Antena Căutare

Traficul din București, paralizat, luni, 19 noiembrie. Metrorex vrea să intre în grevă generală

Angajaţii Metrorex sunt, joi dimineaţă, într-o grevă de avertisment de două ore, nemulţumirile principale fiind legate de salarii, în condiţiile în care ei solicită o creştere salarială de 42%. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat negocierile purtate cu sindicaliştii de la metrou drept "şantaj", spunând că dacă s-ar accepta o astfel de creştere salarială, preţul biletului pentru o călătorie cu metroul ar creşte de la 2,5 la 4 lei.

Angajaţii Metrorex sunt, joi dimineaţă, într-o grevă de avertisment de două ore, nemulţumirile principale fiind legate de salarii, în condiţiile în care ei solicită o creştere salarială de 42%. Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a catalogat negocierile purtate cu sindicaliştii de la metrou drept "şantaj", spunând că dacă s-ar accepta o astfel de creştere salarială, preţul biletului pentru o călătorie cu metroul ar creşte de la 2,5 la 4 lei.

În contextul declanşării grevei de avertisment, autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele Societăţii de Transport Bucureşti sunt scoase pe traseu la ora 4.00.

Organizarea grevei a fost decisă după întrunirea Consiliului general al Uniunii Sindicatelor Libere din Metrou (USLM), iar anterior peste 90 la sută dintre salariaţii Metrorex şi-au exprimat opţiunea pentru organizarea grevei de avertisment, fiind parcurse procedurile legale.

Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 04.00 şi 16.00

Articolul continuă după reclamă

Sindicaliştii au anunţat că, în cazul în care nu se vor primi de la managementul Metrorex răspunsuri favorabile la revendicările salariale, după greva de avertisment va urma o grevă generală, care ar putea afecta 700.000 de călători. Greva generală ar putea fi declanşată luni, 19 noiembrie, între orele 04.00 şi 16.00.

Sindicaliştii au solicitat managementului Metrorex o creştere salarială de 42 de procente, însă li s-a oferit 18 la sută, refuzând înţelegerea.

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a afirmat, miercuri seară, că greva nu este "pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex, această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou".

El a spus că negocierile privind contractul colectiv de muncă au început cu câteva luni în urmă, iar "principala, prima şi nenegociabila revendicare a fost creşterea salariului cu 42%", în condiţiile în care în ultimii patru ani salariile din Metrorex au crescut în fiecare an.

El a susţinut că salariul mediu brut lunat variază în Metrorex, acesta fiind de 7.300 de lei pentru personalul tehnic, 8.000 de lei pentru mecanici şi 5.300 de lei pentru cei care lucrează noaptea, adăugând că, pe lângă salarii, angajaţii Metrorex au şi "beneficii" precum tichete de masă de 12 pe zi, decontarea a 75% din valoarea biletelor de odihnă, decontarea a 50% din costul abonamentelor pe calea ferată şi rutier, decontarea de 99% la un hotel din Buşteni care este al sindicatului, permise CFR.

Lucian Şova a catalogat discuţiile purtate cu sindicaliştii de la metrou drept "şantaj", şi nu negociere, el anunţând că, dacă administraţia Metrorex este de acord cu majorarea salarială de 42 la sută cerută de sindicalişti, preţul unei călătorii cu metroul va creşte de la 2,5 lei la 4 lei.

Ca urmare a grevei de la metrou, tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele Societăţii de Transport Bucureşti au fost scoase pe traseu de la ora 4.00, joi dimineaţă.

Anunț de ultim moment despre pesta porcină! Statul român acordă despăgubiri de sute de milioane de lei... Se fac angajări masive! Sute de locuri de muncă sunt disponibile, iar salariile pot ajunge la 74.000 de euro...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se întâmplă la Oracle
„Astăzi este ultima ta zi de lucru”. Mailul primit la 6 dimineața de angajații unui gigant tech. Ce se...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie. Cazul a ajuns în instanță
O văduvă a pierdut 6 milioane de dolari după ce s-a îndrăgostit de un bărbat plătit să-i țină companie....
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x