Antena Căutare

O nouă lovitură pentru profesori. Rezultatele de la Bacalaureat creează probleme în învățământul universitar

Universităţile din Consorţiul Universitaria susţin că rezultatele la Bacalaureat vor crea probleme în universităţi, întrucât numărul celor care se vor înscrie la facultăţi s-ar putea să scadă cu 20 la sută la unele facultăţi, iar multe dintre acestea vor avea dificultăţi să găsească resursele necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice, scrie news.ro

Universităţile din Consorţiul Universitaria susţin că rezultatele la Bacalaureat vor crea probleme în universităţi, întrucât numărul celor care se vor înscrie la facultăţi s-ar putea să scadă cu 20 la sută la unele facultăţi, iar multe dintre acestea vor avea dificultăţi să găsească resursele necesare pentru plata salariilor cadrelor didactice, scrie news.ro. Universităţile cer Ministerului Educaţiei creşterea alocaţiei per student şi scăderea cifrelor de şcolarizare proporţional cu numărul de absolvenţi de bacalaureat.

Consorţiul Universitaria, din care fac parte Unviersitatea din Bucureşti, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea de Vest din Timişoara şi Academia de Studii Economice din Bucureşti, arată că, în urma unei analize, s-a ajuns la concluzia că numărul absolvenţilor de bacalaureat a scăzut cu aproape 20% faţă de anul trecut, raportat la prima sesiune a examenului.

Numărul mai mic de studenți aduce cu sine diminuarea resurselor finanaciare

“Probabil că raportul se va păstra, în linii mari, şi după cea de a doua sesiune a bacalaureatului. Situaţia aceasta se traduce într-o scădere a numărului de studenţi din anul I, care ar putea depăşi 20% pentru universităţile cu o reputaţie mai puţin consolidată. Desigur, unda de şoc se va simţi în întreg mediul academic, iar multe universităţi vor avea dificultăţi să găsească resursele necesare pentru plata salariilor", spune preşedintele Consorţiului Universitaria, rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, profesor universitar dr. Marilen Pirtea.

Articolul continuă după reclamă

Consorţiul Universitaria precizează că după mulţi ani în care numărul studenţilor a crescut progresiv, universităţile s-au confruntat în ultimii ani cu scăderi ale numărului de înscrieri în anul I, semnificative după 2010.

“Anul 2015 a fost probabil cel mai generos an al întregului deceniu în ceea ce priveşte înscrierile în anul I. În 2015 au fost cu 15% mai mulţi absolvenţi de bacalaureat faţă de media anilor 2011-2014. Dacă ne uităm la câţi elevi finalizează clasa a VIII-a, ne putem aştepta ca, în anii care au rămas din acest deceniu, numărul celor care promovează examenul de bacalaureat să fie similar cu cel din 2016. Tendinţele demografice ne arată o fereastră de stabilitate cel puţin până în 2020”, a mai arătat sursa citată.

Reprezentanţii celor cinci universităţi susţin că, deşi situaţia nu este una nouă, după examenul de Bacalaureat din acest an se poate spune că s-a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării învăţământului superior românesc, în care universităţile nu îşi mai permit să funcţioeze în continuare “în virtutea conservatorismului şi a arbitrariului” şi este imperios necesar să fie gestionate mai bine fondurile existente, dar şi să se investească în calitatea studiilor.

"În acest context, se impune redimensionarea cifrelor de şcolarizare, însoţită de creşterea alocaţiei per student. Desigur, toţi ne dorim mai mulţi bani pentru învăţământ şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a agrea un calendar de creştere până la 6% în 2020. Însă, înainte de toate, este imperios necesar să gospodărim eficient fondurile existente. Nu ne permitem ca sistem să funcţionăm în virtutea conservatorismului, cu cifrele de şcolarizare din 2007-2008, când numărul de studenţi era dublu, în contextul în care ni se cere mai multă calitate, însoţită de mai multă echitate. Cifrele de şcolarizare existente n-au nicio bază raţională. Ele au ca punct de plecare capacitatea de şcolarizare în anii ‘90, la care s-au adăugat locuri bugetate negociate între unii rectori şi ministru. O componentă este istorică, cealaltă este arbitrară şi ţine mai degrabă de puterea de persuasiune a unora dintre rectori”, spune preşedintele Consorţiului Universitaria.

În prima sesiune a examenului de Bacalaureat au promovat 88.167 de candidaţi dintre cei 129.395 care s-au prezentat la examen, rata de promovare fiind de 68,1%.

Dintre cei 161.448 de elevi înscrişi în clasele a XII-a zi şi a XIII-a în anul şcolar 2015-2016, 46.455 nu au dat Bacalaureatul în prima sesiune.

De asemenea, peste 7.000 de de absolvenţi de liceu care s-au înscris la prima sesiune a Bacalaureatului nu s-au prezentat la examen.

Un nou incendiu în Delta Văcărești! Ard 1.000 de metri pătrați de vegetație... Familia pilotului care a căzut cu parapanta la Comana: Marian Cojocaru a contactat mai multe infecţii intraspitaliceşti ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă fiecare
Sibiu sau Craiova? Unde poți merge duminică, 15 noiembrie 2026, la târgurile de Crăciun deja deschise. Ce oferă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
(P) Stresul se simte și în stomac: cum influențează programul aglomerat flora intestinală
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x