Antena Căutare

Părintele Constantin Galeriu ar fi împlinit azi 100 de ani

Părintele Galeriu ar fi implinit azi 100 de ani. Părintele Galeriu a rămas memoria tuturor drept părintele de la Biserica Sfântul Silvestru, din București, el s-a născut în ziua de 21 noiembrie 1918, în localitatea Răcătău-Răzeși din județul Bacău, și a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003

Părintele Constantin Galeriu | crestinortodox.ro

În anul 1918 s-a născut părintele profesor Constantin Galeriu, unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române. El a fost vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din 1990 și preot paroh al Bisericii Sfântul Silvestru în ultimii ani ai vieţii sale. Din cauza convingerilor sale religioase şi umanitare, Constantin Galeriu a fost întemniţat de mai multe ori de regimul comunist în anii 1950 şi 1952-1953.

Părintele Constantin Galeriu a murit la 10 august 2003, rămânând în amintirea celor care l-au cunoscut. Ca și testament, părintele a lăsat în urma sa următoarele cuvinte: “Problema capitală nu este nici suferința, nici chiar moartea, ci a nu fi despărțit de El, Cel care a biruit și suferința și moartea, prin cruce și Inviere; cu Tine, Doamne!”

Părintele a absolvit Facultatea de Teologie în 1942, iar studiile de doctorat le-a finalizat în 1973. În 1942, acesta se căsătorește și e hirotonit preot. El împreună cu soția sa au avut patru copii. După examenul de doctorat, părintele e transferat la Facultatea de Teologie din București. În 1974 el devine parohul Bisericii Sfântul Silvestru. La 1 ianuarie 1990, acesta este ales vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Părintele Galeriu a fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociației medical-creștine Christiana, președinte al Editurii Harisma, președinte al Asociației Sfântul Stelian - copiii străzii, a Fundației Elena Doamna, membru de onoare al Fundației Memoria și președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române.

Articolul continuă după reclamă

El a fost distins cu premiul Senatului Universității din București (1942), cu premiul revistei “Flacăra" (1990), a fost numit "Doctor Honoris Causa" de către Universitatea Ecologică din București (1992) și a primit diploma de onoare a Societății Academice "Titu Maiorescu" (octombrie 1993).

Predicile sale erau pline de mărturisiri curajoase într-o vreme când libertatea de exprimare era pedepsită. De aceea, acesta a fost închis de două ori. Părintele Galeriu spunea “Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia. De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost.”

Sursă foto: crestinortodox.ro

S-a dat lege! Elevii din clasele primare vor avea parte de o mare surpriză la școală!... Închisoare sau amendă uriaşă pentru cei care ascultă muzica tare!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Un livrator român din Londra, viral după întâlnirea cu un câine. Reacția savuroasă: „Cuțu, please!” | VIDEO
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67 milioane de lei
Rezultate Loto, 29 octombrie 2026. Report la Loto 6/49 de 1,97 milioane de lei. La Super Noroc, reportul e de 1,67...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x