”Nu e bunica, e mama!” În șase ani, Nicoleta și-a văzut familia de două ori. Buna cu basma și bunul cu o geantă de pastile îi sunt părinți

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește A1 pe Discover

Mama Nicoletei a plecat în Germania, când puiul de om era doar un boț de humă. S-a mai întors de două ori. Tată s-a pierdut în neant. Prințesa cu ochi de peruzea a fost crescută de bunici: buna, cea cu basma, bunul, cel cu un infinit de pastile. Printre păpușile de pluș, ce mică spune că nu are bunică. Doar mamă și tată. Bătrânii de pe pat, din stânga și din dreapta ei...

Vrea să devină o doamnă. Până atunci, de ziua de nume, de Moș Nicolae, își dorește să-i invite acasă la ea pe copiii de la ”grădi”. Și pe celălalt Moș, Crăciun.

E Nicoleta, o prințesă de șase ani, dintr-un sat din Iași. Mama a plecat în Germania când ea abia prinsese a face ochi în această lume. Tatăl n-a existat niciodată. Bunicii au crescut-o, bunicii au avut grijă de ea. Uneori le ”fură” gesturile. Poartă o basma pe cap. ”Dă-o jos, tu ai părul frumos!”, se aude vocea bunicii. ”Ba nu, a mamei!”, ripostează fata.

Într-un editorial, Tolontan spune că acolo, sus, pe podiumul de premiere pe care se suie sportivii, ar trebui să apară și o bunică ori un bunic, cu un rucsac în spate. Cel cu care a mers la sutele de antrenamente, atunci când părinții laureaților roboteau la muncă.

În toate satele Moldovei ar trebui să existe mii de statui.