezulte dacă pacientul figurează sau nu în evidența acestuia cu boli cronice;
  • în cazul persoanelor care suferă de diabet de tipul 1, este necesară și o scrisoare medicală de la medicul diabetolog, în care trebuie să fie trecute următoarele informații: diagnosticul, tratamentul urmat și recomandarea dacă solicitantul este sau nu apt să conducă un vehicul.

Un caz special este reprezentat și de purtătorii de ochelari de vedere, care trebuie să aibă asupra lor aceste accesorii medicale, atunci când se prezintă la controlul oftalmologic.

Odată obținută fișa medicală pentru permis auto, a fost deja făcut unul dintre pașii esențiali pentru a căpăta dreptul de a conduce un autovehicul. Ulterior însă, după o perioadă cuprinsă între 5 și 10 ani, în funcție de categorie, este necesară schimbarea carnetului de conducere. În astfel de situații, se efectuează din nou analizele medicale și se reia întreaga procedură.

Asigură-te că nu vei pierde timp și programează-te la o clinică autorizată pentru a obține rapid fișa medicală permis auto!

Ediție specială Observator Antena1 în noaptea de Înviere, de la 23.45. Reportaje în exclusivitate de la Muntele Athos și... Suma piperată pentru un kilogram de cârnați la Târgul de Paște din București. Comercianții l-au transformat în produs de...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce buton au apăsat
Două românce riscă o amendă de 40.000 de euro pentru un gest făcut în parcarea unui bloc din București. Ce...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până la 50 de grade
Frigiderele din supermarketurile europene, ținta unui nou val de atacuri cibernetice. Temperaturile au ajuns până...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x